Potrivit publicatiei Wall Street Journal, premierul roman Victor Ponta i-ar fi spus presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, ca este de acord ca Traian Basescu sa reprezinte Romania la urmatorul summit UE de la Bruxelles.
Desi nu prea sunt semne ca lupta dintre presedintele Traian Basescu si premierul Victor Ponta s-ar fi linistit, mai ales in contextul alegerilor parlamentare din iarna, la Bruxelles cei doi incearca sa demonstreze ca au trecut peste aceasta etapa, cel mai concret semn fiind un acord privind reprezentarea tarii la summitul sefilor de stat si de guvern de luna viitoare, scrie publicatia americana. Chiar si astfel de semne limitate de cooperare sunt un lucru bun dupa razboiul din vara. Informatia a fost confirmata un oficial apropiat Guvernului roman, arata WSJ.
„Se poate observa un tipar similar in sensul ca ambii spun ca vor sa priveasca spre viitor si sa traga invataminte din ceea ce s-a intamplat”, a declarat sursa diplomatica adaugand ca „acestia recunosc ca ceea ce s-a intamplat a provocat daune”.
Potrivit Wall Street Journal, in pofida semnelor de buna intelegere, partenerii europeni se tem ca presedintele Basecu si premierul Ponta s-au pus de acord doar asupra unui armistitiu temporar functional pe plan extern.
Eu nu cred ca Presedintele va cobori la inaltimea dlui Ponta are suficienta experienta si consilieri pe masura !
Cred ca suntem mult mai important noi cetatenii Romaniei decat persoana dlui Ponta .
Oare de ce a fost de acord Ponta cu prezenta lui T.B. la urmatorul sumit UE de la Bruxelles?!
Ii este frica sa mai vorbeasca,sau e pus in situatzii delicate de a nu putea raspune?!!!
Sau vrea sa arate ca a devenit ‘mielusel’ peste noapte …..ha!ha!ha!
Extraordinar,cata aroganta,oricum ponta ramane un plagiator,un mincinos nu-mi voi schimba parerea .Si mai mult el crede ca va fi PM dupa 9 dec.,incredibil !
asta este si avizul Curtii Constitutionale, cu sau fara acordul poantei.