Sute de oameni din Bucuresti, dar si din marile orase din tara, au anuntat ca ies vineri seara in strada, in semn de protest fata de imunitatea parlamentara si fata de votul dat de senatori in cazul lui Dan Sova.
La Bucuresti, protestarii se aduna in Piata Universitatii. De altfel, pe pagina de Facebook a evenimentului si-au anuntat prezenta peste 2500 de persoane, iar oamenii precizeaza ca vor iesi in strada si duminica.
Miscari similare, care se desfasoara sub lozinci precum „Dan S-O VA lua”, „Iesim, nu sovaim” sau „Parlament penal/Mars la tribunal”, se anunta si in alte orase din tara.
Desfasurarea protestelor:
19:21 – Clujenii au pornit in mars prin oras. Coloana este condusa de un grup de manifestanti care tin un banner cu „Jos Ponta, Jos comunismul”.
19:17 – In jur de 100 oameni iesit in strada si la Timisoara.
19:07 – Si la Universitate, in Bucuresti, sosesc protestatarii. Acestia au bannere pe care scrie „Parlament penal/Mars la Tribunal” si scandeaza „Iesim in oras, cade Victoras” sau „Sova, DNA vine sa te ia”.
19:03 – Contina sa se adune lume si la Cluj. Peste 300 de manifestanti scandeaza „Chiar si miruiti, tot o sa platiti!”
18:56 – In jur de 100 de oameni protesteaza la aceasta ora in Capitala. Manifestantii scandeaza „Jos, Ponta, jos, esti un ticalos!” si „Fara imunitate!”
18:46 – Ploua si la Cluj, insa lumea continua sa sosesca in Piata Unirii. Manifestantii vor porni intr-un mars prin oras.
In Bucuresti, protestul este programat vineri, la ora 18:00. De asemenea, pe pagina de Facebook Bucuresti – impotriva imunitatii parlamentare – actiune de protest, internautii anunta ca vor protesta si duminica.
„Militam pentru mentinerea imunitatii doar pentru declaratii politice. Nu dorim folosirea ei ca paravan pentru infractori! Ne vedem vineri la ora 18 in Piata Universitatii din Bucuresti!” este mesajul postat pe pagina evenimentului.
Organizatorii au anuntat ca Dan Sova a ramas cu imunitate si ca „parlamentarii continua sa isi bata joc de popor si de justitie, ignorand mesajul transmis in noiembrie de strada. E timpul sa le reamintim de ce am iesit in noiembrie!”.
In plus, acestia arata ca „daca vor fi prezenti anumiti oameni politici sau lideri de opinie, ii rugam sa precizeze faptul ca sunt acolo doar ca simpli participanti, la fel ca toata lumea”.
Bacau: „Militam pentru mentinerea imunitatii doar pentru declaratii politice. Nu dorim folosirea ei ca paravan pentru infractori! Ne vedem vineri la ora 18 in Piata Tricolorului din Bacau!”, se arata pe pagina evenimentului.
Brasov: Internautii acuza ca „Parlamentul actual face in continuare scut impotriva membrilor sai suspecti si anchetati pentru fapte de coruptie, asigurandu-le acestora imunitatea. Cerem dizolvarea de urgenta a parlamentului si organizarea de alegeri anticipate. Consideram ca imunitatea parlamentara poate fi acordata doar pentru declaratii si actiuni politice, nu si pentru alte fapte”.
„Militam pentru mentinerea imunitatii doar pentru declaratii politice. Nu dorim folosirea ei ca paravan pentru infractori! Ne vedem vineri la ora 18 in Piata Unirii din Cluj!”, se arata pe pagina protestului din Cluj.
„Ne vedem vineri la ora 18:00 in fata Prefecturii din Constanta!”, anunta, tot pe Facebook, internautii din Constanta.
Si la Iasi oamenii ies in strada: „Ieseanule te-ai saturat de infractori si de aparatorii lor, care si-au gasit adapost, chiar in Parlamentul Romaniei, institutie fundamentala a democratiei, pe care au compromis-o grav, transformand-o in ‘pestera de talhari’? Dupa ‘martea neagra’, din decembrie 2013 a urmat ‘miercurea rusinii’ in martie 2015! Ieseanule intreaba-ti senatorul, cum a votat in cazul Sova dar si in cazul Vosganianl! Daca nu-ti raspunde sau raspunsul sau este nesatisfacator ai nu numai dreptul ci si datoria de a-l trimite acasa sau chiar in puscarie! Aceasta tara nu poate fi condusa de infractori si de protectorii lor! Aminteste-ti cuvintelei esenului nostru, Pastorel Teodoreanu: Din Banat pana la Iasi/Se resimte lipsa sarii/ Fiindca cei mai multi ocnasi/ Au ajuns la carma tarii. Parlamentul Romaniei s-a transformat, datorita parlamentarilor romani, alesi in 2012, in ‘Parlamentul Rusinii Nationale’! Ieseanule esti multumit de parlamentarul tau, crezi ca te reprezinta si crezi ca-ti apara interesele? Crezi ca institutia ‘imunitatii parlamentare’ este utilizata corect de catre parlamentarul tau? Daca raspunsul este ‘NU’, la una din aceste intrebari, te asteptam vineri, 27 martie, orele 18:00 pe Esplanada, din fata Palatului Culturii”.
Un protest este anuntat vineri la ora 18:00 si in Oradea.
„In semn de solidaritate cu protestele organizate astazi in alte orase din tara ne adunam maine, la orele 18.00, in Piata Primariei din Pitesti, pentru a face auzita si vocea noastra impotriva imunitatii parlamentarilor si a deciziei senatorilor de a-l scapa pe social-democratul Dan Sova de arest!”, se anunta pe pagina protestului din Pitesti.
„Parlamentarii continua sa isi bata joc de popor si de justitie, ignorand mesajul transmis in noiembrie de strada. E timpul sa le reamintim de ce am iesit in noiembrie!”, transmit si oamenii din Sibiu.
O actiune similara este anuntata si la Timisoara: „Decizia Senatului de respingere a cererii DNA pentru incuviintarea arestarii preventive a lui Dan Sova i-a revoltat pe multi romani, dar si pe cei de la PNL care vor sa atace la Curtea Constitutionala decizia Senatului. Pana cand se pronunta Curtea, in mai multe orase din Romania au inceput sa se organizeze proteste, declansate de ‘nevinovatia’ lui Dan Sova. Militam pentru mentinerea imunitatii doar pentru declaratii politice. Nu dorim folosirea ei ca paravan pentru infractori!”.
Nici Targu-Mures nu face nota discordanta: „Ne vedem vineri la ora 18 in Piata Trandafirilor din Targu Mures!”, arata internautii.
Diaspora se alatura miscarilor de protest. Romanii din Franta s-au organizat tot pe Facebook si anunta ca vor iesi duminica, intre 18:00 si 20:00, pe Esplanade du Trocadero.
„Dragi prieteni, in urma evenimentelor recente din tara, am decis sa organizam o manifestatie pentru a protesta fata de politicienii care au decis, impotriva prevederilor Constitutiei, sa-l protejeze pe Dan Sova de urmarirea penala.
Romania e considerata una dintre tarile cele mai corupte ale UE, dar noi putem contribui la schimbarea acestei perceptii. Imunitatea parlamentara trebuie sa insemne cu totul altceva, nu protectie pentru ca ei sa poata fura linistiti! Veniti alaturi de noi pentru a transmite acest mesaj parlamentarilor romani. Aduceti steaguri / imbracati-va in costume populare daca aveti. Pregatiti materiale in care sa va aratati indignarea”, se arata pe pagina evenimentului.
Cateva sute de bucuresteni au iesit si miercuri seara in strada, in semn de protest dupa ce Parlamentul nu a incuviintat retinerea si arestarea lui Dan Sova.
La Bucuresti, in Piata Universitatii, s-au strigat lozinci precum” DNA, DNA sa vina sa va ia!” sau „Parlament penal, mars la tribunal”. Oamenii anunta ca vor iesi in strada, in numar si mai mare, la finalul saptamanii.
Senatul a respins miercuri incuviintarea cererii DNA de arestare preventiva a lui Dan Sova. In cazul acestuia au votat 151 de senatori, dintre care 79 de voturi au fost pentru, 67 contra si cinci anulate.
In urma votului exprimat nu a fost intrunit numarul majoritatii senatorilor (85), in conformitate cu legea privind statutul senatorilor, prin urmare Senatul nu a incuviintat solicitarea DNA de arestare a lui Dan Sova.
Klaus Iohannis a sesizat CCR cu privire la votul in cazul Sova, iar magistratii vor dezbate acest caz pe 8 aprilie.
sursa: ziare.com
Comentariile sunt închise.