
Turcia va regreta ‘nu o dată’ ceea ce a făcut, adică doborârea de către aviația turcă a unui bombardier rus la granița turco-siriană, a declarat joi președintele rus, Vladimir Putin, în discursul către națiune, susținut în fața celor două camere reunite ale parlamentului rus, informează Reuters și TASS.
‘Rusia nu va zangani din arme, dar nimeni nu ar trebui sa creada ca Turcia va scapa doar cu (restrictii la) rosii‘, a avertizat presedintele rus, facând referire la represaliile economice adoptate de Moscova împotriva Ankarei dupa doborârea bombardierului rusesc de catre aviatia turca, între care si restrictionarea importurilor de legume turcesti de catre Rusia.
‘Sa nu se astepte nimeni la o reactie nervoasa, isterica, periculoasa pentru noi si lumea întreaga. Acest lucru nu se va întâmpla. Noi nu intentionam si nu vom zangani din arme‘, a asigurat Putin, citat de TASS, excluzând un raspuns militar la gestul Ankarei. ‘Daca cineva crede ca, dupa ce a comis o crima de razboi josnica – uciderea unor cetateni rusi – va scapa doar cu rosii sau doar cu unele restrictii în constructii sau alte domenii, se înseala amarnic‘, a avertizat presedintele rus, adaugând ca Rusia ‘nu o data’ va aminti Turciei despre cele întâmplate si aceasta va regreta nu o data actiunile sale.
‘Se pare ca Allah a decis sa pedepseasca clica de guvernamânt din Turcia, luându-i mintile si ratiunea‘, a remarcat seful statului rus, acuzând guvernul Turciei de sprijin acordat teroristilor.
În schimb, ‘poporul turc este bun la suflet, harnic si talentat. Rusia are o multime de prieteni, vechi si de încredere, în Turcia. Si vreau sa subliniez ca noi nu punem semnul egalitatii între acestia si o parte a elitei conducatoare de astazi (de la Ankara), direct responsabila de moartea militarilor nostri în Siria‘, a mai spus Putin, referindu-se la unul din cei doi piloti ucisi în incidentul legat de Su-24 si la puscasul marin, care a murit în operatiunea de recuperare a celui de-al doilea pilot al bombardierului doborât de aviatia turca.
Declaratiile lui Putin au fost facute în cadrul discursului catre natiune, sustinut joi în fata camerelor reunite ale Adunarii Federale Ruse – Duma de Stat (camera inferioara) si Consiliul Federatiei (camera superioara), informeaza Reuters si TASS, potrivit Agerpres.