Nu am inteles niciodata de ce Mircea Basescu a nasit-o pe nepoata lui Bercea Mondialul, un individ despre care stiau toate serviciile secrete ca e cap de lume interlopa. Era vorba totusi de fratele Presedintelui.

Se putea banui ca nea Mircea facea un gest pentru fratello, pentru niscaiva voturi tiganesti, doar ca bairamul s-a intimplat dupa alegerile din 2009. Deh, poate se reglau niste datorii din campanie. Reprobabila incuscrirea dar bleah, asa e politica, murdara.

Dar sa ajungi sa strige tiganii dupa tine pe strada, sa le dai banii inapoi, ei asta chiar pute a belea. Ceva miroase urit! Oricit ai fi de tigan din inalta societate, nu cred ca s-ar gasi vreunul sa se dea tocmai la familia prezidentiala!

Am citit relatarile Izaurei, fiica Mondialului, pe Hotnews, si va spun ca fratello Mircea are o problema uriasa, chiar daca a incercat smecheria cu flagrantul DNA. Cind tiganii dau sute de mii de euro cuiva (cica 600.000), sa stiti ca ei se asigura cu probe solide, face parte din „traditia” tiganilor din „inalta societate”. Daca este adevarat ca exista filmari cu nea Mircea, confirmate de catre avocatul Pavel Abraham, avocatul famigliei mondiale dar si fost sef al Politiei Romane, atunci pina si Traian Basescu are o uriasa problema!

In alte tari Presedintele ar demisiona de urgenta. La noi, in tara coruptiei, e altfel. Sper ca Presedintele sa tina macar o conferinta de presa, de urgenta, dupa consultari cu serviciile, si sa ceara el arestarea lui fratello.

Radu Moraru

29 COMENTARII

  1. johnica,nimic nou sub soare ….. 🙂 De abia astept sa dansez la botez si la nunta …. 🙂 ))) ZAU DE NU VIN !!! Nu’s care o sa fie prima … )) Amindoua odata ?? :)) BERCEA MONDIALUL o sa fie NAS ?…. :))))))))))))))))))))))

  2. smari
    veste buna mi-ai dat!
    ma duc sa ii (o) felicit.
    dar nu am nici o vina, sa sti.
    mie de sorili lu albert mi-e teama, sa nu ramana proastele naibii grele, ca stau ca bolovancele in pat.
    in privinta sutei de euro, stati la locurili voastre.
    pt atata nu se deranjeaza dna-ul…
    si luati-va la revedere de la ei.
    ca si de la clanul analfabeto-mafiot basescu.
    ramaneti cu chinezu, ca-i mai de gashca.

    • OK! Vezi numa sa nu-ti pice tare una pa picior, ca sa umbli cu ghips pe caldura asta nu-i chiar placut. 🙂

  3. Cata mojicie mai nou pe aici si eu sunt actionar la Nasu , dar pentru 100 sau doua de euro va dati in stamba ? mi-ar fi rusine cine este echidistant ar vedea adevarul , nu va convine ca cineva critica Presedintele Tarii dar oare el este Dumnezeu ? si eu l-am ales de fiecare data si l-am sustinut la suspendare impreuna cu toata familia insa ce pot sa va spun ca pe aici pe la noi prin Ardeal multa lume si-a dat seama ca Presedintele nostru a cam cotot-o nu stim de ce dar a facut-o , in ce priveste sedintele de sfarsit de an la incheierea Bilantului pentru o suta de euro faceti atata garagata ? oare unii dintre noi nu l-am imputernicit pe Morarau sa ne reprezinte ? dar sigur s-a uitat cei ce sunt sensibili la critica lui Basescu , daca ajuti pe cineva nu este frumos sa faci ” tiganeala” pe care o fac unii aici RUSINE , insa cat priveste pe Mircea Basescu „te bagi in tarate te mananca porcii ”
    Si sa nu uitam daca in momentul de fata DREAPTA este faramitata este si datorita lui Basescu ca doar in PMP nu sunt numai ingeri asa cum ni s-a spus Alba ca zapada s-a cam murdarit.

    • (CITAT)
      Cata mojicie mai nou pe aici si eu sunt actionar la Nasu, dar pentru 100 sau doua de euro va dati in stamba ? mi-ar fi rusine cine este echidistant ar vedea adevarul, nu va convine ca cineva critica Presedintele Tarii dar oare el este Dumnezeu ?
      (INCHEIAT CITATUL)

      @maria5
      Imi asum raspunderea de a-ti raspunde si de a-ti comenta spusele din aceasta postare, doar sperand ca ai o leaca de respect pentru conditia umana cu care ne-a inzestrat pe toti BUNUL DUMNEZEU … ne-a creat pe toti dupa chipul si asemanarea lui, dar ne-a dat apoi DARUL DISCERNAMANTULUI! … ca sa discernem BINELE DE RAU, ADEVARUL DE MINCIUNA, URATUL DE FRUMOS, etc … asta ne diferentiaza asa de mult, ca ne face sa nu fim de acord unii cu altii, uneori pana la jigniri si amenintari, razboi sau crima …

      CACI UNII VAD „CALEA ADEVARUL SI VIATA”, SI DISCERN CORECT INTRE BINE SI RAU, ADEVAR SI MINCIUNA, LUMINA SI INTUNERIC … IAR ALTII NU POT SAU NU VOR ASTA, SI II URASC PE CEI DINTAI!!! … fiecare este liber sa isi aleaga drumul si soarta, DAR MINCIUNA NU TREBUIE LASATA SA INLOCUIASCA ADEVARUL, IAR RAUL SA INLOCUIASCA BINELE, etc …

      In cazul de fata, nu este vorba nici de Basescu, nici de Radu Moraru … ESTE VORBA DESPRE MINCIUNA SI ADEVAR, DESPRE CINSTE SI NECINSTE!!!

      Caci Radu Moraru minte cand spune ca presedintele Basescu e responsabil ca fratele lui a sesizat DNA pentru santajul unor tzighani … iar daca esti corecta, trebuie sa recunosti ca cele 100 sau 200 de Euro pentru actiuni „Nasul-TV”, au fost date pentru PROMISIUNEA LUI DE A LE FOLOSI INTR-UN ANUME SCOP, DAR MAI APOI EL LE FOLOSESTE IMPOTRIVA CELOR CARE L-AU CREDITAT! … asta este CINSTIT SAU NECINSTIT, DUPA TINE?

      Sa ai parte de un week-end cat se poate de placut. 🙂

    • stimata Maria5, regretabil daca doar atat ati priceput…
      nu stiu ce norme de conduita aveti
      eu punctez PRINCIPIUL, nu sutele de euro..

    • Doamna maria5, cu tot respectul va spun ca nu ati inteles nimic din ceea ce am spus.Eu m-am referit la echidistanta si la obiectivitate jurnalistica.Mai pe romaneste: daca te iei de unul ia-te de toti, pentru ca si ceilalti sunt la fel de hoti!Dca ar fi dupa mine,toti politicienii ultimilor 25 de ani ar fi la ocna spargand piatra.Asta merita toti!Da,toti, inclusiv presedintele Basescu, despre care spuneti ca il apar.Nu sunt si nu am fost arondat politic,dar nici idiot nu sunt, ca sa nu vad cum joaca dl Radu Moraru, tizul meu brasovean(ca si eu tot brasovean sunt, chiar daca locuiesc in Bucuresti de vreo 11 ani).
      Si nu ma jigniti facandu-ma mojic, pentru ca nu ne cunoastem atat de bine;)Sunt chiar un om liber si de aceea pot spune ceea ce gandesc: la inchisoare cu cei care comit faradelegi, indiferent cine sunt si cu ce se ocupa(politicieni,infractori,bancheri,etc).
      Sper ca acum m-am facut inteles mai bine.

  4. S-o luam pe rand.

    Acum, Nasul are dreptate! Eu as sublinia ca lucrurile sunt lamurite de nivelul de interventie al autoritatilor.

    Nu vorbim de o gainarie inscenata de niste interlopi unei persoane fizice care, dupa cum ziceam inca de ieri (30/05/2014 18:41), n-ar avea logica.

    Daca totusi ar fi fost asa si nu un caz clar de coruptie, ar fi intervenit politia sau cel mult procuratura locala.

    Cu totii am aflat insa ca a actionat Directia Nationala Anticoruptie. Care DNA are alte atributii decat gainariile.

    c) infracțiunile de corupție sunt comise (indiferent de valoarea mitei sau a prejudiciului) de persoane care ocupă poziții importante cum ar fi: deputați, senatori, membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat, procurori și judecători, ofițeri, amirali, generali, primari și viceprimari de municipii, președinți și vicepreședinți de consilii județene, consilieri județeni, prefecți și subprefecți, personal vamal, persoane cu funcții de conducere din regii, companii și societăți naționale.

    Mai multe amanunte pentru cei interesati de chestiile cu care se ocupa DNA sunt aici: http://www.pna.ro/about_us.xhtml

    Sigur ca se poate abate discutia de la subiect invocand pozitiile anterioare ale celor care comenteaza evenimentul.
    Dar asta nu are relevanta pentru cazul in sine. Ceea ce nu ma impiedica sa remarc ca este o tentatie … spumoasa.

    hi hi hi

    • sau cand este vorba de o suma importanta, de peste 500 000€, daca nu ma Insel asupra pragului. Hi ! Hi !

  5. rusine, Radu Moraru! ..in incercarea de a aduce prejudicii de imagine presedintelui si familiei acestuia..la fel Udrei, cu scopul de a lovi tot in presedinte
    esti frustrat si macinat de ura…de orgolii personale si prostesti
    in schimb ..te pupi pe gingii cu groparii dreptei, si faci gratuitati stangii mafiote (voturi)

    ce ti-a facut presedintele?…sau asteptai vreo recompensa ptr campania electorala din 2009?
    credeam ca ai facut-o din convingere …ai demonstrat ca NU!

    a sustine ca toti politicienii sunt o apa si-un pamant este echivalent cu a spune ca toti romanii sunt hoti, lenesi, tradatori
    ai dezamagit, nu mai prezinti credibilitate…

  6. HORMONUL BATE NEURONUL!

    Hormonul ecologic al (B)Radu-lui e mult prea vanjos pentru propriul neuron, mai este si meritocrato-baftalos, si se da in stamba ca la usa cortului … nasu’ lu’ TV sare la gatul lu’ nasu’ lu Mondialu’ si isi agita pirandele de pe blog sa il spurce si ele pe Mircea Basescu, SI PE TOATA FAMILIA LUI, nu-i asa? … 🙄

    Haoleo familia lu’ Basescu, manca-v-as … meritococo-tzighania „salveaza” Romania!
    Jos regimu’ lu’ Basescu, … jos DNA-ul si justitia, nu-i asa? … 😆 😆 😆

    (B)Radu e … „verde de Paris” … curat ecologi-coc, parol monser … 😛

      • Servus, Oriana 🙂

        Si eu ma bucur sa te „revad”, desi in nu prea fericite imprejurari … ce sa-i facem, asta-i „c’est la vie”-ul blestemului dambovitean … 🙁

        Un week-end minunat iti doresc si eu, atat tie cat si familiei tale.

  7. Vin si eu cu o stire de ultima ora, de pe n-tv: Charlene de Monaco este insarcinata. ….????? 🙂 🙂 🙂

  8. nea Radule,
    fiinca ai pierdut in mod absolut jalnic, vii acum cu anchete! Aceste anchete „jurnalistice” se faceau la OTV, vezi Elodia, cu fel, de fel de tomberonisti, Lazarus, diaconescu etc, tu le reinvii, nu ai ce mai spune, si vrei sa ni le servesti. Avem rtv, avem latrina 3, acum nasul redivivus.
    Din pacate, asa cum am mai spus, plecarea ta de la B1 tv a fost inceputul sfarsitului pentru tine, atat ca persoana, cat si ca post tv! Sunt ultimele tale zbateri, cu asemenea subiecte…! A propos, il vad pe nea Rizoaica, vechi combatant pe frontul ideologic pcr, formati un tribunal al poporului, sa infierati cu manie proletara „dusmanii” neamului romanesc si sa ii livrati pentru starpirea lor definitiva, e ecologic si sanatos. Sa traiesti!

  9. De c e sa asteptam reactia Presedintelui ?! Nu domnia sa este subiectul propozitiei”, ci o familie de tigani si fratele sau.
    Nu mai suntem pe vremea comunistilor, domnule Moraru, cand la dosar in trau si erau purecati pana la al noulea neam + prietenii, colegii si veciii, pentru denuntul anonim facut cuiva. intr-o societate normala (si spre asta sper ca aspiram) fiecare este raspunzator pentru faptele sale, domnule Moraru. Alrfel facem o mocirla de tip Antena 3. E timpul sa ne scuturam de stalinism.
    Domnule Moraru, faptele sunt urmatoarele :
    – domnul Mircea B asescu s-a plans DNA-ului de incercarea dce santaj pe care o face o familie de tigani asupra persoanei sale
    – familia de tigani acuza pe dl M Basescu de luare de mita in schimbul interventiei in procesul justitiei, in favoarea bulibasei ;
    – faptul ca domnul M Basescu nu a intervenit in justitie e evident, bulibasa bogat in dosare, fiind judecat si condamnat ;
    – faptul ca familia bulibasei cere bani (santaj sau restituirea mitei, ramane de stabilit) a fost probat prin delictul dovedit ;
    – faptul ca dl M. Basescu a reactionat la ceea ce domnia sa reclama ca fiind tentativa de santaj facan appel la DNA iar este o realitate ;
    – ramane ca justitia sa-si urmeze cursul, iar noi, domnule Moraru, ca oameni seriosi sa nu ne aruncam cu capul inainte in balta cea urat mirositoare, daca vrem sa ramanem seriosi si credibili. Nu ?

    P.S. Profit de ocazie ca sa exprim opinia mea despre campanie. Cred ca a pune acelas disc cu „toti sunt la fel”, toti sunt rai si murdari nu v-a adus prea multi fani. E o banda veche si mai e lansata si de alde felix. Nici macar cearta cocoseasca cu DD pe care l-ati ridicat punandu-va in acelas plan cu el (chiar daca asta a facut audienta). Cred ca ati fi castigat cu mult mai mult daca ati fi dezvoltat partea pozitiva si constructiva a proiectului.

    Cat despre domnul Presedinte … pacat ca nu reusiti sa va ascundeti ranchiuna ! In timp v-am vazut evoluand, deseori impins mai degraba de temerament decat de ardumente rationale, documentate si probate si in ceea ce-l priveste pe domnul Traian Basescu, si in privinta doamnei Udrea sau a domnului Boc, tacand insa cuminte in tot ce l-ar putea atinge pe edilul Oprescu. Suteti om, domnule Moraru, nu detineti deci nici adevarul absolut, nici calea de mijloc. E omeneste, pana la un punct. Dar sunteti si ziarist, cu exoerienta. Si ca ziarist se impune ca sa va documentati, ca sa va verificati sursele si apoi sa va lansati catre public afirmatiile. In presa ar trebui sa nu dam in carti sau sa ascultam ce spune ghiocul, ci sa informam, respectiv sa fim informati, inainte de toate. Nu credeti ? Apreciez in continuare libertatea si curajul televiziunii Nasul, calitatea multor emisiuni si mai ales a multor invitati, dar nu pot si nu vreau sa inghit totul pe nemestecate. Ori … va cam avantati, domnule Moraru si o faceti din ce in ce mai tare si mai ne(auto)controlat. Cine castiga ? Ce ?

    • Daca familia presedintelui este vulnerabila sau nu la santaj, nu este un fapt minor.

      Asa ca un ziarist, chiar daca isi linge niste rani dintr-o incercare de intrare in politica, nu are niciun motiv sa nu exploateze subiectul.

      Acum faptul ca basistii intarziati sunt tulburati de intorsaturile din viata reala, pe care se incapataneaza sa o priveasca prin ochelari de cabaline, devine strict drama lor.

      Ce pot eu sa le doresc altceva decat sa se … destepte si ei odata.

      hi hi hi

      • „Mircea B asescu a dat de belea !” – asta o decide justitia ! nici jurnalistii, nici macar dumneavoastra – hi ! hi !
        „Asteptam reactia presedintelui !” AsteptaM ?! cine ? noi ?! care nou ? Noi romanii in numele carora vorbeste domnul jurnalist plus dumneavoastra, chinezu’ ?
        Presedintele nu e domnul Mircea Basescu , fiecare om este responsabil pentru faptele sale. Intr-o lume civilizata, evoluata. La cei cu mentalitatea ramasa in comunism, desigur ca dosarul familiei conteaza mai mult decat persoana respectiva. Chestiune de perspectiva, iar perspectiva e mai mult sau mai putin strampta dupa … va las sa ghiciti dupa ce.

  10. Nasule,ca fan al tau si actionar la Nasul, ma astept de la tine si de la echipa ta de jurnalisti ma astept sa imi spui si ca anchetezi de unde mama lor de tigani au avut atatia bani?!Ca nu muncesc nici unul ca sa aiba minim pe ecomonie, ce sa mai vorbim de sute de mii de euro!!Datoria ta de jurnalist este sa dai cu toti de pamant, nu doar cu hotul de Mircea Basescu.Sau trebuie sa inteleg ca satra e in regula dupa mintea ta?!Si nu doar ei, toti ca ei.De ce nu va ocupati si de astia la fel ca de politicieni?Fura unii pentru altii(adica infractorii pentru politicieni) si voi ii luati doar pe nenorocitii din politica, si asta in functie de razboaiele personale.

    Te-am votat la europarlamnetare dar daca nu vad obiectivitate de la tine si echipa tu nici nu ma mai uit la voi, chit ca am investit incredere si 100 de euro in voi.Ia-i pe toti la palme, te rog frumos, nu doar pe cei cu care ai tu vendete personale( Ponta,Basescu,Udrea,Antonescu).Apropos, de Blaga, prietenul la catarama al lui Adrian Nastase nu te iei.De ce?
    Hai cu obiectivitatea si da in toti infractorii, ca probe sunt sigur ca gasesti,pentru ca altfel iti pierzi toti privitorii inteligenti.

    • ati zis o vorba mare, referindu-va la actionariat. Am cumparat si eu actiu, acum doi ani, cred. Nu aam primit niciodata vreo instiintare ca ar fi avut loc vreo sedinta anuala a actionarilor, nici pentru a putea participa, nici macar ca sa am informatie asupra celor discutate si decise. Nu mi se pare normal. Ma poate lamuri cineva ce se intampla ?
      Multumesc !

      • Nici eu nu am primit decat o data, la constituirea societatii, in vara lui 2012.Din pacate nu am avut cum sa ajung, fiind prins la serviciu.In rest nicio instiintare.Va spun eu ce cred si poate sa ma si cenzureze domnul Moraru: am fost folisiti drept paravan pentru a justifica echidistanta postului, cand in realitate nu e deloc asa, dupa cum observam: aripa Blaga e periata(Blaga,Videanu,Berceanu,etc) si Udrea si Basescu sunt loviti.Orice om inteligent intelege asta.Am avut incredere in dl Moraru dar m-am lamurit definitiv ca nu exista presa independenta(cel putin nu centrala, poate local o fi ceva obscur de care nu au auzit decat cativa, dar care nu va fi niciodata promovat, pentru ca sistemul e in tot si in toate, de la Bianca Dragusanu la ultimul jurnalist ce apare la tv).
        La fel m-am lamurit si anul trecut cu protestele anti Rosia Montana, am fost patru saptamani la inceput, dupa care m-am lamurit ca e o facatura a sistemului in care fuseseram prinsi si multi oameni sinceri.
        Asa ca nu va asteptati la vreo convocare la adunarea generala a actionarilor…

        • Val, Radu 83, ma aflu in aceeasi situatie…nu mi s-a adus la cunostinta, nu am fost anuntata niciodata ca ar fi avut loc vreo AGA. Nici eu nu detin mai multe informatii.
          Radu 83, subscriu! Eu am fost trasa pe sfoara, asa consider! Daca stiam ca lucrurile vor lua o alta directie nu as fi investit un cent in aceasta …mocirla.
          S-a mizat pe sinceritate, incredere, buna-credinta …apoi, prin utilizarea diverselor „metode” securistice ..intimidare, insulte, plesneli, au alungat pe cei care au pus umarul la acest proiect, ptr ca au avut curajul sa isi mentina convingerile, sa ramana alaturi de presedinte, sa nu inghita meritocratia lui peste prajit sau frumos ticluita poveste cu scufita…verde.

  11. ….nasule ,nu pune paie pe foc !…..daca basescu venea la tv la tine ,si când venea nu-ti permiteai sa-l denigrezi ….tu chiar crezi ca tiganii au dreptate ?….de ce nu crezi ca poate fi opera securistului voiculescu et ponta ….amândoi mafioti cu staif ai romanicii !…mai gandestete nu te arunca prea repede in fata !

Comentariile sunt închise.