bani

De la 1 august intră în vigoare mai multe măsuri care au impact asupra finanţelor românilor. Cresc lefurile bugetarilor, ceea ce înseamnă că aproape 650.000 de români vor primi mai mulţi bani, din septembrie. Taxa pe valoare adugată scade la 9% în agricultură. Se modifică formularul în baza căruia firmele deduc TVA. Iar până la sfârşitul lunii ar putea să scadă la jumătate taxele plătite de clienţii băncilor care apelează la darea în plată, potrivit digi24.ro

Aproape 650.000 de bugetari vor primi din august lefuri mari. Din aceştia, 163 de mii sunt angajaţi ai sistemului de sănătate publică. Din august, medicii cu aceeaşi pregătire şi experienţă vor câştiga la fel, indiferent în ce spital lucrează. Regula se aplică şi în cazul asistenţilor medicali.

Salariul de încadrare al unui medic va fi între 2.360 de lei şi aproape 3.000 de lei, iar al unui asistent medical între aproximativ 2.000 de lei şi 2.400 de lei. În plus, debutanţii vor beneficia de creşteri salariale de 10%.

După aceleaşi principii se schimbă salarizarea şi în sistemul de învăţământ, numai că dascălilor le vor creşte lefurile în etape: o dată acum, în august şi încă o dată în decembrie anul viitor.

Bani în plus vor câştiga şi angajaţii din ministere şi aproape 33 de mii de angajaţi din apărare. Costul tuturor majorărilor a fost anunţat de ministrul Muncii la începutul lunii iunie.

Între 800 şi 900 de milioane de lei. Iar anul viitor, cu tot cu bonusul de la Ministerul Sănătăţii discutăm între 2,5 – 2,6 miliarde de lei”, a precizat Dragoş Pâslaru.

Banii pentru acest an sunt prevăzuţi în proiectul de rectificare pus în dezbatere de Ministerul Finanţelor. Ca să primească bani Sănătatea şi Educaţia, s-au tăiat fonduri de la Transporturi şi Agricultură.

„Sigur că trebuie mărite salariile pentru medici, trebuie mărite şi în Educaţie, dar nu ar trebui făcute aceste majorări prin scăderea nivelului investiţiilor. Investiţii care nu se fac în primul rând la infrastructură”, spune analistul economic Dragoş Cabat.

Din august ar putea deveni mai ieftină şi darea în plată. Pentru asta trebuie însă adoptat proiectul propus de Ministerul Justiţiei de înjumătăţire a taxelor notariale.

În prezent, cine a semnat cu banca actul de dare în plata a unui apartament, pentru care datoria era de 75.000 de franci elveţieni, de pildă, a plătit taxe de 12.000 de lei. Peste jumatate înseamnă impozit şi restul comisioane notariale şi de intabulare.

În plus, de la 1 august, TVA-ul coboară la 9% pentru mai multe produse şi servicii agricole, precum livrarea de pesticide, seminţe şi îngrăşăminte.

Tot de la 1 august se modifică şi documentul care a blocat activitatea a zeci de mii de firme şi a stârnit nemulţumirea mediului de afaceri. E vorba despre formularul de înregistrare în scopuri de TVA, de care depinde posibilitatea firmelor de a deduce taxa pe valoare adăugată.