Daca intr-un autentic stat de drept un premier ar fi facut o declaratie publica in care sa emita ipoteza ca doi judecatori au pronuntat o sentinta sub amenintarea arestarii, efectele imediate nu cred ca puteau fi decat doua.
Fie premierul respectiv iesea cu dovezi in sprijinul declaratiei sale de unde sa porneasca o ancheta de proportii la nivelul sistemului judiciar. Fie, in absenta unor astfel de dovezi, premierul ar fi fost obligat sa se retraga nu numai din functie, ci cu totul din viata politica.
Premierul Romaniei Victor Ponta a spus asa”: Dupa chestia asta absolut nedreapta cu condamnarea lui Dragnea – ca am facut referendum, de parca l-a facut Dragnea singur, dar l-am facut toti – ati vazut ce patesc aia doi judecatori de la Curtea de Apel care au achitat-o pe doamna Rarinca? Le-au scos stenograme, nu stiu ce. Va dati seama ca judecatoarele de la Dragnea, daca cumva il achitau pe Dragnea, cred ca erau si arestate acum”.
La ce sunt supusi judecatorii din completul care a achitat-o pe dna Rarinca? I-a amenintat cineva cu arestarea sau cu orice altceva nelegal? Din cate stiu eu, pe rol este doar o ancheta a Inspectiei Judiciare absolut procedurala.
Da, au fost mentionate in presa biografiile celor doi judecatori, dar ele sunt publice.
A aparut si inregistrarea cu prestatia unei judecatoare din complet la examenul, picat, pentru promovare la Inalta Curte. Este trucata? In ce fel considera dl Ponta ca aceste informatii contravin interesului public?
Pana la ora la care scriu, dl Ponta nu a venit cu explicatii si dovezi care sa sustina afirmatiile de o gravitate extrema pe care le-a facut.
E drept, premierul Ponta nu este la primul atac impotriva Justitiei. Cu exceptia perioadei dinaintea alegerilor prezidentiale si imediat dupa infrangere, Victor Ponta a lansat periodic semnale de acest tip.
Va amintesc declaratia in care promitea dreptate pentru persoane precum Costica Nicolescu, acum condamnat definitiv.
In ultima perioada, Victor Ponta a primit mai multe atentionari privind incalcarea independentei Justitiei din partea Inspectiei Judiciare pentru diverse iesiri in decor.
Dar in momentul in care premierul Romaniei vorbeste despre judecatori care ar fi pronuntat un verdict, oricare ar fi el, sub spectrul arestarii, cred ca am ajuns deja cu mult prea departe.
Suspiciunea aruncata asupra sistemului judiciar in ansamblu, asupra oricarei hotarari a oricarei instante este cu mult prea grava si concreta pentru a putea fi clasata la capitolul declaratii politice. Orice hotarare judecatoreasca poate fi citita de acum in cheia santajului sau a amenintarii.
De ce face dl Ponta asemenea declaratii nu stiu daca este chiar un mister. Pe de-o parte, cred ca se afla sub evidenta presiune a propriului partid, terorizat, asemenea intregii clase politice, de anticoruptie. Ca oprirea acesteia a devenit un obiectiv esential, daca nu principalul obiectiv, al arcului guvernamental o dovedeste avalansa de proiecte de modificare a legislatiei penale.
Cu un Liviu Dragnea martirizat de-a dreapta, sub presiunea demisiilor din solidaritate cu acesta, Victor Ponta nu stiu daca poate juca o alta carte decat a anti-Justitiei pentru a-si pastra influenta reala in partid. Este totusi un infrant la prezidentiale, singurul de pana acum care a supravietuit esecului.
Pe de alta parte, nu stiu cat de confortabil se simte chiar domnia sa cu anturajul foarte apropiat sub lupa procurorilor. Si ma refer aici la propriul socru, la propriul cumnat, dar si Dan Sova, unul dintre cei mai vechi camarazi ai sai, de la a carui firma incasa bani exact in perioada vizata de ancheta DNA.
Dar indiferent care ii sunt determinarile personale, indiferent cat de logice pot parea asemenea declaratii daca le privim din perspectiva personala a premierului, ele raman absolut inacceptabile. Pentru ca un premier nu vorbeste niciodata in nume propriu, ca un analist sau ca un politician de pluton.
Orice vorba a unui inalt demnitar implica inevitabil functia pe care o ocupa. Nu un Victor Ponta cu mari probleme penale in partid, nu un Victor Ponta care se poate simti incoltit personal de DNA vorbeste despre judecatori care pronunta sentinte sub riscul arestarii, ci premierul Romaniei. Premierul care reprezinta Romania in relatii externe, premierul pe biroul caruia se afla inclusiv informari din partea serviciilor secrete, premierul in subordinea caruia se afla ministrul Justitiei, membru de drept al CSM.
Daca premierul, cu toate aceste prerogative si parghii, in virtutea carora are cunostinta de o asemenea situatie, pe care o poate dovedi cu fapte si date, are obligatia sa ia toate masurile pentru ca ea sa inceteze, dar transparent, argumentat si procedural.
Daca nu are si doar arunca vorbe, inseamna ca implica o functie atat de importanta, esentiala, intr-un joc de decredibilizare a Justitiei, inacceptabil si, imi permit sa spun, iresponsabil.
Dar stiti ce mi se pare cel mai ingrijorator? Ca si asa fiind, Victor Ponta nu are ce sa pateasca, nu exista nicio parghie de sanctionare. Inspectia Judiciara poate sa constate din nou ca domnia sa a incalcat independenta justitiei. A cata oara? Si ce daca? Aceasta constatare atat de grava este practic fara efect juridic. Iar o norma fara sanctiune e o norma moarta.
Deci sanctiunea nu poate fi decat politica. Prin motiunea de cenzura? PNL are alte griji la motiunea de cenzura – votul prin corespondenta, care chiar nu tine de atributiile Guvernului. Si cum sa aleaga PNL o tema legata de Justitie, cand avem liberali de frunte care vitupereza impotriva presedintelui ICCJ? Sunt gata sa pun pariu ca multi liberali il aplauda pe sub masa pe Victor Ponta, se simt reprezentati de cruciada lui antiJustitie.
Si atunci ramane doar sanctiunea de la vot. Dar ea e inca departe si pana la eventuala ei aplicare ma tem ca efectele decredibilizarii Justitiei pot fi grave, daca nu iremediabile. Pana atunci, cine poate sa-l opreasca din acest asalat sustinut impotriva Justitiei? De acest raspuns ar putea depinde soarta statului de drept in tara numita Romania.
sursa: ziare.com
nu, ponta nu-i dastept este sustinut cu frenezie de baronii hoti si mafioti si asta-i da putere ….mintea lui este cat oul de bibilica care-i invatata din nastere sa minta sa fure si sa excrocheze ….greseala mare este ca acest imbecil a ajuns in fruntea guvernului unei tari si ca tara este populata de prosti ,saraci ,spalati pe creier si de cei fara dinti in gura si sa nu uit mortii lui dragnea …….celorlalti ne mai trebuie vre-o 5 facultati ca sa dam cretini afara din tara …parca cineva ne-a blestemat sa ajunga loazele astea in fruntea tarii !!!!!!
zburda Carlanu, zburda ! are scoala ! ‘geaba zic unii ca a plagiat, ca fura, ca minte.
el face cartile in nasha rodina ! he’s my boy !
Tovarasa colonel Dogiu,
Ce te faci cind dispare Codlea? o „centura” ceva?