dusa-iohannis-oprea

Oficial, nu se știe nici cînd, nici cum și nici de ce ditai gheneralul cu enșpe stele din carton poleit Găbiță Oprea a fost trecut în rezervă. Cum Găbiță, însă, a avut ambîț să ajungă chiar premier și a și ajuns, fie și interimar, ar trebui să știm ce fapte de arme a săvîrșit sub pulpana măreței Armii române.

Mînat, deci, de curiozitatea asta mistuitoare, m-am adresat în scris biroului de presă al Ministerului Apărării cu o solicitare conform legii accesului la informații de interes public (544/2001). Las la o parte că nu aveam nici o speranță, biroul ăla de presă al Apărării e populat de mediocri fără onoare care jignesc uniforma militară cînd o poartă și, mai trist, mai și mint în răspunsuri oficiale (sursa). Revenind: la o lună de la trimiterea solicitării de informații, azi am primit, în sfîrșit, răspunsul de la Ministerul Apărării. Nu erau decît trei întrebări amărîte care nu necesitau mai mult de două-trei zile maximum pentru un răspuns, dar așa e la Apărarea noastră, mai dolce far niente.

La o singură întrebare (cea referitoare la studiile lui Oprea) am primit un răspuns decent (nici nu era greu, studiile și le menționează și Găbiță în CV-ul său, care e public).

La întrebarea referitoare la evoluția gradelor lui Oprea, însă, bravii gradați au răspuns așa: “În conformitate cu prevederile Statutului corpului ofiţerilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1177/1965, şi, începând cu data de 18 septembrie 1995, în temeiul prevederilor Statutului cadrelor militare, aprobat prin Legea nr. 80/1995, publicată în Monitorul Oficial nr. 155 din 20.07.1995, cu modificările şi completările ulterioare, a obţinut gradele militare de ofiţer şi general.“. Așa-i că-s geniali idioții ăștia de la biroul de presă al Armatei? Eu îi întreb ce grade și cînd le-a primit Oprea, ei îmi răspund că Oprea a fost ofițer și, apoi, general, de parcă putea să fie general încă de cînd era mucos la școala primară, fără să fi fost întîi ofițer. Despre evoluția cronologică a gradelor, mucles, că se supără Găbiță.

Dar cel mai mișto a fost răspunsul Armatei la întrebarea referitoare la data și motivele care au dus la trecerea în rezervă a gheneralissimului pensat. Ia citiți cilea răspuns de chipiu ținut pe ceafă, ca la milițieni: “Potrivit prevederilor art. 12 lit. d) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, informaţiile cu privire la datele personale sunt exceptate de la accesul liber al cetăţenilor.“. Bă, nu vă e rușine, bă, lingăilor?! Vasăzică, după ce i-am plătit cu toții școlile militare, uniformele și mîncarea la popotă lu’ Găbiță, voi veniți acum și ziceți că nu avem dreptul să aflăm de ce unul (care a fost și premier al României cîteva săptămîni) a fost trecut în rezervă? Și nici măcar cînd?!

Dar de ce dracu’ mă mai mir? Asta au făcut din Armata română acești clovni cunoscuți ca Găbiță Sprînceană și Dușa OZN: o instituție netransparentă, mediocră, acră și fricoasă. Ceea ce chiar era natural să se întîmple (sursa).

oprea-rezerva

 

mapn-oprea-rezerva

 

Sursa: prisacariu.ro

5 COMENTARII

  1. Cereti domnilor teza de doctorat a acestui Comandore di Gondola ! Sigur e ceva de vazut !

  2. ..aveam impresie buna de armata ,dar ca sa faci o izmana general ,este sub orice critica sau cei care dau grade sunt toti izmene ?……pe sub pamant o fi fost vre-un razboi ceva ,bombe ,atacuri si noi nu stim ?sau in spatiul cosmic ,pe o alta planeta !…de ce trebuie tarii atatia generali? ,intram in razboi ?…si cetatenii nu stiu !

  3. Cred ca DNA la gasit cu izmene lipsa in gestiune ,sau fara izmene pe el . E scuzabil datorita codului rosu . Cu caldura asta nu e de gluma ,nici cu DNA .

  4. de ce avem nevoie, domnilor oligofreni, presedintilor de rahat care sinteti, cu totii ! de ce are nevoie romania de atitia generali, cind n-am avut razboi de zeci de ani !
    pe ce merite i-ati avansat ?
    Neterminatii astia, gen Oprea, se cred chiar dastepti, chiar se cred generali, bai izmana, cum ai ajuns tu gheneral, bai neterminatule !!!???

  5. le-a trebuit o luna ca sa gaseasca incadrarile in lege ca sa nu raspunda…

Comentariile sunt închise.