Cristian Tudor Popescu | Revoluţia cătuşelor

Nu întâmplător, ni sluciaino, cum ar spune Stalin, fratele lui Moise de la CSM, judecător şi el, zice că „spectacolul cătuşelor nu e conform cu morala creştină”. Nu întâmplător, mironosiţii Şova şi Vosganian fac închinăciuni în Parlament ca să alunge deneavolii.

Senatorii care au votat propunerea de înlăturare a cătuşelor, şi, dacă se poate, a arestului preventiv pentru acuzaţii de corupţie sunt, cu siguranţă, membri ai grupului de rugăciune în care se reculege Şova.
La fel de evlavioşi trebuie să fie şi deputaţii care au respins cererea DNA de arestare a fârtatului lor, Ion Ochi.
De bună vreme încoace, are loc în România o revoluţie. Spre deosebire de cea din `89, revoluţia actuală e făcută nu direct de popor, ci de o structură a statului, Justiţia, puternic susţinută de cetăţeni, după cum arată sondajele în care DNA aproape a depăşit Biserica în încrederea românilor.
Orice revoluţie provoacă o contrarevoluţie. Cei care se opun acum pe toate căile revoluţiei cătuşelor sunt reprezentanţii sau urmaşii bine dresaţi ai aliaţilor lui Ceauşescu din `89. Printre ei, zisa Biserică – în ultimele zile ale regimului Ceauşescu, şeful BOR, Teoctist, îi afurisea public pe manifestanţii anticomunişti din Timişoara.
Iar acum, religia îmbisericită, cea mai reacţionar-conservatoare structură a societăţii, e nădejdea firească a noii nomenclaturi, aflată în restrişte.
Căci toate personajele încătuşate, nota bene, de poliţie, nu de DNA, şi aflate în puşcărie, în arest preventiv, arest la domiciliu, control judiciar sunt membri ai unei „elite”, plini de bani, palate, pământuri, maşini de lux, ţoale, tablouri şi genţi de zeci de mii de euro – echivalentul la pătrat al nomenclaturii comunisto-securiste cu vile în Primăverii, congelatoare burduşite cu carne şi beciuri pline de baxuri cu whisky, cafea şi kent.
Şi plini de tot atâta dispreţ la adresa fraierilor care trăiesc din leafă.
Unirea în cuget şi simţiri împotriva DNA între Băsescu şi Ponta e un semn al adâncimii la care a pătruns bisturiul Justiţiei.
Miza tuturor declaraţiilor şi acţiunilor anticătuşe nu sunt cătuşele. E vorba de a frâna cu orice preţ asaltul Justiţiei. De a discredita procurorii anticorupţie în ochii publicului, care prea îi sprijină.
Şi dacă e să vorbim despre justeţea purtării lor de către inculpaţi, cred că ea este perfect demonstrabilă în cazul arestului. Un ins ajunge în arest preventiv numai în urma unei hotărâri judecătoreşti, nu prin voinţa procurorilor. Deci, Justiţia se pronunţă într-o primă instanţă, constatând că acuzaţiile împotriva respectivului au o potenţialitate considerabilă de a fi confirmate.
În urma unei astfel de sentinţe, fireşte, contestabilă, apelabilă, reversibilă, insul în cauză nu mai este la fel ca un cetăţean oarecare în faţa Justiţiei. Nu a fost declarat vinovat, dar e mai puţin prezumat a fi nevinovat.
Starea de arest se instituie din momentul comunicării hotărârii instanţei şi este continuă: în închisoare ea se realizează prin uşi zăvorâte şi zăbrele, în afara închisorii, prin cătuşe.
Dar nu filozofia dreptului îi preocupă pe nomenclaturiştii guşaţi. Problema lor e ştirbirea prin portul cătuşelor a haloului de intangibilitate asigurat de milioanele de euro acestor „aristocraţi” ai lăcomiei nesfârşite şi neamprostiei. În ochii reţelelor politico-interlope din care fac parte, în arest şi cu cătuşe nu mai arată aşa de mari şi tari, de unde şi denunţurile în avalanşă.
E vorba de mult mai mult decât două brăţări metalice cu lanţ.

sursa: gandul.info