Presedintele interimar, Crin Antonescu, vrea ca romanii din Diaspora sa voteze, la referendumul din 29 iulie, daca platesc cel putin un impozit in Romania. ”In timpul Revolutiei americane, cei din colonii spuneau «no taxation without representation». Eu as spune astazi «no representation without taxation». In fond, ca si cetatean, esti «coactionar» al statului. Nu poți doar sa decizi asupra administrarii lui, dar sa nu participi cu nimic”, a spus Antonescu.
Crin Antonescu si-a motivat declaratia sustinand ca, in 2009, Traian Basescu a castigat in mod fraudulos voturile romanilor din Diaspora.
”Trebuie sa vorbim si despre principiul reprezentarii. Plec de la exemplul lui 2009, cand alegerea lui Basescu a fost decisa cu voturile celor din strainatate, dar consecintele nu le suporta acestia, ci romanii din tara. Ceea ce nu mi se pare corect”, a spus Antonescu, cu precizarea ca ”trebuie sa gasim forme prin care sa simplificam participarea emigratiei la procesul electoral”.
Declaratia Presedintelui interimar, Crin Antonescu, prin care acesta conditioneaza votul romanilor din Diaspora, a dus la mai multe reactii din partea Asociatiei Romanilor din Italia care, in replica fata de declaratia Presedintelui, a declarat ca, desi romanii din Diaspora nu platesc direct impozite in tara, acestia trimit in Romania cel putin 5 miliarde de euro anual.
FRAŢI ROMÂNI nu mai votaţi un preşedinte străin. Nu vă place Băsescu votaţi un român un patriot, care ţine la Ţara română, neamul Romanesc, Naţiunea Română. Nu votaţi un Antonov Zis Antonescu străin naţiunii române.
Eu personal am avut un bunel şi doi unchi care au luptat pentru interesele naţionale ale Romaniei. Regele străin şi trădător a vîndut Basarabia ruşilor în 1940 pe mult timp şi pe totdeauna. Antonov zis Antonescu agent KGBist rus mascat ca lipovan din deltă şi Ponta nepoţelde a lui Ivan Ilici zis Iliescu decid soarta Românilor cine să voteze şi cine nu.
Nu meriti sa fii presedintele romanilor; esti un ins josnic si plin de el; stii ca cei care muncesc afara isi sustin financiar familiile din tara si platesc astfel si impozitele pe care le au?; stii cat ar fi populatia care ar trai sub pragul de subzistenta fara ei; stii cu cat au contribuit mereu si contribuie la pib-ul tarii( sau nu stii ce e ala pib).Nu stii nimic.
Numai un cretin nu are notiunea nationlitatii poate face asemenea afirmatii..Daca dreptul naitionalului e pe bani, de ce nu propune el voteze in functie de taxele platite la stat, cifra de afaceri atunci si votul sa atarne venit/tax prorated?
Nu citesc din principiu ziare romanesti ca ma enervez si-mi amintesc de ce am plecat: nu trai mai bun, pe care mi l-am facut lejer si acasa. Din scarba fata de clasa politica romaneasca si ce a reusit sa faca din societatea romnaneasca am plecat.
Dobitocul asta nu sta in fund sa se gandeasca 5 minute inainte sa vorbeasca???
Crede ca ne-a fost usor sa ne parasim parintii si sa ne stramutam copii peste mari si tari numai ca sa-i vedem ca cresc intr-o constiinta superioara si ca limba materna le devine a doua limba? Sau ca ne ajutam parintii cu transfer bancar si ca nu suntem langa ei cand vine salvarea? Sau ca am cumparat proprietati in tara care nu mai valoreaza nimic?
„Roman din Romania”..exact ca loserul ala cu 7 mastere care nu e in stare sa faca ceva cu ele.
Da, merg la vot, in ambasada romaneasca la fel de ridicola care atunci cand le ceri cu imprumut un steag sau un pliant cu Romania pentru copil la scoala dau din umeri, nici cu bani nu-ti dau.
Opreste-ma daca poti! Romani internationali, nu-i lasati sa-si bata joc de noi.
Nu mor caii cand vor cainii!
Cum îţi permiţi dle crin antonescu? cine eşti de fapt? cum să faci diferenţe între românii din ţară şi cei din diaspora? Mai eşti liberal, sau de când ai făcut alianţă cu PSD-ul ai schimbat macazul? Dacă ar învia Brătienii cum ai ţine capul sus în faţa lor? Nu ai pic de demnitate, ci doar multă ambiţie..Ruşine să-ţi fie!
rusine sa le fie acuma nu mai conteaza miliardele ce au intrat in tara ce au fost trudite de noi important e sa faca tot posibilul ca sa inabuse orice ar putea reprezenta un pericol pt ei,nu mai conteaza pe ce se calca ,ca doar e prea mare CIOLANUL si nu trebuie ratat,stati linistiti domnilor ca nici noi nu suntem asa de prosti precum domniile voastre spera abia asteptam sa votam bineinteles IMPOTRIVA voasrta ca de comunisti suntem satui asa cu suntem si de stat departe de tara noastra DRAGI CONATIONALI MOBILIZATIVA SI MERGETI LA REFERENDUM CA NUMAI ASA II PUTEM DA LA O PARTE,TREBUIE SA INTELERGA ODATA PT TOTDEAUNA CA NU II VREM
cei din diaspora platesc impozite aici in Romania ,pentru ca aici le-au ramas casele , unorsa le-au ramas copiii care merg la scoala si platesc taxe. Trezeste-te d-le Antonescu!
Crin si Ponta SE JOACA CU LEGILE si asta nu e democratie! Le schimba DOAR in favoarea lor iar de popor nici nu-i intereseaza. Este unul din motivele pentru care am parasit Romania!
Ce urmeaza? Inchiderea granitelor si retragerea cetateniei romane? Poate se redeschide santierul de la canal pentru cei ce voteaza impotriva lor? Oare unde au invatat toate „strategiile” astea?
Oameni buni, TREBUIE sa votam cu totii PENTRU DEMOCRATIE si nu pentru abuzuri politice si interese de grup!
LA VOT,ROMANI DIN DIASPORA! LUATI IN MASINA PE ORICARE ROMAN CE VREA SA VOTEZE IMPOTRIVA COMUNISTILOR!
JOS CIUMA ROSIE!
Sunt placut impresionat de mobilizarea romanilor din diaspora !Bravo !Ar fi bine sa comunicati si cu familiile voastre din tara,pentru a vota in consecinta !Nu se vorbeste nimic despre puterea votului in Republica Moldova !Se stie ca multi moldoveni au cetatenia romana si Basescu a avut un rol major,in obtinerea cetateniei si deschiderea consulatelor !Urmarind presa din Moldova,se observa mai mult o tacere a autoritatilor !Rare sunt luarile de pozitie si cand au loc,condamna dictatura de la noi !Doamne ajuta-i pe romani !
Cat de prost esti antonescule!
Oamenii aceia au plecat din cauza taticului tau spiritual: Iliescu.
Iar tu fabrici liberali comunisti. Esti o cazatura!
RUSINE OBRAZ GROS
…dragilor am ras cu lacrimi de comentariile voastre…dar sunt intru totul de acord cu voi:NEICA NIMENI Antonescu nu stie de capu`lui,
l-a pierdut si nu-l mai gaseste…
Este posibil ca in curand sa fiu nevoit sa renunt la cetatenia romana ,sper ca mia aceea de euro sa fie ultima taxa platita voua.Bleah….
INCREDIBIL! 🙁 🙁
Doamne,pana unde vor ajunge?…
UN MARLETE ANTONESCU ASTA….NUNTA A FACUT-O IN ITALIA ..A VAZUT CE BINE O DUCROMANII ACOLO…NU L-A RECUNOSCUT NIMENI LA NUNTA DE AIA E SUPARAT PE DIASPORA ….BBBBBBAAAAAAAA CINE ESTI TU?????? LIBIDINOSUUULLE CRIN URAT MIROSITOR
stati linistiti romani cinstiti si liberi di tara,diaspora la pus pe base pe cinci ani si va ramane acolo pana la sfarsitul mandatului …daca usl nu respecta hotararea curti si mai fac vreo ordonanta nenorocita adio europa
Cind vin in tara am sa te caut mai Pogonici,firar mata a dracului de libidinos
Salutare tuturor ! citind uva comentariile am simtit inca odata mandria de a fi roman ! Ma bucur ca exista mii de oameni care gandesc ca mine ! Fratilor, 29iulie este o zi foarte importanta ptr totii romanii dar in mod special ptr Romania ! Haide ti sa ne unim, fie ce va fi, si sa ne salvam tara ne nenorocitii astia precum Crinu siAntonesc ! Deocamdata ceva mai bun nu avem deci trebuie sa mergem cu Basescu ! Sper si ma rog ptr victoria oamenilor buni si cu sufletul curat
Salutare tuturor ! citind uva comentariile am simtit inca odata mandria de a fi roman ! Ma bucur ca exista mii de oameni care gandesc ca mine ! Fratilor, 29iulie este o zi foarte importanta ptr totii romanii dar in mod special ptr Romania ! Haide ti sa ne unim, fie ce va fi, si sa ne salvam tara ne nenorocitii astia precum Crinu siAntonesc ! Deocamdata ceva mai bun nu avem deci trebuie sa mergem cu Basescu ! Sper si ma rog ptr victoria oamenilor buni si cu sufletul curat
Eu voi scoate la vot intreaga familie aici in Toronto.
Si eu pe toti romanii din eindhoven !
Parerea mea este ca miliardele euro adusi in tara de catre cei din diaspora, le da tot dreptul sa decida si ei vis-a-vis de ce se intampla in tara. Dar oare de ce nu ma surprind somnorici si pogonici cu gandirea lor ingusta!
Din pacate cei de la putere au anuntat ca nu vor tine cont de CCR. Nu stiu de ce, dar cel mai bine este sa gandesti ca trebuie sa mergi la vot…Si, in alta ordine de idei…romani sunt si cei de afara. Nu au plecat de prea bine din tara. Atata timp cat se garanteaza dreptul la vot prin constitutie, ei trebuie sa voteze!
NU VA IMPACIENTATI, TOT RAUL SPRE BINE pentru ca acum CCR a spus ca trebuie sa fie jumatate plus unu din lista, asta inseamna ca daca cei care vor sa voteze cu Basescu sa stea acasa, sa nu mearga la referendum, pentru a nu valida acest referendum la care ceilalti se vor duce oricum sa voteze impotriva lui Basescu.
Lasati-i pe Arici pogonici si pe Cpoy-paste sa voteze, sa vedem daca ajung sa aibe peste jumatate din lista.
Repet, asta inseamna ca trebuie sa vina la vot jumatate plus unu din lista si, in practica, tot atatia trebuie sa voteze pentru demiterea lui Basescu.
Sa vedem acum daca sondajele “lor” sunt reale.
Nu mergeti la referendum oameni buni, numai asa puteti sa-l salvati pe Basescu de la demitere!!!
Domnule Crin Antonescu, in cat timp ve-ti putea avea sutuatia romanilor plecati in strainatate ca sa puteti pune la punc niste liste cu cei care pot vota din strainatate , fiind si verificati daca sunt platitori de taxe si impozite in Romania? credeti ca sistemul dumneavoastra este atat de rapid incat sa fie totul gata pana pe 29 iulie? si daca nu ,acesti cetateni romani din strainatate nu mai voteaza? Va este cumva frica de faptul ca ei, departe de tara , vad situatia mai limpede decat cei care traiesc in Romania stresati de ziua de maine sau indobitociti de propaganda? Pacat ca inca mai ganditi cum sa impiedicati pe unii care nu vad limpede ceea ce face acest guvern si ii solicitati doar pe cei care nu inteleg…politica dumneavoastra.
Astia in loc sa guverneze fac imaginea tarii praf.
http://conco.ro/guvernul-srl/
Ar fi o greseala neprezentarea la vot.Vrem sa stim care este atat nr. celor care au votat pt.suspendare,cat si al celor care au votat impotriva.Aceasta pt.ca,USL-ul are un electorat determinat si disciplinat, detinand suficiente forte in acest moment,pt. a aduce peste 50% de alegatori la urne.Astfel incat,o prezenta slaba la vot le profita USL-istilor.Ar mai fi ceva.In toate declaratiile lor,USL-istii vorbesc in numele tuturor romanilor,confiscand cu tupeul caracteristic,acel procent dintre alegatorii romani(nu conteaza cat de mare)care nu ii sustine.Trebuie sa li se arate negru pe alb cati dintre romani le sunt impotriva,pt.ca intr-un anumit context,nr. acestora poate creste exponential,schimband aritmetica alegerilor din toamna.
pe 29 nu mergem la vot,ca sa nu fie validat .
Eu cred ca adormitul asta a supt ceva lapte de la o capra riioasa. Bine mai interimarule, tu nici atit de putina minte nu ai incit sa intelegi ca Romania de astazi functioneaza si/sau cu banii romanilor aflati dincolo de granitele tarii ? Miliardele de euro/dolari pe care ei ii trimit in tara, pentru mintea ta putintica chiar nu reprezinta nimic ? Las` ca nu suntem noi prosti sa nu stim de ce vrei sa bagi bete in roate: esti constient ca pe romanii dinafara granitelor tarii nu poti sa-i cumperi cu un kg de zahar sau cu un litru de ulei si nici nu poti sa le dai cu tifla prostindu-i in stil comunist. Pe oricare politician de buna credinta ar trebui sa-l bucure daca romanii aflati la munca in strainatate participa la vot dintr-un motiv cit se poate de simplu: acestia simt inca romaneste si nu sunt indiferenti la ce se intimpla in tara lor de bastina. Asta ar trebui sa insemne ENORM pentru un politician cu minte. Asa ceva este demn de toata aprecierea. Diaspora romaneasca este o VALOARE atit in plan financiar cit si politic. Politicianul care o neglijeaza sau o sfideaza este un NATING si un ANTIROMAN.
Bula corect!
e clar,asta nu e normal la cap….e handicapat mintal insa este foarte periculos.
Oameni buni,nulitatea asta reprezinta tara acum???
ANTONESCU e DURERE mare ,romani din diaspora nu trmit ei bani acasa in mod constant?Bani se duc oricum la familile lor care platex taxe,de nu iti ajung banii de atitea taxe ,eu cred ca ce viseaza noaptea face a doua zi pe la prinz sau viseaza mereu,e in lumea viselor!!!!!!!
Eu sunt rezident italian dar CETATEAN ROMAN, poate ca nu mai stau aici decat doi sau trei ani, cine stie. Deci eu mi-am castigat dreptul sa votez pentru Romania cand m-am nascut cetatean roman, si nu-mi amintesc sa fi renunta la cetatenia mea. deci logic am dreptul sa votez. pai daca nu platesc taxe in tara ei bine nici nu am dreptul la asistenta gratuita din partea Roamniei am dreptul aici unde platesc taxte si impozite. Ce dracu vrea asta???
Ai dreptate pe jumatate. Din pacate habar nu aveti ce se intampla in Romania.Eu sunt de acord sa voteze cei din tara, ei platesc taxe si impozite aici.Voi trimiteti bani familiilor, si din familiile voastre va vota cineva,nu?Atunci lasati-ne pe noi sa decidem cu cine sau pentru cine sa votam.Ati ales voi si s-a ales praful de Romania, am pierdut 25% din salariu, cu 2 mastere castig la stat 880 lei, adica sub 200 euro. Daca nu stiti cum e sa ti se intercepteze telefonul si sa fii urmarit, stati acolo, nu veniti in Romanistanul lui Basescu! Vreti democratie?Ramaneti in strainatate si atat, nu ne vorbiti noua de democratie si de comunisti! Daca Basescu=democratie, atunci direct si irevocabil PDL=hotie! Si cum PDL=Basescu rezulta Basescu=hotie! Quot era demonstradum!
cam patetic mod de a gandi, treci in sectorul priva daca nu-ti convine salariul, sa vezi acolo cum este.
si mie mi-a taiat 25% pt ca sunt bugetar,dar ce zici de salariile nesimtite si pensiile nesimtite pe care tot acest guvern PNL+PSD printr-o lege asemanatoare au fost date!acum 4 ani si cu greu au fost taiate de PDL- spune
Inseamna ca nu meriti masterele alea, le-ai facut degeaba. Ele nu tin de foame si nici nu-ti garanteaza castigul. Cauta-ti un job pe masura `masterelor`.
Sunt curios daca erau necesare la locul tau de munca de 800 de lei. Nu primesti cumva si sporuri de ascultat telefonul?
Mai lasa-ne cu jelania…
Bah asta ca IvanCelNesimtit nu Groaznic…eu traiesc idiotule in afara de 7 ani de zile..si platesc impozite si in tara mea unde m-am nascut idiotule timpit ce esti…am casa si masina,am telefon prin abonament si cablu si ce dracului mai ai tu acasa…cum morti tai vii si-mi spui mie ca nu platesc impozite bah idiotul pamantului…asta cu 2 mastere…vad ca degeaba le-ai facut…si ai sa vezi ca tot Basescu ramane presedinte…prostuleee
@IvanCelGroaznic,”cu doua mastere”?luate precum toanta?de ce stai la stat cu asa un salariu?inseamna ca nu este nimic de capul tau.Numai da tu sfaturi,ca sint groznice,precum numele tau.Plimba ursul!
IVANCELGROAZNIC, DUUUTEEEE DUPA IVAN CEL GROAZNIC.
TOTI ROMANII AU DREPTUL LA VOT ORIUNDE S-AR AFLA. LEGEA ESTE LEGE. INVATATI SI VOI BOLSEVICII SA O RESPECTATI.
Domnule IvanCelGroaznic:
Nu te mai comporta ca si cum tu esti marele matematician. Mai bine “demonstreaza” cum citind constitutia (scrisa in limba nostra materna) USL-ul schimba semnificatia cuvintelor, iar daca nu stiu s-o schimbe, inlocuiesc cuvintele.
Atata timp cat suntem cetateni romani avem dreptul sa ne exprimam votul, fie ca este pe placul fostei /actualei puteri, fie ca nu.
Spui ca ai doua mastere? Esti unul dintre cei care le-a castigat intr-un an ca voinicul din poveste? Cum este posibil sa castigi doar 880 lei? Inseamna ca nu esti capabil sa faci mai mult de 880 lei pe luna. Te-ai gandit ca un om capabil stie sa se faca “vazut” si recunoscut pentru ce stie sa faca. De doua lucuri sunt convinsa acum:
1. Nu esti sufficient de pregatit professional ca sa-ti gasesti un loc de munca bine platit si blamezi fosta conducere;
2. Nu esti capabil sa vezi mai departe de ce se spune la “antene”
Felicitari domnule “licentiat”!
Ivane, cred ca nu vezi padurea din cauza copacilor! Vinovat e ilici Iliescu, nu PD-ul sau Basescu!Daca nu erau ei, azi era si mai „bine”!Economia romaneasca a „mers” datorita valutei trimisa de noi, acasa! Scuza-ma ca-ti spun, dar ai o mentalitate de cocalar!
Grozava demonstratie ! Cu o astfel de minte luminata , nu e de mirare ca ai 800 Lei pe luna ! Sincer, nu meriti mai mult!
Ivane daca taceai filozof ramaneai.E
iti meriti pe deplin nick name.ul ,, groaznic,,
macar gandeste inainte de a vorbi !
suntem plecati pentru o situatie financiara mai buna nu pentru a ne schimba nationalitatea
limitat om mai esti
si eu am facultate , si am ales sa plec unde era rentabil pentru mine ECONOMIA DE PIATA
Ivan Turbinca, de unde ai scos masterele-alea care nu produc nimic?! Sau le-ai facut pe puncte?!
Lasa vrajeala, n-ai niciun master si nu esti asa important sa ti se asculte telfonul, esti o vulpe mica care daca nu ajunge la struguri zice sa sunt acri..
Dreptul la vot al cetatenilor romani este DREPT FUNDAMENTAL GARANTAT DE CONSTITUTIA ROMANIEI:
[QUOTE]
ARTICOLUL 36
(1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.
[/UNQUOTE]
Probabil ca s-au obisnuit asa de tare cu INCALCAREA SI RASTALMACIREA CONSTITUTIEI, incat nu e de mirare ca abereaza despre coloniile americane sau despre romanele lui Jack London, sau Mark Twain …
O timpenie de a lui Antonescu el se teme ca nu poate conta pe voturiile di diaspora Noi aici in italia precum si in alte state ale lumi avem programe rominesti si stim tot ce se intimpla in tara.Ar fi cazul sa-si pregateasca demisia impreuna cu V.Ponta inca de pe acum.100% sigur Antonescu nu va fi ales presedinte la eventualele alegeri.
pai la cum s-au obisnuit sa incalce constitutia nici nu ma mai mira!! oare am putea cei din diaspora sa atacam aceasta decizie in caz ca v-a fi aplicata??!!
Exact ce va spuneam ieri dragii mei , ce a facut Putin saptamana trecuta (cei care lucreaza sau primesc bani din strainatate sunt considerati spioni) asta vor.
Le este frica gunoaielor de cei care lucreaza afara pt ca au invatat ce inseamna cu adevarat o tara civilizata si democrata,nu mai pot fi manipulati.
Cred ca multi romani din afara vor merge acasa sa voteze si sper din tot sufletul.
Antonescule !!!!! si daca vin din Germania pe jos si tot voi vota contra comunismului!!!
bravos Corina!nu va lasati !tineti cu romania cu tara!acum a inceput disputa,pe legea referendumului, o aburala de te doare capul.
Romanii prezenta la vot trebuie sa fie de 0% Tovarase Caccat Antenescu tu sa vorbesti in numele PCR si nu al nostru gunoiule comunist
bravos comantariu !
E idiot. Exista o conventie internationala referitoare la dubla impozitare.
cand stau si ma gandesc cati bani am trimis in romania in timp ce munceam in strainatate,imi dau lacrimile citind astfe de declaratii aberante,este greu de conceput cum te poti manifesta astfe fata de conationali,parca acesta era omul care vroia o Romanie a bunuui simt,dezgustator
Bun raspuns. cred ca e discriminatoriu ce vrea.Bun de CEDO
Imi este deja scirba. Exact ceea ce am crezut ca vor face au in cap. Le este frica de Diaspora, ptr ca ei stiu ca noi vedem aici tot ce se intimpla si nu ne pot spala creierii.
Pai sa-i dea bani felix,ca doar el l-a pus la Cotroceni,iar ii e frica de votul romanilor de afara pt ca cei din strainatate nu au plecat de binele din tara lor si chiar sa ii fie frica pt ca presedinte ales nu v-a fi niciodata!
hai diaspora ! nu ne lasati pe mana lui copy-paste!
Stati linistiti diaspora ii va ciurui din nou.
Il „asteptam” in Canada!
Nu sunt asa sigura ca-i va ciurui, eu vorbesc de cei din Spania, care-l vad pe Basescu vinovat pentru interdictia romanilor pe piata de munca. Si daca mai vor sa puna si taxa…e jale cu diaspora. Eu ca medic ma voi duce si voi vota dar cei ce nu au cu ce-si platii chiria, ma indoiesc.
Pai sunt milioane care nu platesc impozit si in tara si va voteaza ca asta si vreti, de fapt, e logic ca toti care nu platesc sa nu voteze alfel e discriminare si neconstitutional (dreptul cetateniei), nici noua aia platitori de impozite nu ne place ca decid de fapt „gramada” de diversi asistati sociali, revolutionari, pensionari, care stau la mila Partidului, ca daca va votau pe voi erau buni. Tot lovitura de stat este si asta. Metoda comunista de eliminare a dusmanului de clasa.
Un ilustru necunoscut, Marian Mocanu, vine cu initiativa de a interzice romanilor din diaspora sa voteze. Aceasta idee „curat democratica si constitutionala” a fost preluata de el de la Crin Antonescu, care argumenta ca romanii din diaspora nu platesc impozite statului roman! Nu conteaza pentru ei ca de 12 ani ei trimit anual miliarde de euro in tara, echilibrand balanta de deficit bugetar si contribuind la bunastarea tarii ! Pai atunci sa se interzica votul si cetatenilor romani din Romania care nu platesc impozite statului roman: pensionarii cu pensii mici, asistatii social, cele cateva milioane de tigani care nu platesc nici un fel de impozit, niciodata, dar au toate drepturile si chiar sunt discriminati pozitiv, etc.
Asta este „democratul” Crin Antonescu care s-a instalat la presedintia Romaniei! Hitler, Mussolini, Horty, Stalin si Ceausescu ar fi trebuit sa ia lectii de la el.
ai mare dreptate draga Irene
f bine punctat irene cu romanii din tara care n-au platit niciodata un banutz impozit, si au toate drepturile intacte. sa nu uitam ca asistatii sociali sunt segmentul de piata al psd-ului
De acord cu tine, Irene!
Ce sa-i ceri unui psihopat?
VIITOR DE AUR TARA NOASTRA ARE
Stiind ca Romania este tara tuturor posibilitatilor, putem admite ca in cazul in care un grup de parlamentari face stanga-imprejur si se creeaza o noua majoritate, in 48 de ore intorc baietii tara cu fundul in sus, demit presedintii camerelor si suspenda presedintele cu viteza unui Boeing si cu o frecventa mai mare decat i-si schimba chilotii Bianca lui Bote. Cheltuim vreo 20 milioane de para pentru referendum (ca doar avem slava Domnului). Asa ca legalizati problema “dragi tovarasi si pretini” intr-un articol din “Constipatie”. Sa stim si noi o treaba.
Scuza-ma, America e tara tuturor posibilitatilor! In Romania, orice e posibil!
Dobitocul nu stie ca datorita banilor trimisi de cei plecati la munca in afara tarii economia Romaniei inca mai functioneaza?
Normal ca stie, dar ii este frica de cei care stiu ce inseamna democrtaia cu adevarat.
FARA CUVINE,CRED CA S-A TREZIT DIN SOMN SI NU STIE CE SPUNE,,POGONICIUL PORUMBAC’