AcasăHomepageVacanță la Cornu | Cum și-a petrecut eliberatul condiționat Adrian Năstase primele...

Vacanță la Cornu | Cum și-a petrecut eliberatul condiționat Adrian Năstase primele zile în afara închisorii

Adrian Năstase se bucură de primele zile de libertate alături de familia sa, la Cornu. O imagine în care fostul premier apare alături de cei doi fii ai săi, Mihnea şi Andrei, i-a emoţionat pe simpatizanţi. Mulţi însă au observat şi un detaliu stânjenitor.

nastase-caine

Adrian Năstase a fost eliberat din închisoare joi şi a preferat să petreacă ziua de vineri alături de familie, fără a raspunde miilor de mesaje primite. La fel şi cei doi fii ai săi. Sâmbătă însă, aceştia au revenit pe bloguri şi pe reţelele de socializare. O imagine, în care fostul premier apare alături de Mihnea, Andrei şi câinele familiei, în curtea casei de la Cornu i-a emoţionat pe simpantizanţi. Nu puţini au fost însă cei care au observat şi un detaliu absolut jenant care le-a scăpat. Patrupedul, simpatic de altfel, era chiar în timpul unei erecţii.

Tot sâmbătă, premierul a postat pe blogul personal un text în care le-a mulţumit celor care i-au fost alături.

„Vă mulţumesc că aţi fost alături de mine, în tot acest timp. In Norvegia, locuitorii aprind mici luminite in ferestre pentru calatori, pentru ca acestia sa nu se simta singuri. Mesajele voastre, pe blog sau pe Facebook, m-au insotit in aceasta calatorie prin „desert””, a scrie Adrian Năstase pe blogul personal.

Instanţa supremă i-a condamnat în 6 ianuarie, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soţia acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare. Adrian Năstase a fost încarcerat în aceeaşi zi. Fostul premier a fost eliberat joi, după 605 zile de detenţie.

RELATED ARTICLES

2 COMENTARII

  1. Cum s-ar spune si-a facut-o cu mana lui.
    Dupa ce politicul i-a tras-o, acum si cel mai iubit prieten se pregateste sa i-o traga.

  2. Mda. Țiganu’ ăsta e bolnav de tupeu. Ăsta e în stare să se renumească avva petrom-omv sau chiar adrian copilu’ minune alu’ Iisus, dacă tot fu prin „deșert”.
    Altfel, câinele se dovedește a fi, din nou, cel mai bun prieten al omului. Hi! Hi! Hi!
    Bleaaah!

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.