pamantul - plat

„Am postat de curând un text al Orianei Fallaci, care desfiinţează aşa-zisele culmi atinse de cultura islamului, fie ea ştiinţă, tehnică, sau artă. Dacă privim ceea ce s-a întâmplat în mod real în lumea islamică începând chiar din secolul 13, observăm că aceasta nu a mai venit cu aproape nimic: nimic ştiinţific, nimic tehnic, foarte puţină artă şi literatură. De ce oare? În filmul  mai jos aveţi un răspuns pe care, pentru cei care nu ştiu engleza suficient de bine m-am străduit să-l prezint în rezumat. Într-o dezbatere de la televiziunea irakiană Al-Fayhaa TV, un imam, pe numele lui Fadhel Al-Said, prezentat şi ca astronom cercetător irakian, argumentează, pe baza Coranului şi a observaţiilor personale, că Pământul este plat, că stând pe sol vedem  cu jumătatea de sus a  ochiului la distanţă (de aceea linia orizontului pare rotundă) şi cu jumătatea de jos cele dimprejur, că Luna este jumătate cât Soarele, adică are diametrul de 1.200.000 km (în realitate 3747 km), în timp ce Soarele ar avea 2.400.000 km (în realitate 1.392.684 km), că Soarele este mai mic decât Pământul, după cum scrie în Coran, şi de aceea îl vedem înconjurând Pământul şi că Soarele se mişcă o dată la 24 de ore.

În final, savantul coranic afirmă că numai ceea ce spune el pe baza ştiinţei Coranului este adevărat, iar ceea ce spune celălalt este, ca şi ceea ce se învaţă la şcoală, o erezie, cum de fapt toată ştiinţa este o invenţie eretică, care nu are confirmare în Coran. Niciun verset din Coran nu spune că Pământul este rotund sau că se roteşte, şi, deci, orice nu are confirmare în Coran este fals”, scrie Paul Ghiţiu, pe blog-ul solidaritateeuropeana.wordpress.com