Intr-un comunicat de presa transmis sambata de Universitatea Bucuresti, se specifica faptul ca beneficiarul proiectului de sapte milioane de lei la care face referiri PSD este Universitatea Bucuresti si nu profesorul Marius Andruh, acesta din urma fiind doar coordonatorul echipei de cercetare ce va implementa proiectul. „Universitatea din Bucuresti a luat act de acuzatiile de luare de mita aduse domnului prof. dr. Marius Andruh (Facultatea de Chimie). Acuzatiile au fost lansate de Partidul Social Democrat, printr-un comunicat de presa in care se mentioneaza o presupusa atribuire nejudicioasa a fondurilor pentru cercetare din partea fostului ministru al Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului Daniel Funeriu pe criterii de partizanat politic”, sustin reprezentantii institutiei de invatamant superior.
In acest comunicat conducerea Universitatii Bucuresti aduce lamuriri in privinta Proiectului castigator in valoare de sapte milioane de lei, care a fost depus la Consiliul National al Cercetarii Stiintifice si nu la Autoritatea Nationala a Cercetarii Stiintifice, iar beneficiarul proiectului de cercetare este Universitatea din Bucuresti. „Acest aspect implica faptul ca finantarea in valoare de 7 milioane de lei va fi virata in conturile Universitatii din Bucuresti si utilizata in scopuri strict de cercetare. Profesorul Marius Andruh este coordonatorul echipei de cercetare ce va implementa proiectul; de altfel, prof. dr. M. Andruh a avut numeroase granturi de cercetare cu finantare nationala si internationala, incepand cu anul 1996, si nu doar in ultimii doi ani”.
Profesorul Marius Andruh, care a fost tinta atacurilor venite din partea PSD, a declarat pentru EVZ ca ”Proiectul a fost evaluat exclusiv de straini, pentru ca aceasta este politica internaționala. Eu conduc acest grant, in care sunt implicate patru echipe: doua de la Universitatea din București și doua de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca. Deci banii se impart celor patru echipe. De cațiva ani, politica mea este sa nu imi iau salariu din granturile de cercetare. Legea mi-ar permite sa iau 1.500 de euro pe luna, insa prefer ca banii acestia sa mearga la echipe. Intr-un proiect anterior, am avut un doctorand din Pakistan care avea bursa de 85 de euro. Cum sa traiești cu atatia bani in București? O parte din bani ii dadeam lui, altii se duceau catre secretara care se ocupa de toate hartiile”. Intrebat de ce nu e interesat de banii care se dau pentru proiectele de cercetare, Andruh a spus: ”Intamplator nu mor de foame, iau bani și de la Academie. Satisfactiile mele sunt faptul ca mi se publica lucrarile in jurnale internaționale și ca ma bucur de apreciere din partea cercetatorilor”.
Reprezentantii Universitații arata ca acuzațiile PSD nu se susțin cu atat mai mult cu cat atribuirea granturilor de cercetare se face pe baza unor criterii riguroase. ”Nu se susține acuzația de atribuire nejudicioasa a unor fonduri din cadrul unor asemenea programe naționale, odata ce exista o metodologie care trebuie respectata, reguli de calitate stiintifica a proiectelor depuse, cat si exigenta in evaluarea lor exprimabila prin cooptarea unor experti internationali in comisiile de evaluare”, se arata in comunicatul Universitatii din Bucuresti.
Daca s-a ajuns atat de departe e jalnic. Nu mai este timp pentru comentarii, singura solutie e sa iesim in strada si sa nu lasam sa ne mazileasca. FRATILOR E GRAV!!!!!!!!!!!!!!!! Romani trziti-va, e timpul sa aratam ca vrem sa traim liberi si linistiti, sa ne crestem copiii in spirit european nu comunist. ROMANI nu mai acceptati sa fiti bataia de joc a unor incapabili ordinari si mahalagisti. Vrem sa ne pastram libertatea pe care am castigat-o cu prea multa jertfa in 89. ACUM ORI NICIODATA!!!!!
Ponta clar , DEMISIA nu ne mai ameti cu baliverne , Acest hot ,striga hotii , sa inconjurat numai de sarlatani si vrea sa ne demonstreze ca au muschi , niste LICHELE ,mare pacat ca ROMANII e-au acordat incredere ,, s-au inselat amarnic una au zis alta fac , fac totul in a apara hotii de puscarii si prostimea , sa rabde ca tot nu au ce sa-i faca ,crede el ,, ROMANI , ROMANIIE ,, DESTEAPTATE , ca sa nu fie prea tirziu , de va fi nevoie vom esi in strada sa aparam ce fff greu sa cistigat ,e de ne tolerat atitudinea dictatoriala acestor neica nimeni , se cred buricu pamintului , aaaaaaaaa ,ce a facut la BRUXELL , ca nu ne-a spus mai nimic ,. El are alte preucupart acum , cum sal de jos pe Basescu ,eii toata sleatca de sobolani nau alceva de facut , ca tara sa o ea pe drumul cel drept dar ei ne duc in balarii ,si se stradue sa ne marginalizeze ca tara , asta vor . uita ca au copii , ceilalti mai venerabili nepoti ei uita multe. Ce sa mai zic mie frica de ce va urma ,PDL apucativa de treaba dar pe repede inainte nu ma aveti timp GRABITIVA unitiva cu dreapta civica a MRU SI SAI ALUNGAM NOI PE ASTEA , AFARA CU EI .
ar fi interesanta o emisiune cu acest om. Eu una as dori sa aud ce are de spus. Tot e criza de fete noi
era si normal sa i se implementeze un dosar cu acuzatzii de luare de mita…dupa ce a fost super cinstit in declaratii..
P.S. in cazul in care nu iesim in strada sa le cerem demisia nenorocitilor.
sper ca toata lumea(sau macar cei mai multi)si-au dat seama ca nenorocitii astia,daca tot au ajuns la putere,au avut,au si vor avea un singur obiectiv:inlaturarea PRESEDINTELUI de la putere.numai ca ,sunt atat de prosti,idioti retardati mintal si cretini,incat nu s-au gandit,daca se organizeaza un referendum si din cei care se vor prezenta la vot,vor vota iar peste 50% impotriva demiterii,ce-ar trebui sa se intample?in mod normal toti cei care s-au pronuntat (in parlament pentru suspendare),ar trebui sa demisioneze in urmatoarele 5 minute dupa validarea rezultatului favorabil presedintelui!clar si fara echivoc!iar daca nu o vor face,imi pare rau ca spun(imi cer scuze)dar inseamna ca cei care il sustinem pe DOMNUL PRESEDINTE ,suntem LASI!
Este uluitor de josnic gest ,sa trantesti oamenii de stiinta care muncesc si aduc onoare nu numai lor ci tarii intregi pt un hot care nu vrea sa-si recunoasca fapta.
Gigeii care sunt asistati social, care raspund la mesajele USL iste au retinut deja ca Ponta e atacat de Basescu.
Toata lumea e platita de Base incepand cu profesori, judecatori, jurnalisti sa il darame pe Ponta care le da ajutoare sociale.
Intre timp.
In lume si in Romania mai ales exista o criza economica.
Locurile de munca se imputineaza, castigurile se diminueaza.
Preturile cresc de la o zi la alta de la o ora la alta.
Am fost zilele trecute intr-o piata si in decurs de o ora au marit preturile la legume cu 0,50 – si 1 leu.
Euro creste.
De ce nu are Gigel bani de bautura?
Pentru ca Base plateste pe toata lumea sa il incurce pe Ponta, evident.
Este bine ca faceti aceste precizari pentru ca in ultima vreme multi s-au repezit la bidineaua cu cxxxt uitind ca ei sunt cei se vor prinde un miros mai puternic si mai persistent decit cei impotriva carora o folosesc. O zi buna !
Mii de explicatii si contraexplicatii pentru o banalitate. Sa recunoasca plagiatul si sa punem capat scandalului. Daca va continua e numai in defavoarea plagiatorului. Vreti asta? Foarte bine. Continuam pana o sa dea in astenie nervoasa.