AcasăHomepageCe mai caut eu în ţara mea?

Ce mai caut eu în ţara mea?

parlamentul

Când să ne luăm și noi românii cu porcul și țuica fiartă, ne-am trezit cu o avalanșă de inițiative legislative care mai de care mai penale, ce se vor aprobate de Parlament. O lege care rezolvă traficul de influență prin reglementarea lobby-ului, o alta care îi scoate pe parlamentari de la conflictul de interese, una pentru preafericirea spălării banilor prin cazinouri prin liberalizarea câștigurilor la jocurile de noroc, plus o lege a minelor care maschează fosta lege Roșia Montană. Iar pe colivă două bomboane superbe – o grațiere pentru infractorii cu condamnări de până la șapte ani și o amnistie pentru faptele care n-au fost definitiv condamnate și pentru care autorii lor riscă pedepse de până la șase ani, plus o desfiinţarea de facto a DNA şi ANI, care rămân fără obiectul muncii dacă parlamentarii nu mai pot fi urmăriţi pentru fapte de corupţie.

Ca să reformulez mai pe scurt, cât suntem noi ocupați cu sărbătorile, țuica și porcul, țara noastră se va transforma într-o țară a hoților. Nu că n-ar fi deja, nu că pedepsele pentru marea corupție n-ar fi scăzut deja în derizoriu, dar parlamentarii țării noastre par hotărâți să scrie în lege asta. Să nu-i mai deranjeze nici DNA-ul, nici DGA-ul, nici ANI, să poată fura în voie, fără riscul stupid de pușcărie, așa firav cum este el în țara noastră.

Desigur, nepăsarea publică este principalul motor care propulsează tupeul parlamentar, iar rolul porcului în viața românului mi se pare că era complementar în tot acest scenariu. Nici n-are sens să ne mirăm, este pur și simplu ipocrit să nu recunoaștem că știam cu toții asta – în fond, acești parlamentari nu fac acum decât să pună în operă motivele reale pentru care au intrat în Parlament, programul electoral nedeclarat, dar pe care toți îl știm, acela de a fura cât cuprinde atunci cât ești la putere. Ca cetățean al acestei țări mai am o singură întrebare… una singură, pe care zic însă că fiecare dintre noi ar trebui să și-o adreseze lui însuși… Nu cumva eu sunt de vină? Nu cumva hoția este normalitatea? Nu cumva aceasta este țara pe care ei, aleșii cu 70%, nu fac decât să o reprezinte foate bine iar problema sunt eu?

 

Sursa: biziday.ro

RELATED ARTICLES

8 COMENTARII

  1. AI MEI NU SUNT !! Pentru ca atita timp cit pot vorbi si ma pot misca ,o sa ii tot injur si nu ii recunosc ,ca fiind parte din vointa mea pt a ma reprezenta !! NICI PAZNICI LA CIMITIR NU I-AS ANGAJA !!

  2. De ce sa ne mai ostenim sa bagam in puscarie coruptii din politica? „Casa poporului” ar putea fi transformata, direct, in cel mai mare penitenciar din lume! Detinutii sunt deja inauntru, mai trebuie facute celulele, puse gratii groase si inconjurat totul cu sarma ghimpata! Ca admosfera sa fie completa, se uda peretii si se inchide incalzirea. Aerul mucegait de temnita rece si umeda va fi omniprezent. Abia asa vor deveni „dureroase” ornamentele, marmura si luxul care nu tin deloc de cald…

  3. Cred ca orice om de bun simt si care a urmarit evevimentele politice din ultimele luni nu se poate sa nu observe cu mahnire, suparare, sau dezamagire, chiar si fara sondaje, ca tara se indreapta intr-o directie gresita. Daca pe reputatul ziarist Moise Guran il macina, pe buna dreptate, sentimentul depresiv al emigrarii, pe mine ma macina sentimentul ca sunt teleportat fara voie in alta tara. Nu mai sunt in Romania, tara europeana, ci in Haiti lui Papa Doc a anilor 60-70. Si toate astea pentru ca actualii politicieni ai puterii, parlamentari si guvernanti, iau decizii importante pentru tara fara sa consulte, sa informeze, sa dialogheze cu propriul popor, ba dimpotriva il mai si trage o batuta a la Pungesti, asa ca sa-l invete minte sa stea cuminte sa nu mai conteste hotararili puterii.

  4. O doamne cit sinteti de naivi , daca credeti ca pe ei, parlamentari sau guvernanti ai doare undeva citusi de putin de voi ,sa stiti ca va inselati amarnic , nu i-a durut si nui va durea nici odata de voi . Mai aveti o singura sansa sa mai salvati ce se mai poate salva ,si asta daca nu va veti uni cu mic cu mare si cit mai mult posibil, si nu 10 ooo mii ci de la 100 000 catre 1000000 de oameni numai asa va intra intradevar spaima in ei astfel va vor ignora la fel cum iau ignorat s pe cei care au iesit pina acum in strada, Numai UNITI MAI PUTETI SA SALVATI TARA de napircile care va conduc, Nepasraea si dezinteresul este neconstructiv pt voi si tara pt ca toti sinteti loviti de cele intimplate , Eu va doresc sa aveti succes si sa restabiliti pt ce am luptat in 1989 si nu pt ce este acum.

  5. Naaaa…….intrebarea nu e asa, corect ar fi “ce cauta ei in tara mea?”…..Ca doar prapastia intre mine si ei, noi si ei, e prea adanca. Ei nu se identifica cu aceasta tara, poate cu niciuna, eu da. Bunicii mei n-am venit calare pe tancurile rusesti “eliberatoare” sau mai stiu eu pe ce si cand, n-au dat pe nimeni afara din case sa se instaleze ei, n-au luat cu japca nimic de la nimeni, n-au avut nici functii nici privilegii, si-au trait in aceeasi mizerie si saracie ca toata lumea. La fel si parintii mei, la fel si eu si, Doamne fereste, zic, si copii si nepotii mei. Dar nu ai lor. Ai lor au fost sunt si vor fi mru pe val. Pentru ca nu le pasa, asa au crescut, asta stiu sa faca. Si neam de neamu’ lor la fel. Lor le e teama sa schimbe macazul, sa fie corecti, cinstiti, sa traiasca in rand cu lumea, cu frica de Dumnezeu, sa empatizeze. N-au cum. E un sistem pe care nu-l cunosc, nu l-au trait si nici nu-l inteleg. Ura de clasa nu s-a nascut de jos in sus, ci de sus in jos. Si, din pacate dainuie. Nu eu ma plang ca am rate la banca, ca n-am, nu m-am intins decat mi-era plapuma, ca salariu-i de mizerie la privat, ca bun n-a fost niciodata oricat m-as fi straduit, ca nu pot calatori in voie, ca nici nu ma interesa si nici nu-mi permiteam, ca n-am nu’s ce si nu’s ce la moda, ca doar nu moda ma face pe mine ci eu pe ea….Mie nu mi-e frica sa o iau de la capat, de la zero. Mi-e chiar mai la indemana. Nu-i usor, comod si placut. Dar voi supravietui, ca stiu sa ma multumesc cu cat am si nu jinduiesc la capra vecinului. De-asta intreb, asta-i tara mea, a lor care e? Ca nu se prea potrivesc in peisaj!

  6. Domnule Guran mai inatai FELICITARI.Va ascult emisiunile de la Europa Fm in fiecare zi pt ca serviciul mi-o permite.Sunteti un ziarist onest si vertical.Indraznesc sa va atrag atentia ca aveti obiceiul sa bagati toti politicienii in aceeasi ola.Eu nu sunt de acord.Cand mergem la vot la parlamenatare de exemplu votul este uninominal si da putem alege raul cel mai mic.Cand ai de ales intre Voiculescu si informaticianul Craciun si alegi 70%voiculescu ce se mai poate face??Ce putem face sa iesim in strada 50000 sa vedem daca guvernanti ne mai pot ignora?De strada le este frica altfel nu alegea perioada sarbatorilor.

  7. Felicitari Moise Guran pentru verticalitate !

    Cum zicea Petre Tutea: acest popor a degenerat…

    Cum altfel sa-ti explici ca suntem asa nepasatori ?!?

    Ultima sansa. 500.000 de semnaturi si initiativa legislativa pt referendum/alegeri anticipate cu 300 parlamentari

    Ori plecam noi, ori pleaca ei de la putere !

    Sus inima romani, ESTE timpul sa ne primenim !

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.