AcasăJustițieAnticorupțieCătălin Prisăcariu | O să înjur și eu decizia CCR de a...

Cătălin Prisăcariu | O să înjur și eu decizia CCR de a scoate SRI din interceptările penale atunci când:

kovesi-si-hellvig

1. Voi ști exact în ce a constat relația SRI – DNA (dar și SRI – orice alt parchet):

a.câte interceptări au ajuns în dosare prin efectul unui mandat judecătoresc cerut de procuror și câte interceptări au ajuns în dosare prin efectul unui mandat judecătoresc cerut de SRI pe “siguranță națională” (prin intermediul procurorului general – care procuror general, a propos, nu am prea auzit să se opună cererilor SRI, deși legea îi permite);

b. câte interceptări ale SRI au ajuns în dosare penale fără mandat de la judecător;

c. câte interceptări ale SRI au ajuns în dosare penale (cu sau fără mandat de la judecător) la mult timp după ce au fost realizate, eventual după niște ani;

d. câte interceptări din dosare penale au fost aruncate la coș în timpul procesului penal, de către judecători, pentru că nu era clar cine și pe baza cărui mandat făcuse interceptările;

2. câte din interceptările făcute prin efectul unui mandat judecătoresc cerut de SRI pe “siguranță națională” au fost cu adevărat utile, adică au dus la efecte (s-a demantelat cutare structură teroristă sau de mare corupție fiscală, a fost salvat statul de epidemii, de toxiinfecții alimentare etc. etc. etc.);

3. ce se întâmplă, cu adevărat, cu interceptările făcute de către SRI și nefolosite pentru apărarea siguranței naționale sau neutilizate în dosare penale;

4. câte interceptări a făcut DNA cu propriul aparat tehnic pe care-l deține.

Iar astea-s doar câteva. Multe alte întrebări trebuie adresate zilele astea și răspunsurile trebuie să fie clare și prompte. Abia atunci când aceste răspunsuri vor fi date, vom putea cu toții evalua decizia CCR de scoatere a SRI din mecanismul interceptărilor utile în spețe penale. Până atunci, tragem doar în combatantul vizibil și transparent iar cel aflat în umbră aruncă fitile către public prin unii și alții.

P.S. Nu sunt deloc un fan al actualului sistem prin care Curtea Constituțională e populată, dar măcar acolo știm pe cine să înjurăm (partidele care numesc membrii CCR și pe membrii CCR pentru deciziile lor) și ce să criticăm (deciziile Curții sunt publice). Când vine vorba de SRI, însă, mucles total. A, și niște glumițe pe facebook mai recent, să amuzăm cetățeanul care plătește.

P.P.S. O să înjur decizia CCR sau o să o laud, depinde de răspunsurile la întrebările de mai sus.

 

Sursa: prisacariu.ro

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.