Ponta reevaluatorul. La rand, Antonescu

Cu o sala a Palatului drapata in rosu, un Nastase intampinat cu Oda Bucuriei si aplaudat ca la Oscar, vorba Gabrielei Firea, cu baroni luptandu-se cam fara vlaga pentru regiuni si un Iliescu vorbind in fata unei adunari injumatatite de plictiseala si sandwich-urile cu salam de la bufet, Congresul PSD a parut ca se rezuma la a bifa realegerea lui Ponta. In fapt, este vorba de mult mai mult: consfintirea primului tandem de forta, Ponta-Dragnea, dupa cel format, in 1997, de Iliescu-Nastase, si semnalul ca PSD este gata sa guverneze de unul singur. De mult timp, social-democratii nu au mai avut un „numarul doi“ cu o atat de mare putere in partid si cu real potential de succesor si nici un presedinte de partid cu sanse de a castiga Cotroceniul fara sprijinul unei aliante. Sa ne aducem aminte: dupa ce Nastase ajunge prim-vicepresedinte in iulie 1997, are la dispozitie 4 ani sa-si consolideze pozitia, iar la Congresul din ianuarie 2001, dupa succesul din alegeri, obtine puterea totala. Traseul victorios al PSD si al fostului secund al lui Iliescu a fost barat de Basescu, iar pentru victoria din 2012 a fost nevoie de uriasul USL. Acum insa, atat PSD, cat si Ponta stau sub auspicii cu adevarat favorabile pentru a reedita gloria trecuta. Care inseamna un singur lucru: puterea completa.

Din acest punct de vedere, nu trebuie minimalizat ce s-a intamplat in weekend-ul trecut, chiar daca la prima vedere a parut doar un exercitiu de rutina si de imagine. Congresul a lansat cateva mesaje importante si a parut un preludiu la cel care, daca nu intervin defectiuni majore, va avea loc inaintea alegerilor din 2014. In primul rand, discursurile lui Victor Ponta si Crin Antonescu. Ponta, un speech de prezidentiabil, construit strategic in paradigma dialogului si a parteneriatelor – interne si europene -, pozitiv, neconflictual, al solidaritatii, dincolo de orgolii si vendete politice. Este o imagine la care Ponta trudeste din greu, PSD primind comanda alinierii in aceasta directie, prin care incearca sa acrediteze ideea ca puciul din vara lui 2012 a fost un incident nefericit. Pactul cu Basescu ii aduce reale beneficii in acest demers. Discursul de la Congres a mers, deci, pe doua directii: folosirea lui Basescu prin contrapunct cu Antonescu in razboiul din interiorul USL si largirea bazinului electoral. Altfel spus, delimitarea oficiala de proiectul „jos Basescu“ este utilizata pentru a-l prinde pe Antonescu in capcana inevitabilelor analogii cu imaginea detestatului personaj. „Nu sunt obsedat de d-l Basescu. Acolo unde el prefera confruntarea, eu cred ca dialogul e solutia, acolo unde el cauta dusmani, eu caut partener. Eu cred in uriasele beneficii ale solidaritatii. Daca el crede ca e castigatorul razboaielor, eu vreau sa fiu cel care construieste pacea.“ Bate saua sa priceapa iapa!

Pai, cine nu vrea pacea, cine nu vrea dialog si prefera confruntarea, lipsa de solidaritate? A raspuns insusi Antonescu: eu. „Reevaluarea pare pentru unii cel mai recent joc de societate. Nu-l reevaluam pe Traian Basescu. Nu reevaluam regimul Basescu.“ Incapabil sa se desprinda din obsesia antiprezidentiala, in permananta pe pozitii de razboi, fixat in agresivitatea de tip Voiculescu-Antena 3, mai nou intr-o furibunda campanie anti-PSD, Antonescu nu realizeaza ca incet-incet este scos din jocul mare al politicilor de cursa lunga. Se rezuma la bazinul antibasist al Antenei 3 si nu intelege semnificatia avertismentului lui Ponta: „Acum raportul electoral intre PSD si PNL este de 2 la 1“. Acum da, dar dupa europarlamentare?

Al doilea semnal important al Congresului este confirmarea puterii detinute de Dragnea, fapt ce il plaseaza in pozitia de succesor, in situatia in care Ponta va candida la prezidentiale. Precum Nastase odinioara, Dragnea controleaza acum partidul, impartind bani baronilor si prin minister, si prin regionalizarea care construieste noi poli de influenta. Este, desigur, un tandem care nu convine niciunuia dintre actori, raportul de forte fiind pe muchie de cutit. Cei doi se conditioneaza si controleaza reciproc. Dragnea are baronii si administratia, dar si dosarul de coruptie care isi poate lua oricand zborul de la DNA spre Inalta Curte. Ponta are pactul pe procurori, comanda guvernului si argumentul numit Comisia Europeana-MCV. Pe termen lung, premierul este in avantaj, soarta lui Nastase stand exemplu – statura de victima nu o compenseaza pe cea de simplu spectator la masa puterii.

Punctul nevralgic este ca mesajele despre modernizarea Romaniei, pace si dreptate sociala, solidarizare si misiune pacificatoare, imaginea idilica despre sine proiectata de Ponta n-au reusit sa mascheze mizeria unui partid complet nereformat, incapabil sa-si asume propriul trecut – mineriade, coruptia endemica, dispretul pentru statul de drept – si nici mereu actuala sete de putere si hameseala. La Congres, aceleasi cefe groase, burti revarsate peste conturi si contracte cu statul, acelasi grobianism. Dosariabili si puscariabili, mafioti centrali si locali, smecherasi punand la cale tranzactii de tot soiul, fripturisti aspirand la functii, sinecuristi din tata-n fiu fosgaiau relaxati laolalta. Integritate, criterii, selectia „cadrelor“? Sa nu vorbim de funie in casa spanzuratului! Congresul PSD a fost important, in primul rand, ca antidot la amnezie. Tocmai de aceea, discursul de prezidentiabil al lui Ponta este nu doar neadecvat la realitate, ci de o ipocrizie si demagogie ucigatoare. PSD este anchilozat in propriile-i rele metehne, care se transfera asupra guvernarii. Ponta doar le patroneaza si le ambaleaza comunicational. Culmea, nici Ponta, nici Antonescu n-au invatat nimic din proiectul „jos Basescu“. Istoria PDL risca sa se repete la PSD: nu poti „moderniza“ tara cand partidul vrea sa-si modernizeze doar metodele de furat.

– Articol publicat de Revista 22 –