Patru oaspeţi la Ora de veghe: Eleonora Cercavschi, Ion Iovcev și Constantin Sucitu – trei profesori care au dat Rusia în judecată la CEDO şi se zbat ca limba română să nu devină o amintire în Transnistria – şi Dan Gheorghe, autorul cărţii, jurnalist la „România liberă”.
Nu rataţi o ediţie-document a emisiunii Ora de veghe, pe care o puteți urmări integral mai jos.
RĂSTIGNIŢI ARŞI DE VII SAU ÎNGROPAŢI DE VII ÎN TRANSNISTRIA DOAR PENTRU CĂ ERAU ROMÂNI
CLAUDIU PADUREAN
România liberă
„Separatiştii de la Tiraspol au comis crime oribile pentru a forţa declanşarea războiului de pe Nistru
Cei care se opuneau desprinderii Transnistriei de Moldova au avut de suferit torturi oribile, care au mers de la smulgerea limbii până la răstigniri pe cruce.
Există ipoteze vehiculate de istorici care arată că originea expresiei “Popa taie limba” vine din Evul Mediu timpuriu.
Mai exact, din timpul primului ţarat bulgar, când OCUPANŢII BULGARI(slavi împuţiţi de la Volga) din sudul Dunării au încercat să impună creştinismul
în limba slavonă în locul liturghiilor oficiate de preoţii românilor în limba poporului prin mijloace violente.
Mai exact,
OCUPANŢII bulgari tăiau limba preoţilor
care slujeau în altă limbă decât în cea slavonă,
potrivit unei opinii răspândite în mediile istorice.
Această formă de represiune avea un substrat exclusiv lingvistic, pentru că Biserica nu trecuse prin Marea Schismă. Ororile medievale au fost repuse în practică în zilele noastre, mai exact în perioada care a urmat destrămării URSS. Iar cei care au comis atrocităţile demne de Evul Mediu au fost separatiştii care au dorit desprinderea Transnistriei de Republica Moldova, după cum reiese dintr-un studiu realizat de istoricul basarabean Eduard Boboc. “România liberă” continuă astfel serialul despre crimele şi celelalte atrocităţi comise în Basarabia împotriva românilor.
Provocările separatiştilor
Atrocităţile separatiştilor au fost comise înainte de declanşarea războiului de pe Nistru şi au avut rolul de a provoca autorităţile de la Chişinău. Practic, în zona separatistă au fost formate mai multe unităţi paramilitare. Unele erau formate din cazaci sau din oameni eliberaţi din puşcăriile ruseşti. Aceste unităţi au fost înarmate şi instruite de către ofiţerii Armatei a 14-a a Federaţiei Ruse. Practic, unităţile paramilitare separatiste erau mult mai bine dotate cu armament de provenienţă sovietică decât unităţile de poliţie ale Republicii Moldova. Mai mult, poliţiştii au primit ordin de la Chişinău să nu folosească arme de foc, pentru a nu tensiona şi mai mult situaţia din zonă. În acest context, unităţile paramilitare separatiste au declanşat o adevărată campanie de exterminare a românilor din zonă. Istoricul Eduard Boboc a cules o serie de mărturii cutremurătoare de la martorii evenimentelor.
Ars de viu
„Potrivit relatărilor lui Andrei Belousov, poliţistul Tudor Brădescu a fost snopit în bătăi şi apoi ars de viu doar pentru faptul că era angajat al Ministerului de Interne. Poliţistul I. Smocvin, din cauza bătăilor şi maltratării deseori pierzându-şi cunoştinţa, n-a avut parte de ajutor medical. Aflându-se „la un pas de moarte”, a fost eliberat de înşişi „gardiştii, îngroziţi de propriile crime”. Un poliţist, Saşa, şi un vameş, Chirilov n-au fost în stare să îndure toate fărădelegile şi şi-au ieşit din minţi”, sunt câteva amănunte succinte.
De atrocităţi nu au fost feriţi nici localnicii paşnici.
„Pe întreg parcursul conflictului, separatiştii intrau nestingherit în casele oamenilor paşnici, devastându-le şi jefuind populaţia. Luau tot ce găseau, de la fructe şi legume, până la lucruri de preţ, nemaivorbind de băutură; împuşcau câinii, rupeau gardurile cu blindatele, arestau şi împuşcau oamenii în stradă, în văzul lumii, din simplu motiv că nu le plăcea ceva la ei.
Îşi băteau joc de localnici, impunându-i să se târâie pe brânci, în timp ce râdeau în hohote de asemenea «distracţii». Astfel, au dispărut sute şi sute de oameni. La Corjova, şi-au bătut joc de o fată de 14 ani.
Pe cei arestaţi rudele îi găseau «legaţi cu sârmă, morţi pe la marginile de drumuri, prin tufari, prin semănături ori aruncaţi în Nistru, cu pietre legate de mâini şi de picioare».
În subsolurile speciale ale separatiştilor, oamenii care le păreau suspecţi erau torturaţi, li se tăiau mâinile, urechile, stăteau ore în şir legaţi cu frânghia de picioare, spânzuraţi cu capul în jos, până li se scurgea sângele în cap”.
Ucişi şi jefuiţi în timp ce se întorceau de la muncă
Au fost torturaţi şi ucişi şi oameni care, pur şi simplu, treceau prin zonă.
„Astfel, în noaptea de 19 martie 1992, gardiştii au reţinut, la gara feroviară, un grup de constructori-zidari care se întorceau de la muncă. După ce, împreună cu lucrurile personale şi actele, acestora li s-au «confiscat» 39.000 ruble (echivalentul a 18.000 dolari S.U.A.), ei au fost «chinuiţi şi bătuţi până la sânge», ulterior cadavrele lor fiind găsite în Nistru”, mai relatează istoricul Eduard Boboc. Există şi alte mărturii culese de istoricul basarabean.
Răstignit de separatişti
Una dintre mărturii arată cum legat de picioare şi spânzurat de creanga unui copac,
prizonierul Tudor Ciorap „atârna cu capul în jos.”
Sângele cald picura în ţărâna maternă .
TRANSNISTRIA PĂMÂNT ROMÂNESC STRĂMOŞESC
Călăii OCUPANŢI RUŞI în acţiune la Nistru:
fragment din declaraţia colonelului Kravcenko, luat prizonier în luptele de la Tighina:
“Am văzut cum Kostenko, împreună cu nişte soldaţi, l-au bătut pe poliţistul Valentin Purice, care căzuse prizonier.
L-au bătut cu pumnii, cu picioarele, cu patul armei.
Apoi l-au bătut în picioare de viu pe o cruce de scândura.
Kostenko era beat. Îşi bătea joc de Purice, arzându-l cu steluţele de la epoleţi încinse în foc, pe care i le înfigea în cap.
Valentin Purice era viu.
Apoi l-au aruncat în Nistru.”
(cadavrul poliţistului Valentin Purice, ucis la 29 martie, a fost scos din Nistru 2 aprilie)
(Victor Bârsan, Masacrul inocenţilor, Bucureşti, 1993)
Claudia U., locuitoare a satului Corjova:
“La 20 mai, străzile satului Corjova erau pline de gardişti care intrau prin ogrăzile oamenilor, ameninţând bărbaţii. Au intrat şi în ograda tatălui meu, au spart uşa de la intrare.
L-au bătut pe tata, David Ursu, apoi l-au dus în subsol şi l-au împuşcat.
Dar asta nu le-a fost deajuns, au mai dat foc casei.
Nu înţeleg nici până azi de ce le-a trebuit viaţa unui bătrân de 68 de ani?
În aprilie, o cunoştinţă de-a mea, Ion, se ducea în oraş dupa lapte. L-au luat gardiştii şi dispărut a fost. Soţia lui a cerut autorităţilor să-i dea măcar trupul pentru ca să-l îngroape… L-a găsit la morgă, într-un sac de polietilenă, cu tot cu pământ. Mâinile şi picioarele îi erau legate, abdomenul i-a fost spintecat, apoi cusut cu aţă de calt. ”
Banenco Eugenia, locuitoare din oraşul Dubăsari
“Până la 29 aprilie 1992, am locuit pe adresa indicată, împreună cu soţul meu şi cu cei trei copii. În noaptea spre 30 aprilie, la ora 1.00, a sunat cineva la uşă. Soţul s-a ridicat din pat, s-a apropiat de uşă şi a întrebat cine este. Atunci a răsunat o împuşcătură din pistol-automat.
Toată magazia de cartuşe a fost descărcată în el.
A fost găurit cu 28 de gloanţe.
Când am aprins lumina, m-am îngrozit.
Soţul însângerat se zbătea într-o baltoacă de sânge şi, în ochii copiilor speriaţi ce strigau de-asupra lui, a murit.
Păreţii erau ciuruiţi de gloanţe, iar noi eram plini de sângele ce curgea din soţul meu.
A fost o noapte îngrozitoare, mai ales pentru copiii mei, de 12 si 4 anişori. Ucigaşul şi-a descărcat arma şi a plecat mulţumit ca a rămas cu un ROMÂN mai puţin. Aş vrea să citească toţi aceste rânduri şi să ştie o lume întreagă ce pot face aşa-zişii noştri “fraţi mai mari din Rusia” şi care este adevărata faţă a politicii lor. “
Comentariile sunt închise.