Premierul Victor Ponta a declarat intr-un interviu pentru cotidianul spaniol El pais, ca va demisiona in cazul in care decizia Comisiei de Etica va confirma acuzele ca a plagiat teza de doctorat. „Imi voi asuma responsabilitatea, chiar daca am fost acuzat pe criterii politice si punctul meu de vedere nu a fost ascultat”.
In momentul in care a fost intrebat daca a plagiat, acesta a raspuns ca “nu, aceasta acuzatie a aparut in timpul conflictului cu presedintele privind participarea la Consiliul European”.
Intrebat daca Adrian Nastase mai este membru PSD dupa condamnarea definitiva, Ponta a mai spus ca, potrivit statutului PSD, orice membru de partid condamnat definitiv este exclus. „Respect decizia instantei, dar este un moment dificil pentru partidul nostru. Cu Nastase am intrat in NATO si am incheiat negocierile de aderare la UE. A fost condamnat pentru finatarea ilegala a campaniei electorale, o practica prezenta si in alte tari europene”, a adugat Ponta.
Citeste intregul interviu
Dar, acele vremuri trebuiau sa ne duca inainte, nu sa ne tina „intr-o groapa de potential” !
In Roamnia ultimilor ani,mereu a fost lansat pe „piata” un scandal ceva de interes mediatic, pentru a nu fi atenti la ce se intampla cu adevarat in spatele usilor inchise…
Putin este iar o forta, cu toate protestele din strada isi va duce la indeplinire visul de a reface marea RUSIE !
Noi am ramas aici, in mijlocul ”focului” ca un soldat fara arma !
Nu vreau sa ma mai gandesc acum la nimic din ce se intampla la vedere:sunt numai maimutarii care de fapt ne deviaza atentia de la lucruri importante.
Acest guvern de tembeli si marionete de la primul la ultimul este de fapt unul de sacrificiu,acesta este de fapt si motivul pentru care nimeni nu il sruneste pe MICUL MAIMUTOI,sa faca tot ce viseaza nopatea ! sau sa il ambitioneze sa ii spuna… nu te cred in stare sa te duci la CE , daca CC nu iti da aceptul…
USL nu a scos la inaintare,greii partidelor(lasandu-i pentru guvernul dupa parlamentare),lasand acest copil,grsesc,copiii, ca este vb de cei trei(trei doamne si toti trei), toti la fel de imaturi , sa le faca curatenie de tot de ii poate impiedica…
Dupa care , dupa parlamentare , ii vad ca sefi de partid pentru o vreme si poate dupa nici atat!
Dosarele pe care el are AN si numai el, vor face din toti actori de pe scena politica,simple marionete!
Majoritatea celor care au aparut in politica,dupa anii 90 , au fost ajutati sa se compromita si nu asa cu o pruna doua.. ceva care sa ii faca sa devina numai simple marionete-vorbitoare , in care judecata proprie nu mai conteaza!
Aceasta hoarda ce ne guverneaza acum , daca nu va fi oprita va face ravagii.
Trebuie facut ceva atat prin reteua virtuala, cat si cu ajutorul celor de afara (UE) prin revote populare…( dar nu la KM 0 ,dupa cum am mai spus,ne-au luat-o inainte,l-au inchis mai usor de controlat)
Imi este dor de acest OM ,unul din putinii care a fost si a ramas pentru mine un simbol asociat cu LIBERTATEA
http://www.youtube.com/watch?v=iB7DnJtrncg
VA mai amintiti acele vremuri???????
Ce credeţi că mai face Adrian Năstase la Rahova?
http://baricada.wordpress.com/2012/06/29/adrian-nastase-sef-de-banda-la-rahova/
http://exploziv-news.ro/ancheta/98.html?task=view
Pai de aia e si batalia politica interna atat de dura! De aia vrea usl, prin penalii sai guvernanti sa detina toata puterea:pentru ca sunt pro-rusi, pro-interese anti-nationale, doar stiam asta!
Care COMISIE DE ETICA ?! aia propusa de voi?! HOTZILOR,MINCINOSILOR…..s.a.m.d.
Dragi Romani, gasiti un mijloc legal sa-l dati JOS pe PONTA sau iesiti in STRADA. Nu stu de ce presedintele este atat de calm Si-o fi terminat munitiile? In cazul asta sunt si eu dezarmata si dezamagita 🙁
HOTZULE!
MINCINOSULE!
IMPOSTORULE!
PLAGIATORULE!
COTROPITOR SI RUSINE A NATIUNII ROMANE!
DEMISIA D-LE PONTA! Stiu ca nu ai onoare ,si bun simt,dar nu incetez sa-ti cer DEMISIA!
„Fiecare pasare pre’ limba ei piere „- a tinut mortis sa plece la Bruxelles . Nici ca se putea mai bine, sa raspunda ziaristilor straini despre toate magariile facute in tara .
Doamnelor si domnilor, va rog nu mai puneti ghilimele cand citati ceva sau pe cineva ,D-l PRIM MINISTRU ne-a explicat ca nu sunt necesare …si dv. nu va conformati ? Vaaaaaiiii sa vedeti ca o sa va dea afara…din tara .
Poate vreti sa faceti un doctorat si sa mai puneti si ghilimele cand citati ceva sau pe cineva. Vaaaaaai , nu se mai pun…. asa ne-a spus POANTA cu NASCASE ,coordonatorul lui de doctorat
IN SEARA ASTA PONTA VA ANUNTA FAPTUL CA LUNI SE VA DECLANSA SUSPENDAREA LUI BASESCU !!!!!
DL POANTA corect este IMI VOI DA DEMISIA punct. fără dacă si cu parcă. Cum se pedepsește cf COD PENAL furtul ,substituirea de persoană,traficul de influentă tov PROCUROR DOCTOR ST JURIDICE?
Dacă PRESEDINTELE AR FI FACUT ASA CEVA CUM ATI REACTIONA ?????????
Azi într-o interventie telefonică dl NICOLĂESCU făcea spume si ar fi fost în stare să ia pistolul de la Năstase si să tragă în dl Băsescu ca să nu mai fie judecat nici un băiat destept din gașca transpartinică.urmează stația VOICULESCU ușa pe Rahova, coborîți la prima dl Nicolăescu?
Dl Ponta sunteti nemaipomenit de bun in a lua peste picior intrebarile care va sunt adresate dar de aceasta data nu merge ,sunteti tinta tuturor pt ca se stie clar cu ce nelegiuiri umblati. RUSINE !
Golanii ramin golani nerusinatul zice ca isi da demisia daca se dovedeste plagiatul ,dementule dovada o are, cine ii limpide la tartacuta, dar niste dementi ca tine si antenescu care aveti mintea tulburata nu mai aveti discernamint si nu realizati ca sinteti total pe aratura nu o sa recunoasteti nici in fata marii adunarii nationale asa ca mergeti la un doctor real
Am citit tot interviul pe R Libera si am constatat ca minte cu aceeasi nerusinare de golan
„care este”!
Sper ca nu va amagiti ca acest excroc va demisiona de buna voie!Cand ieri a rabufnit ca un p-toi cum ca pe el nu-l intereseaza ce spune Curtea si azi o-ntoarce ca la Mizil…ca el respecta hotararile Curtii…Cand a mintit cu atata dezinvoltura, spunand ca el n-a plagiat…
Nu stiu, zau, care ar fi mijloacele legale sa scapam de el!Am citit tot in RL ca s-au inregistrat azi 5 plangeri penale impotriva lui si a lui Marga la ICCJ!
Oricum, trebuie sa iesim in strada!
Incredibil!Doamne ajuta-ne!Nu mai suport sa vad un astfel de nemernic.Trebuie stranse randurile si iesit in piata pina nu e prea tirziu.
Ce cauta Crin,la Bruxelles,in ce calitate se afla acolo,pe cine reprezinta si pe banii cui?
Pe banii celor care le inghit GOGOSILE si nu ies in strada, si sa dea” indicatzii pretzioase” Ela 😉
Cu totul intimplator,rectorul facultatii de drept a demisionat astazi,ce intelegem noi de-aici?
Cum sa ceri bun simt si logica unui ipochimen care toata viata a fost un pupincurist ai mai marilor zilei?Am mai spus-o,asta minte cum respira.Are un tupeu si el si acolitii sai ce se perinda pe la toate televiziunile mintind si crezandu-i pe cei ce-i asculta idioti,nu i-ar mai rabda pamantul!
Ai dreptate!
Si el care credea că o să-l întrebe despre poziţia Romàniei la summit, ce tànăr şi de perspectivă este el în diplomaţie etc şi cànd colo…Aţi plagiat? Vă da-ţi demisia?
Ce tirani ! Sunt oamenii lui T.B.
ce sa-l in trebe, ca stiu toti ca n-are mandat sa reprezinte Romania.
Uite ce comentam eu acum cateva zile la postul asta
https://www.nasul.tv/2012/06/25/ambasadorul-si-profesorul-ion-diaconu-a-orbit/
Ponta m-a plagiat si pe mine. Mi-a furat ideile. CItiti articolul din El pays si vedeti ca a punctat exact ce credeam eu:
Cred ca stiu punctele din discursul de la Bruxelles. Iata ce trebuie sa puncteze Ponta:
punctul 1: Zilele aceste in Romania s-a intamplat o mare nedreptate, un om hartuit timp de 8 ani de zile a fost condamnat politic din lipsa de probe la doi ani de zile. L-au distrus psihic aproape ca a incercat sa se sinucida din deznadejde fata de dictatorul Basescu.
punctul 2: Guvernul meu este sub un atac permanent din partea dictatorului Basescu. Cauta dosare despre plagiat, si le publica in presa doar pentru a nu ne lasa sa lucram. Chiar si mie mi-a publicat lucrarea, dar sa stiti ca nu are dreptate, eu am respectat normele de citare in vigoare la acea data si am pus la bibliografie pe autori. Veti vedea ca o comisie academica imi va da dreptate.
punctul 3: Stimata Europa ajuta-ne suntem terorizati de acest Basescu, ajuta-ne sa scapam de el.
Sa nu uitam componenta USL. Sunt aceeasi oameni care prin toate partidele au facut legea sa se plieze pe interesele lor.
Ha ! ha !
😆 😆 😆 )))))
nu sunteti in stare sa traduceti un interviu??? incercati cu google translate….eu m-am prins ce si cum… si-am invatat spaniola din telenovelele maicamii…sunt sigur ca aveti oameni mult mai competenti si un interviu nu e chiar asa de greu de tradus.
Am creut ca stiti,
http://translate.google.fr/
Mai simplu nu se poatedar trebuie sa verificati interpretarea expresiei.
Nu procedati ca PONTA !!!
Cititi bine Invitatia si veti intelege ce a intentionat Presedintele exprimandu-se la subtilitati.
R E S S
Dirk De Backer – Spokesperson of the President – ( +32 (0)2 281 9768 – +32 (0)497 59 99 19
[email protected] http://www.consilium.europa.eu/
EUCO 121/12 1
EN
EUROPEAN COUNCIL
THE PRESIDENT
EN
Brussels, 27 June 2012
EUCO 121/12
PRESSE 300
PR PCE 103
Invitation letter by President Van Rompuy
to the European Council
It is my pleasure to invite you to the meeting of the European Council on 28 and 29 June
2012 in Brussels.
The challenge for this European Council is, more than ever before, to signal, in a clear and
concrete manner, that we are doing everything required in response to the crisis. This
means endorsing the country-specific recommendations to guide our policies and budgets,
adopting the “Compact for growth and jobs”, launching the final phase of work towards a
new Multiannual Financial Framework (MFF) mobilised in support of growth and jobs,
and, last but not least, setting our Economic and Monetary Union (EMU) on a new path.
We will begin our meeting focusing on the MFF. Given the role of the European
Parliament in this negotiation, I have invited its President for a one-hour meeting with the
members of the European Council, from 15.00 till 16.00, so that he has ample opportunity
to present the views of his institution on this topic.
Following the family photo, we will continue our discussion on the MFF. After the
intensive work conducted by the Polish and Danish Presidencies, Member States’ positions
are well-known. This is why I propose that we focus in particular on two issues: how can
the different policies in the new MFF best contribute to the creation of growth and jobs and
enhance the quality of EU spending, and how should we prioritise spending among the
different policy areas and better align it with the Europe 2020 strategy. This is also why I
shall ask you to strictly limit your interventions to no more than two to three minutes.
EUCO 121/12 2
EN
After the discussion on the MFF, and by 18.00 at the latest, I will ask the European
Council to examine the proposed “Compact for growth and jobs”. Given the very good
work undertaken in preparation of this European Council, I propose that we structure our
discussion on the basis of the conclusions and the text of the Compact and adopt it already
on Thursday, leaving however aside the elements directly related to the EMU.
After our discussions on growth, we shall break for short press conferences. Following
which, we resume for dinner, where the President of the ECB will join us. I shall present
the report that was requested of me, in close cooperation with the Presidents of the
Commission, Eurogroup and ECB, on the future of the EMU. This report is not a final
blueprint to be adopted by the European Council but I do expect to reach a common
understanding amongst us on the way forward for the EMU.
On Friday morning, I will give a brief overview of my ideas for future European Council
meetings and the themes I should like to address up to the end of my mandate. Next, we
will approve our conclusions, including the external relations aspects.
The European Council will be followed by a Euro Area summit luncheon around noon,
also attended by the President of the ECB, where we will continue the discussion on the
EMU report and will look at current developments in the euro area.
Premierul Victor Ponta a declarat intr-un interviu pentru cotidianul spaniol El Pais ca va demisiona daca decizia Comisiei de Etica va confirma acuzele ca a plagiat teza de doctorat. „Imi voi asuma responsabilitatea, chiar daca am fost acuzat pe criterii politice si punctul meu de vedere nu a fost ascultat”.
Intrebat daca a plagiat, Ponta a raspuns „Nu. Aceasta acuzatie a aparut in timpul conflictului cu presedintele privind participarea la Consiliul European”.
Intrebat daca Adrian Nastase mai este membru PSD dupa condamnarea definitiva, Ponta a mai spus ca, potrivit statutului PSD, orice membru de partid condamnat definitiv este exclus. „Respect decizia instantei, dar este un moment dificil pentru partidul nostru. Cu Nastase am intrat in NATO si am incheiat negocierile de aderare la UE. A fost condamnat pentru finatarea ilegala a campaniei electorale, o practica prezenta si in alte tari europene”, a adugat Ponta.
Legat de conflictul cu presedintele Traian Basescu, Ponta a spus: „am decis sa accept coabitarea si respectarea puterilor fiecaruia. Sint la inceputul carierei mele politice, in timp ce Traian Basescu se apropie de terminarea ei. Din pacate, presedintele nu accepta ideea ca Guvernul si Parlamentul nu se subordoneaza vointei lui, asa ca foloseste toate mecanismele – legale sau mai putin legale – pentru a bloca activitatea Executivului”.
*****************
S-o luam pe rand…
„Imi voi asuma responsabilitatea, chiar daca am fost acuzat pe criterii politice si punctul meu de vedere nu a fost ascultat”.
aoleu, a plecat comentariul… s-a incins platforma :)))
deci…Isi asuma responsabilitatea si demisioneaza din functie, daca e dovedit ca plagiator, dar nimeni din tara nu vrea sa verifice, demisioneaza toti!
Apoi spune ca nu a plagiat si o ia pe aratura cu acuzatiile…placa obisnuita.. Pai daca stii ca nu ai plagiat, de ce sa spui ca demisionezi daca se dovedeste ca? Ce sa se dovedeasca daca nu are ce?
Dovada au facut-o cei de la revista Nature!!!
E incoerent in declaratii…e labil psihic.
Sper sa citeasca si Nastase ce a declarat Ponta :))) Ponta a mai spus ca, potrivit statutului PSD, orice membru de partid condamnat definitiv este exclus. “
Da, dar a mai spus si ca ii e cam greu, ca de, isi aminteste de perioada in care Romania a intrat in NATO…ca il cam doare pe undeva…
Cum dreaq sa fii acuzat pe criterii politice ca ai plagiat??Pai ai plagiat sau nu ??
E minunat nu!?
Asa pot justifica toti absolventii cand profesorii ii acuza de copiat sau de plagiat.
Comisia de Etica numita de mine !:lol: 😆
Mare atentie la ce promiti ca pe acolo nu e ca in Romania !!! 😆
Ce FRUMOS inceput la Bruxelles – prin justificari si …… Minciuni!!!
Ma intreb pe la cite publicatii va mai trebui sa dati explicatii Dle Ponta???? Sigur veti avea agenda INCARCATA!!!
pai ce te surprinde Simo_na55 sunt specializatzi in asta,dar nici o grija s-a desteptat si Europa nu mai este cea care a fost dusa de NAS la inceput de ei .
Sa te duci si sa ne lasi… nu avem nevoie de asemenea specimene care ne fac de ras. Sa va fie rusine tuturor pentru ce ati facut din tara asta. Vezi ca nu ti-a dat mama ta „Monitorul Oficial”, acesta este al tarii, al tuturor romanilor pe care ii iei drept prosti.
@ Valentina,
Sper sa va faca placere, dumneavoastra si prietenilor forumisti acest mic articol publicat pe Hotnews. Il redau integral. E scurt :
„Joseph Daul, presedintele grupului popularilor europeni (PPE) se declara „profund ingrijorat” de nerespectarea statului de drept in Romania si afirma ca este „neplacut surprins” sa afle ca „Victor Ponta a ignorat decizia Curtii Constitutionale cu privire la reprezentarea Romaniei la Consiliul European”.
„Sunt profund ingrijorat de nerespectarea statului de drept in Romania. Am fost extrem de neplacut surprins sa aflu ca Victor Ponta a ignorat decizia Curtii Constitutionale cu privire la reprezentarea Romaniei la Consiliul European. In plus, nefiind multumit de aceasta decizie, a mers mai departe, trecand Monitorul Oficial, care ar fi trebuit sa publice decizia respectiva in scopul intrarii acesteia in vigoare, sub autoritatea Guvernului”, afirma Daul, intr-un comunicat remis HotNews.ro.
Acesta ii transmite lui Victor Ponta ca „nimeni nu este mai presus de lege” iar „legile sunt create pentru a fi respectate, nu comentate sau modificate atunci cand acestea nu servesc interesul primului- ministru”.
Liderul popularilor europeni reaminteste ca, in conformitate cu standardele europene si jurisprudenta, „premierul roman nu poate conduce un guvern al unei tari a Uniunii Europene in cazul in care a comis o frauda in obtinerea gradului sau universitar”.
„Aceasta chestiune trebuie sa fie clarificata cat mai curand posibil, deoarece nu este pusa in joc doar credibilitatea unui stat membru, ci credibilitatea Uniunii Europene ca intreg. Sper ca nu se va schimba o lege sau recurge la amenintarea oficialilor comisiei de ancheta, in scopul acoperirii presupusei fraude”, avertizeza acesta.
„Aceste practici ma fac sa ma intreb daca nu cumva democratia din Romania este grav amenintata. Voi cere o dezbatere in Parlamentul European pe acest subiect”, adauga Joseph Daul.
M-a uns pe suflet!
E vorba de acea comisie de etica pusa de agramatul Pop?