Premisa axiomatica de la care cred ca trebuie demarat in orice discutie despre omul poiltic numit Klaus Iohannis, presedintele unei tari care face parte din NATO si UE, este ca, dincolo de orice indoiala rationala, el este preferabil dezastrului simbolizat de mega-plagiatorul mitoman Victor Ponta. Nu este sforar, nu este poltron, nu este demagog. Nu toarna gaz peste foc, deci nu este, precum El Crin si Ponta, un piroman politic. Acestea fiind spuse, este un mare absent. Strategia sa, daca exista o asemenea strategie, este mentinerea perpetua in expectativa. Ii lipseste, se pare, vointa politica. Asurzitoarea sa mutenie provine, mi-e teama, din faptul ca nu are nimic de spus. Cu foarte putine exceptii, anturajul este de-o mediocritate aiuritoare.
Scriam aici, nu demult, ca Romania este tara fara presedinte. Dan Tapalaga vorbeste despre tara fara cap. Si, cum o spune proverbul, unde nu-i cap, vai de picioare. Forma prezidentiala exista, face calatorii transatlantice, dar fondul e de-o debilitate consternanta. Depinde acum de domnul Iohannis sa se angajeze intr-un bilant onest si sa priveasca lucrurile in fata. Indiferent de animozitatile dintre domnia sa si Monica Macovei, cred ca ar merita sa-si aminteasca de ce a reusit aceasta din urma sa mobiizeze atatea sperante. Era altfel, avea imaginatie politica. Indraznea. O poate face si el. Dar trebuie sa o doreasca. Nu este prea tarziu…
Si pentru ca, nu stiu de ce, asta seara ma simt atras de proverbe, sa-l citez si pe acesta: Si tacuisses, philosophus mansisses. Domnule Iohannis, a existat un presedinte-filosof, numele sau a fost Václav Havel. Dar n-a tacut, nici cand rostirea adevarului l-a costat ani grei de temnita, nici cand a ajuns la Castel. A vorbit despre relatia dintre moralitate si politica, s-a opus ticalosilor, escrocilor, trapadusilor, aventurierilor, sarlatanilor si mascaricilor. Faceti-o si Dvs, ar fi spre binele acestei tari in care criza valorilor este, vai, endemica…
Sursa: contributors.ro
