traian basescu(2)

Fostul preşedinte Traian Băsescu a făcut câteva precizări după dezvăluirile lui Omar Hayssam. Fostul şef al statului recunoaşte că Hayssam a fost implicat iniţial în operaţiunea de recuperare a jurnaliştilor răpiţi în Irak şi explică de ce acesta a fost reţinut.

„Da, după ce a afirmat public că se duce în Irak şi îi aduce, l-am sunat pe Hayssam. Dar s-a hotărît oprirea lui după ce s-a aflat că joacă la două capete şi doreşte să folosească acei bani, 4 milioane dolari, în Irak. Voia să folosească banii acolo şi să iasă cu protecţia statului”, a declarat fostul şef al statului.

Traian Băsescu a făcut precizari şi în privinţa acuzaţiilor de hărţuire pe care i le-a adus Hayssam, adăugând că n-a fost niciodată prieten cu acesta.

„Nu eu i-am trimis mascaţii lui Hayssam, ci tot prietenii din PSD. Se pregătea să devină deputat din partea acestui partid. Nu a fost niciodată prietenul meu, vă asigur”, a precizat Traian Băsescu, prezent în platoul România TV.