AcasăHomepageVeste proastă pentru cumnatul lui Ponta | Un complice a recunoscut tot

Veste proastă pentru cumnatul lui Ponta | Un complice a recunoscut tot

Unul dintre cei trei complici ai cumnatului lui Victor Ponta a decis să colaboreze cu procurorii DNA. Acesta şi-a recunoscut faptele şi, drept răsplată, anchetatorii au renunţat la cerere de arestare preventivă. Iulian Herţanu, cumnatul premierului, şi alte trei persoane sunt anchetate pentru constituirea unui grup infracţional, măsluirea unei licitaţii, deturnare de fonduri europene şi evaziune fiscală.

Astfel, procurorii care anchetează dosarul de corupţie în care este implicat cumnatul premierului Ponta nu vor cere arestarea preventivă a lui Liviu Munteanu, administrator al S.C. Grossmann Engineering Group SRL, întrucât la audierile de marţi de la DNA Ploieşti acesta „a colaborat cu organele de anchetă”, recunoscând faptele de care este acuzat, anunţă Mediafax.

Liviu Munteanu este urmărit penal de DNA pentru schimbarea, nelegală, a destinației fondurilor europene şi evaziune fiscală. Acesta este ultima persoană care a aderat la grupul infracţional.

În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal pentru sprijinirea unui grup infracţional deputaţii Sebastian Ghiţă şi Vlad Cosma, precum şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.

Grpul condus de cumnatul lui Ponta ar fi apelat, împreună cu alţi trei complici, la deputaţii Sebastian Ghiţă şi Vlad Cosma şi la preşedintele Consiliului Judeţean Prahova pentru câştigarea ilegală a unui contract de execuţie a lucrărilor de canalizare din Comarnic. Ulterior, asociaţia de firme din care făcea parte şi firma lui Herţanu şi-a bătut joc de lucrări, a deturnat fondurile europene în interes propriu şi au folosit tehnici evazioniste.

sursa stiripesurse.ro

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.