Ce fel de stanga avem?

Realitatea romaneasca este aceea a unui sistem neofeudal, carpit superficial cu ideologie de stanga si capitalism.

Simplificand mult prin eliminarea nuantelor, exista doua feluri de stanga politica: cea dintai, numita de obicei in Europa social-democratie, in SUA – li­be­ra­lism, in Marea Britanie – „New Labour“, recu­noas­te fara rezerve valoarea libertatii si, sub raport eco­nomic, crede in principiul solidaritatii: cei avuti tre­­buie sa contribuie la binele general mai mult de­cat ceilalti; de aici sistemul de impozitare di­fe­ren­tiat care, sub o forma sau alta, taxeaza veniturile mari. Din punct de vedere etic, aceasta stanga ar pu­tea fi aparata pe acest principiu, dar e o intreaga discutie daca poate fi aparata si din punct de ve­dere economic. Cealalta stanga – odinioara numita comunista, azi mai prudenta cu denumirile, dar cu prezenta in unele partide socialiste din Europa – nu e entuziasmata de libertate, desi nu recunoaste aceasta si pastreaza o suspiciune fundamentala, mai mult sau mai putin radicala, fata de proprietate – orice proprietate, fie ea mare sau mai mica. Pentru „cealalta stanga“, simplul fapt de a fi pro­prietar e suspect: dar, atunci cand proprietarul are si un profit de pe urma proprietatii, suspiciunea si ostilitatea – care sunt principiale, si nu circum­stan­tiale – se traduc imediat in politici de „corectare“, daca, bineinteles, „cealalta stanga“ se afla la putere intr-un stat. De data aceasta nu numai politica eco­nomica este foarte problematica, dar si legitimitatea sa etica, in masura in care am putea vorbi despre o ingradire de principiu a dreptului de proprietate, in­gradire greu de justificat prin principiul soli­da­ritatii.

Se pune intrebarea ce fel de stanga avem in prezent la conducerea Romaniei: o stanga social-democrata, asa cum pretind oficial PSD si premierul Victor Pon­ta, sau „cealalta stanga“ cu radacini comuniste?

Guvernul a anuntat ca va taxa suplimentar ve­ni­tu­rile rezultate din inchirieri de imobile pentru asi­gu­rarile de sanatate. De fapt, e vorba despre o im­po­zitare suplimentara a faptului de a beneficia eco­nomic de proprietatea imobiliara, valabila pentru toti proprietarii – mari si mici. Asociata cu ideea de a impozita mai mult proprietatile inchiriate care nu au destinatie de locuit, taxarea suplimentara a inchirierii tine in mod clar de una tipica pentru „cea­lalta stanga“. Implicit, exista sugestia ca pro­prietatea este acceptabila pe deplin, doar atata vre­me cat nu produce „plusvaloare“, pentru a intre­bu­inta cunoscutul termen marxist. Daca, in schimb, o produce – fie si la cel mai modest nivel, prin in­chirierea unei garsoniere unui student –, pro­prie­tarul trebuie sa plateasca suplimentar. Iar daca gar­soniera va fi inchiriata unei firme despre care la ran­dul ei se presupune ca produce „plusvaloare“, pre­levarea suplimentara va creste.

Si acum, vine ciudatenia: guvernul a anuntat ca ta­xa pentru asigurarile de sanatate prelevata din chi­rii va fi plafonata. Spus simplu, daca cineva inchi­riaza un apartament plateste x lei. Daca inchiriaza 10 apartamente plateste 10 x lei. Dar daca, sa zi­cem, inchiriaza 100 de apartamente, va plati tot 10 x lei! Asadar, cei foarte bogati, marii proprietari ca­re obtin profituri importante din inchirieri de zeci si sute de apartamente vor fi taxati proportional mai putin decat micii si mediii proprietari, care inchiriaza una sau do­ua camere. Putem intelege les­ne ce ce ascunde aici: PSD e un partid de „baroni“ locali si centrali, un partid de im­bogatiti peste noap­te din tot felul de afaceri, printre care si cele imo­biliare. Acestia ar putea accepta sa plateasca su­pli­mentar o suma plafonata, ramasa pen­tru ei nesem­ni­fi­cativa; dar cum sa se priveze pe ei insisi de anu­mite venituri con­siderabile, in caz ca taxarea nu ar fi plafonata?

In consecinta, aceasta politica fiscala va lovi di­rec­tionat doar in clasa de mijloc – sute de mii de oa­meni care in­chi­riaza un apartament sau o camera. In schimb, ii va lasa ne­atinsi pe cei mai saraci, care nu au ce inchiria, dar ii va trata cu multa buna­vointa si pe cei foarte bo­gati, pentru care taxarea va fi plafonata.

Ce fel de stanga avem deci? Nu e stanga social-de­mo­cra­ta, caci aceasta ar incerca sa-i taxeze su­pli­mentar nu­mai pe cei bogati (indiferent cum ar fi ei definiti in termeni eco­no­mici). Seamana cu „cea­lal­ta stanga“ prin dorinta de a lovi in beneficiile pro­prietatii in general, dar in acest caz cum se face ca ii trateaza cu blandete toc­mai pe pro­prietarii foarte bogati? Niciun socialist pur si dur, dar autentic nu ar pro­ceda in acest fel!

Avem oare o „stanga originala“, aidoma candva ce­lebrei „de­mocratii originale“ a lui Ion Iliescu? De­nu­mirea conteaza mai putin.

Realitatea – vizibila si din aceasta preconizata ta­xare, dar si din alte locuri – este aceea a unui sis­tem neo­feudal, carpit superficial cu ideologie de stan­ga si ca­pitalism: „ba­ronii“ con­duc statul si isi impart pu­terea, distribuind gra­tuit be­neficii unei paturi relativ sarace si dependente a populatiei, ca­re insa, drept plata, ii sus­tine la alegeri. Pen­tru a ob­tine insa fon­durile necesare acestei distributii, dar si propriilor nevoi de consum, sistemului neofeudal nu-i ramane de­cat sa exploateze economic „clasa de mij­loc“. Si ia­ta ca – asa cum sun­tem anuntati – o si face prin po­litica sa fiscala.

Cat despre rezultatele anticipabile, economice si po­litice, ale unei astfel de politici neofeudale prelungite in timp, aceas­ta tine de o alta discutie. Dar o con­secinta macar e lim­pede: dezgustul si instrainarea fata de stat – nu de ieri-de azi, dar care se vor accentua – ale acestei „clase de mij­loc“. //