mihai_antonescu - regele mihai

La data de 23 august 1944, România a întors armele şi s-a alăturat Naţiunilor Unite în lupta împotriva puterilor Axei. Armata sovietică fiind deja în Moldova de nord încă din luna martie, regele Mihai îşi dă acordul pentru înlăturarea prin forţă a mareşalului Antonescu dacă acesta va refuza semnarea armistiţiului cu Naţiunile Unite. În urma refuzului net al lui Antonescu, Regele Mihai l-a destituit şi l-a arestat, iar România a trecut de partea Aliaţilor. Din 1948 şi până în 1990 a fost sărbătorită ca Ziua Naţională a României, informează agerpres.ro

În urmă cu 70 de ani, la 23 august 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, România ieşea din alianţa cu Puterile Axei (Germania, Italia şi Japonia), declara încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaţilor (Franţa, Imperiul Rus, Marea Britanie, Italia şi Statele Unite ale Americii) şi declara război Germaniei naziste şi Ungariei horthyste.

La 23 august 1939, cu câteva zile înainte de declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, Germania nazistă şi Uniunea Sovietică au încheiat Pactul Ribbentrop-Molotov. Prevederile protocolului adiţional (anexele secrete) stabileau destinele ţărilor baltice (Estonia, Lituania şi Letonia), Finlandei, Poloniei şi României.

După semnarea de către Franţa a armistiţiului cu Germania, la Compiegne, la 22 iunie 1940, prin notele ultimative din 26 şi 28 iunie 1940, guvernul Uniunii Sovietice a rupt graniţele româneşti, ocupând teritoriile Basarabiei, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei (44.500 kmp şi o populaţie de 3,2 milioane locuitori din Basarabia, respectiv 6.000 kmp şi o populaţie de 500.000 de locuitori din Nordul Bucovinei).

Rapturile teritoriale au continuat prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, când Ungaria horthystă a ocupat 44.492 kmp, respectiv nord-estul Transilvaniei, cu o populaţie de 2.667.000 locuitori. Prin tratatul din 7 septembrie 1940, de la Craiova, Bulgaria a încorporat judeţele Durostor şi Caliacra, cu o suprafaţă totală de 6.921 kmp şi aproximativ 410.000 locuitori.

La 22 iunie 1941, România a intrat în război, alături de Germania împotriva URSS, în vederea reîntregirii teritoriului său. Mareşalul Ion Antonescu a ordonat armatei să treacă Prutul şi să elibereze Basarabia şi Nordul Bucovinei. Au fost angajate în operaţiunile militare efectivele a două armate, care totalizau 12 divizii de infanterie, o divizie blindată şi 6 brigăzi independente, precum şi aviaţia militară (672 de avioane, dintre care 219 de bombardament şi 146 de vânătoare).

Preocupările românilor în ceea ce priveşte scoaterea ţării din război au crescut în intensitate către sfârşitul anului 1943, prin canalele deschise la Ankara şi Stockholm.

La 20 august 1944, trupele Frontului 2 Ucrainean conduse de mareşalul Rodion Malinovski au declanşat ofensiva pe direcţia Iaşi-Chişinău. Peste două zile, sovieticii se aflau pe linia Târgu Neamţ-Huşi-Chişinău, făcând o puternică spărtură în frontul germano-român din Moldova. Se demonstra, astfel, că ţara noastră se afla la capătul rezistenţei. Generalul Friessner a cerut continuarea rezistenţei pe linia fortificată Focşani-Nămoloasa-Galaţi, lucru cu care, în general, mareşalul a fost de acord.

În dimineaţa zilei de 23 august 1944, politicianul Gheorghe Brătianu a făcut un nou demers pe lângă mareşal, în vederea încheierii neîntârziate a armistiţiului. La orele amiezii, mareşalul Ion Antonescu a fost în audienţă la regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), declarând că este dispus să semneze armistiţiul după stabilizarea frontului şi obţinerea acordului lui Hitler. În aceste condiţii, la ora 16.30, regele Mihai I a ordonat demiterea şi arestarea mareşalului Ion Antonescu, conducătorul statului, şi a principalului său colaborator, Mihai Antonescu, viceprim-ministru.

La ora 22.30, prin Proclamaţia către ţară, difuzată de posturile de radio, regele anunţa „ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite”.

În acelaşi timp, s-a anunţat formarea unui guvern de uniune naţională care a fost însărcinat cu încheierea păcii cu Naţiunile Unite: „din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite”.

Guvernul român, condus de generalul Constantin Sănătescu, cuprindea, alături de militari şi tehnicieni, reprezentanţi ai BND: Iuliu Maniu (PNŢ), C.I. Brătianu (PNL), Constantin Titel Petrescu (PSD) şi Lucreţiu Pătrăşcanu (PCR) ca miniştri fără portofoliu.

În Declaraţia guvernului se specifica: „în domeniul politicii externe, prima măsură luată de guvern a fost acceptarea armistiţiului cu Naţiunile Unite. Prin reprezentanţii lor, guvernul Uniunii Sovietice şi guvernele din Marea Britanie şi Statele Unite au garantat independenţa României în cadrul suveranităţii respectate, neamestecul lor în viaţa noastră de stat.”

Evenimentele din România i-au luat pe nepregătite pe germani. Ambasadorului Manfred von Killinger, în cadrul audienţei de la rege, i s-a sugerat retragerea în ordine din ţara noastră a armatei germane. Hitler a ordonat înăbuşirea în sânge a insurecţiei române şi formarea unui guvern militar filogerman, ceea ce s-a dovedit a fi imposibil.

Comentând desfăşurarea evenimentelor din august 1944 din România, radiodifuziunea britanică relata chiar în 23 august: „gestul României va avea efecte profunde”, iar postul de radio american din Europa, din aceeaşi seară, sublinia: „De acum înainte România este un nou aliat în tabăra Naţiunilor Unite, ea manifestând voinţa de a se alătura la lupta care se duce împotriva inamicului comun”.

Începând din aceeaşi seară, Armata Română a trecut la lupta antifascistă. În perioada 23-28 august, lupte grele s-au dat pe Valea Prahovei, în porturile dunărene, în Dobrogea, Muntenia şi Oltenia. Capitala a fost teatrul unor puternice lupte între forţele germane şi trupele române. Lupte grele s-au dat la Şcoala superioară de Război, Prefectura din Ilfov, bariera Rahova, pădurile Băneasa şi Otopeni. În urma operaţiunilor militare au fost capturaţi 6.700 de militari germani, dintre care şapte generali şi 358 de ofiţeri. La 28 august, Bucureştii erau eliberaţi prin forţe proprii.

Semnarea Convenţiei de armistiţiu a avut loc, la Moscova, la 12 septembrie 1944, care declară România o ţară înfrântă în război, consacră anexiunile sovietice din 28 iunie 1940 şi impune plata unor despăgubiri de război către URSS, în valoare de 300 milioane de dolari, urmând a fi achitate în decurs de şase ani, în produse petrolifere, lemnoase etc. A fost declarat nul Arbitrajul de la Viena ”Transilvania sau cea mai mare parte a ei” revenind României.

Prin eliberarea oraşelor Carei şi Satu Mare, la 25 octombrie 1944, s-a încheiat eliberarea întregului teritoriu transilvan.

În cursul războiului din Est, Armata română a suferit pierderi de 624.740 militari (din care 71.585 morţi, 243. 622 răniţi şi bolnavi, 309.533 dispăruţi).

Participarea României la războiul antifascist s-a desfăşurat până la 12 mai 1945, perioadă în care ostaşii români au luptat pentru eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei.

Timp de peste patru decenii, până la căderea regimului comunist, 23 august a fost ziua naţională a României, marcată cu serbări de stradă în toate oraşele, pionieri şi muncitori scoşi la defilare, flori şi eşarfe fluturate, cântece „patriotice şi revoluţionare”.

13 COMENTARII

  1. De multe ori m-am certat cu monarhisti avizi sustinatorii ai regelui Mihai. Sunt in stare in orice moment sa il confrunt fata in fata pe acest tradator de tara numit Mihai! Cel mai mare blestem al romanilor este ca este condusa de niste lichele si tradatorii. Oare cum are curajul sa afisheze valorile monarhiei cand tocmai el este cel care ne-a vandut la comunisti. Nu a fost in stare sa se sacrifice pentru binele neamului si a fost un las deci nu merita sa se recomande ca rege al romanilor sau ca fost rege!

  2. „….regele Mihai îşi dă acordul pentru înlăturarea prin forţă a mareşalului Antonescu dacă acesta va refuza semnarea armistiţiului cu Naţiunile Unite.”

    De ce ii dezinformati pe tineri nemernicilor?
    Tradatorul „rege” l-a arestat pe MARESAL fara sa semneze niciun tratat! A dat tara pe mina rusilor – plus peste 150.000 de ostasi romani trimisi in Siberia – si abia in septembrie a semnat tratatul de pace cu rusii in AVANTAJUL rusilor!

    Fotografia este EXCEPTIONALA deoarece il arata pe „rege” alturi de MARESAL pe frontul de est! Deci „regele” l-a sustinut pe MARESAL in razboiul de intregire a neamului romanesc! Da sau nu? Daca DA, atunci de ce regele NU este trecut in lista lui Alexandru Florian alaturi de MARESAL ca a participat la „holocaust” (HOLO-CHES)? „regele” nu apare in „legea” anti-romaneasca 217 anti-legionara; de fapt anti-romaneasca! De ce?
    MARESALUL Ion Antonescu a fost NUMIT seful statului prin DECRED REGAL!

  3. Măi oameni buni, nici acum nu înțelegeți că dacă nu ar fi fost 23 august dispăream pentru totdeauna în imensitatea rusească.Stalin ordonase trecerea Germaniei și României prin pământ pârjolit.23 august a fost o lovitură cumplită pentru Stalin a trebuit să-și schimbe planurile.A fost o operațiune măiastră cu ajutorul unei însemnate părți a conducerii militare superioare, care de mult a înțeles că aventura în care ne-a târât mareșalul ne duce la pieire.Nici un serviciu secret nici german nici aliat inclusiv rusesc nu au aflat absolut nimic operațiunea a fost un succes total,rar se întâmplă să nu transpire ceva, în sensul că s-a salvat ce se mai putea salva.Bietul mareșal bolnav de mulți ani nu mai realiza deloc ce se întâmplă.Nu a fost nici o lovitură de stat casa regală la numit casa regală la destituit nu mai era omul cu care se putea discuta rațional de aceia a și fost arestat deoarece nu mai asculta pe nimeni.Așa cum pe Hitler l-a apucat nebunia dându-și seama că a pierdut războiul agățându-se până în ultimul moment de un pai conform caracterului său tot așa bietul mareșal care nu a avut nici o intenție rea față de poporul său s-a scufundat în abisul halucinaților sale, tot iadul este pavat cu intenții bune.Cei care vor să provoace în continuare dezbinarea nației continuă pe toate căile să aducă în discuție toate aiurelile dar și minciunile gogonate, doar, doar s-o prinde ceva și mai manipulează cât se poate masa lipsită de cunoștințe de tot felul.

    • „Cei care vor să provoace în continuare dezbinarea nației continuă pe
      toate căile să aducă în discuție toate aiurelile dar și minciunile
      gogonate, doar, doar s-o prinde ceva și mai manipulează cât se poate
      masa lipsită de cunoștințe de tot felul.” bun, o fi cum ziceti. ceva pozitiv aveti? nea Misulica facut-o oarece pentru neamul lui? da, pentru ai lui facut-o. io, tu, avut-am vreun ajutor in el? ziceti-mi de ce nu stie poporul asta ca dansul exista! blablabla…..

      • Asa este! Probabil il cheama Itzic si Ion este doar nume conspirativ ca asa e la ei! Sa apara cit mai roman!

      • sper ca zici ce gandesti, la fel cum sper ca ION o face. nu-l banuiesc de nimic. bolsevic inrait nu-l cred, fiindca ar trebui sa fie istetzuc si persoana existenta…iar lumea nu e usor de aburit…si eu nu-s „lumea”…

    • Măi nea Ioane, pentru cultura matale generală, în ziua în care la arestat pe Mareșal, Regele primise telegrama care trebuia să ajungă la Mareșal, telegrama venise prin Ambasada din Stockholm în care Stalin este de acord cu încheierea unui armistițiu dar numai cu Mareșalul.
      Dar Regele, a făcut ce a făcut și tasu, tasu decâteori avea chef ca să se distreze cu amanta, își dădea demisia, ce treabă avea cu TARA, la arestat pe Mareșal în loc ca să îl trimită la Stalin ca să închee armistițiul.
      Fostul Rege Mihai a mai învățat ceva de la tasu Regele Carol al II lea care când avea chef ca să rămână singur cu amanta își zgornea nevasta, adică o dădea afară din țară.
      Poate știi tu dece este plecată nevastăsa de la el, pentru că nu este în țară la Palat cu el.

    • Mai „Ioane”

      Daca esti roman, n-ai fost pe la scoala prea des daca scrii „casa regala la numit casa regală la destituit” fara virgula si cratima. Daca nu esti roman (si cred ca nu esti) pune mana si citeste sau intreaba ca sa-ti dai seama ca „bietul maresal” era mai sanatos la cap decat multi romani care au dus in trecut sau in prezent tara de rapa. Sau taci. Daca lumea asta va deveni vreodata cum ar trebui sa fie, Maresalul va fi repectat si nu hulit de toate nulitatile.

  4. PUTEM IERTA DAR NU AVEM VOIE SA UITAM
    23 AUGUST 1944
    Mihai I are o datorie in fata Poporului Roman aceea de a cere iertatre pentru felul cum a savirsit actul de capitulare de la 23 August 1944
    pentru cele trei saptamini in care tara a fost a nimanui
    intre 23 august momentul euforic al comunicatului catre tara si 12 septembrie cind a fost semnat acul juridic de capitulare Romania a fost abandonata de isusi conducatorul ei Mihai I…
    armata a IV Romana este luata prizoniera de pe aliniamentul BUZAU-RIMNICU SARAT-FOCSANI 147000 de ofiteri subofiteri si soldati sunt dusi in lagarul de la BALTI unde 47000 sunt exterminati in special ofiteri iar restul trecuti dicolo de Urali in lagare de munca dupa 1963 citeva zeci mai reusesc sa se intoarca acasa
    147000 de familii aveau acolo un sot un frate un tata un bunic
    147000 de barbati ai acestui neam au pierit fara rost
    lor le datoram recunostiinta
    lor le datoram respect
    istoria le datoreaza adevarul

    • Tatulescu are dreptate,lovitrura de stat de la 23 august 1944..a avut consecinte tragice ..a fost un act de tradare …consecintele s-au vazut..in urmatoarele 7 decenii

Comments are closed.