AcasăDezvăluiriExplozivVoiculescu, visul unei suspendări întârziate | Varanul se revoltă pentru că iarna...

Voiculescu, visul unei suspendări întârziate | Varanul se revoltă pentru că iarna nu-i ca vara Video

Chiar şi când Traian Băsescu nu va mai fi preşedinte, Dan Voiculescu îi va trimite pe Victor Ponta, Daniel Constantin şi Gabriel Oprea să-l suspende. De oriunde. Din grădină, în timp ce udă florile, de la coadă de la pâine sau chiar de la toaletă. Oriunde poate fi loc de o mică suspendare, obsesia varanului. Nici puşcăria nu doare mai rău decât visul unei suspendări întârziate.

Ce este varanul? Ne spune Digi24 într-o ştire difuzată luni.

„Este un prădător foarte inteligent, dar și foarte curios. Se strecoară cu ușurință prin spații foarte înguste, de aceea trebuie să ne asigurăm că locul în care îl ținem este bine închis și spațios”, spune reportajul de aproape două minute despre varanul în captivitate.

Întâmplător sau nu, Voiculescu a scris, tot astăzi, pe blog. Parcă a simţit că e invocat.

„Au ramas mai putin de 30 de zile pana cand DECENIUL RUSINII va lua sfarsit.

Daca actuala majoritate parlamentara nu va decide saptamana aceasta suspendarea lui Basescu Traian, istoria va retine complicitatea PSD, UNPR, PC, UDMR la faptele comise de Basescu in DECENIUL RUSINII.

De aceea, ar fi bine ca parlamentarii PC si cei condusi de Calin Popescu Tariceanu sa faca urgent aceasta propunere Birourilor Permanente Reunite ale Parlamentului.

Sunt convins ca demersul va avea si sustinerea PSD si UNPR. De altfel, cred ca Vasile Blaga si parlamentarii sai vor avea intelepciunea necesara in fata istoriei.

Daca politicienii nu au reusit sa inteleaga rolul malefic al lui Basescu pana acum, sa o faca, macar in ultimul ceas.

Este important pentru istoria moderna a Romaniei ca 21 decembrie 2014 – data la care isi va incheia oficial mandatul – sa-l gasesca pe Basescu Traian suspendat”, scrie Voiculescu pe blog.

Exact ce vă spuneam. Dacă suspendare nu e, nimic nu e. Căci varanul „trebuie să aibă cel puțin două zone, o zonă de căldură maxima, unde-și adună energia, și o zonă rece, de obicei unde este și vasul de apă, pentru îmbăiere, acolo să se retragă când simte că e prea cald”, explică medicul veterinar tot la Digi24.

Cu zona rece probabil că Voiculescu s-a familiarizat deja. Cât despre zona optimă, unde-şi poate aduna energia, sperăm să nu-l avem pe conştiinţa. La Rahova e încă apă caldă.

Vă invităm să-l urmăriţi pe varan în toată splendoarea lui!

https://www.youtube.com/watch?v=BU8fvmfyluc

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.