I s-a spus telejustiţie, la început în sens peiorativ. Altfel spus, justiţie de ochii lumii, făcută exclusiv la televizor, pentru distrugerea imaginii unei persoane publice.
Ne trezim în fiecare dimineaţă cu DNA. Descinderile, percheziţiile, audierile au devenit o rubrică obişnuită a jurnalelor de dimineaţă, la fel ca horoscopul sau prognoza meteo. Încheiem ziua cu anunţul unui mandat pe 30 de zile sau cu deliberările tribunalelor alternative constituite în studiourile televiziunilor de ştiri.
I s-a spus telejustiţie, la început în sens peiorativ. Altfel spus, justiţie de ochii lumii, făcută exclusiv la televizor, pentru distrugerea imaginii unei persoane publice – expresia a fost inventată de politicieni ca să sugereze faptul că sunt victime ale unor jocuri politice care folosesc Justiţia ca mijloc de presiune. Au venit apoi condamnările definitive: retorica telejustiţiei a intrat în impas. Justiţia nu se mai făcea doar la televizor. Popularitatea DNA a explodat. Anticorupţia românească a trecut graniţa, devenind subiect de presă internaţională. Telejustiţia a trecut Dunărea şi a devenit model: bulgarii şi-au trimis echipe de televiziune la Bucureşti să vadă live miracolul arestărilor.
DNA şi Laura Codruţa Kovesi pot acum să devină victimele propriului succes. Audienţa uriaşă pe care o face azi anticorupţia pune o presiune neaşteptată pe procurori. Dacă în urmă cu 10-15 ani erau presaţi să ţină dosare la sertar, azi trebuie să livreze pe bandă rulantă. De ce trebuie? Motivul poate fi găsit tot în telejustiţie, adică în imensa cerere venită din partea publicului obişnuit cu show-ul cătuşelor de dimineaţă. Uneori, procurorii livrează însă dosare făcute în grabă. Dosarul de corupţie al lui Adrian Duicu, „Trafic de influenţă la Palatul Victoria”, care ajunsese periculos de departe, chiar în anticamera premierului, a fost trimis de Curtea de Apel Bucureşti înapoi la DNA din cauza „neregularităţii” lui. Rechizitoriul a fost desfiinţat din cauza unor probleme de formă şi proceduri.
Mai puţin rating, mai multă rigoare – este decizia esenţială pe care doamna Kovesi trebuie să o ia pentru a menţine credibilitatea instituţiei pe care o conduce. DNA nu trebuie să fie o instituţie populară, ci trebuie să facă ceea ce e corect şi ceea ce îi impune legea. E important ca dosarele care vin acum în avalanşă să fie confirmate în instanţă, altfel instituţia se va decredibiliza rapid.
Cum va arăta România după ce arestările se vor termina? Ce fel de societate vom avea după ce hoţia din banii publici se va tempera, presupunând că operaţiunile de descurajare ale DNA vor avea caracterul preventiv dorit? Se desprind azi două curente de gândire, în spaţiul public românesc, diametral opuse:
1. România devine un teren viran, ţara e pârjolită, procurorii anihilează orice iniţiativă. Niciun politician nu-şi va mai asuma nicio decizie. De frica mascaţilor, nimeni nu va mai semna nimic, activitatea în administraţie şi în ministere va fi blocată. Niciun om de afaceri nu va mai investi în România, orice contract va fi susceptibil de corupţie. Este o teză alimentată insidios de politicieni, în general, şi de premier, în particular. „Am o propunere pentru ministerul de Finanţe, sper să găsesc un kamikaze”, spunea ieri primul ministru după demisia lui Darius Vâlcov, din motive de DNA. Practic, ceea ce sugerează premierul este că un ministru sau un lider într-o funcţie de conducere devine automat o ţintă a procurorilor; acuzaţiile de luare de mită sunt escamotate, accentul este pus deliberat greşit pe funcţie, nu pe fapta de care este suspectat demnitarul. O tehnică de manipulare dragă premierului, care glosează constant pe marginea unei teme false: că orice ai face, dacă eşti într-o funcţie de decizie, tot te leagă. Durerea şefului „celui mai cinstit Guvern” este că, de când e în funcţie, un Cabinet întreg i s-a transferat în celulele de la Rahova, laolaltă cu un întreg lot de baroni locali. Este teza pusă în circulaţie de cei care au un interes direct în relaţia cu Justiţia.
2. Toată clasa conducătoare trebuie să ajungă la puşcărie, doar aşa România o să fie o ţară curată.Orice acţiune a DNA este aprobată 100 la sută, orice comunicat al Direcţiei devine literă de Evanghelie. În paralel, orice politician sau om de afaceri este suspect din start, pentru că „toţi fură”, orice acuzaţie din partea procurorilor devine verdict înainte de a ajunge în sala de judecată. Orice om bogat trebuie să fi comis o infracţiune, pentru că altfel nu se poate face avere în România. Aici, telejustiţia înseamnă, de exemplu, un titlu de genul „X a luat şpagă”, în loc de „DNA acuză: X a luat şpagă”; sau retorica des întâlnită în presă că toţi trebuie să ajungă „să dea explicaţii” la DNA şi să-şi „dovedească nevinovăţia”. Prezumţia de vinovăţie a bogaţilor este teza extremiştilor de stânga, a inocenţilor şi a exasperaţilor. Încrederea oarbă într-o instituţie sau într-un om „care face ordine” vine fie dintr-o candoare a gândirii, fie din fanatism, fie din disperare.
Întotdeauna vor fi populare instituţiile de forţă, dar într-o democraţie este importantă încrederea în dezbatere, implicare şi în parlamentarism. Este însă foarte greu să-i mai spui asta unui cetăţean care vede cârdăşia penalilor din Legislativul ţării. Pe de altă parte, din păcate, aprobarea publică a acţiunilor DNA nu vine atât din setea de justiţie a acestui popor, cât din satisfacţia că a mai căzut cu nasu-n ţărână un greucean. Când greucenii fatalmente se vor termina, ce va face publicul telespectator? Va schimba ceva în viaţa lui sau va schimba canalul?
Între cele două teze („republica procurorilor” vs „să-i aresteze pe toţi”) rămâne o întrebare neplăcută: publicul este chiar atât de inocent? Telespectatorul n-a luat/n-a dat o şpagă în viaţa lui, n-a pus/n-a cerut o pilă, n-a făcut o intervenţie? Clasa aceasta politică a ajuns la putere de capul ei sau a ajuns acolo votată fiind de nişte alegători pe care corupţia aleşilor i-a lăsat indiferenţi? Zeciuiala dată de firme la partid ca să-şi facă afacerile pe lângă instituţiile publice sau şpaga dată de micii întreprinzători la fiecare control ca să nu plătească inerentele amenzi sunt realităţi pe care orice om de afaceri le cunoaşte. Regulile sunt în aşa fel făcute, încât să permită abuzurile şi mita. Legile sunt croite de un Parlament care îşi foloseşte imunitatea în faţa Justiţiei şi în care condamnaţii penal pot vieţui bine mersi, fără a-şi pierde mandatul.
E un cerc vicios: corupţia este adânc înrădăcinată în ţesuturile sociale ale acestui popor. Ea are două cauze – sărăcia şi educaţia: un popor ţinut în beznă, fără organ etic, este oricând dispus să treacă cu vederea hoţia conducătorilor, dacă primeşte şi el o fărâmă. Combaterea sărăciei şi educaţia performantă ţin de buna guvernare. Or, tocmai hoţii au fost responsabili de buna guvernare: 13 miniştri penali în ultimii trei ani şi atâţia alţii care vin din guvernările din urmă, un parlamentar din 10 urmărit penal sau condamnat, ca să nu mai vorbim de administraţia locală, unde şefi de CJ, primari, consilieri locali, şefi de direcţii fac coadă la uşa puşcăriilor. DNA decimează clasa politică, însă resetarea trebuie făcută la nivelul întregii societăţi, de fiecare, începând cu schimbarea exigenţelor despre el însuşi şi despre cei din jurul său. Cinstea şi integritatea se învaţă acasă şi în şcoală; ele trebuie să facă parte organic din noi. Iar faptul că azi şeful „Integrităţii” din România a fost băgat în dubă, cu mâna pe cap, ne arată unde suntem.
sursa: gandul.info
Comentariile sunt închise.