Povestea unei celebre fotografii despre Revoluţia Română spusa de autor

Celebrul fotoreporter Peter Turnley a postat,  pe pagina sa de Facebook,  povestea fotografiei pe care a realizat-o in primele zile ale Revolutiei din Decembrie 1989, fotografie care dupa publicare a facut inconjurul lumii. Sub titlul „Revolutia Romana – in urma cu 24 de ani – o poveste”, Peter Turnley relateaza momentele fierbinti pe care le-a trait la Bucuresti in primele zile ale Revolutiei si cum a descoperit ce a simtit cu adevarat personajul dramatic din centrul fotografiei. Pentru aceasta imagine, Peter Turnely a fost recompensat in 1989 cu premiul Overseas Press Club Olivier Rebbot.

Pe 22 decembrie, 1989, în primele zile ale Revoluţiei Române, am intrat în Bucureşti cu Bernard Kouchner, Ministrul francez responsabil de ajutoarele umanitare, venind din Varna, Bulgaria, într-un convoi de autobuze pline de ajutoare şi mâncare ce au fost aduse din Franţa. La periferia Bucureştiului, convoiul nostru a fost oprit de un grup numeros de protestatari. În timp ce mă uitam la mulţimea de bărbaţi şi femei ce ridicau degetele semnalând reuşita de a-l detrona pe Ceauşescu, dictatorul român, am observat bărbatul din imagine şi am fost uimit de expresia combinată de profundă tristeţe şi exuberanţă de pe chipul său. Mai tărziu, această fotografie a fost publicată şi a făcut parte dintr-un material pentru care am câştigat premiul Overseas Press Club Olivier Rebbot în 1989. Imediat după obţinerea premiului, m-am întors în România pentru a fotografia primele alegeri libere în 1990. Întors în Bucureşti, m-am cazat la Hotel Intercontinental unde am mai stat de câteva ori în timpul erei lui Ceauşescu. Eram obişnuit să fiu prudent acolo, de vreme ce, pe vremea lui Ceauşescu, puteai fi sigur că telefonul îţi este ascultat şi niciodată nu am lăsat niciun film expus în cameră, de frică să nu fie stricat. Într-o zi din primăvara anului 1990, m-am întors în camera de hotel şi am văzut lângă uşă un bărbat ce părea suspect. Am trecut intenţionat pe lângă pentru a-l vedea bine, înainte să mă asigur că era chiar camera mea şi, bursc, am realizat că era acelaşi bărbat din această fotografie. Încântat, am încercat să vorbesc cu el şi, pentru că nu ştia engleză, am fugit jos şi am rugat un recepţionist să mă însoţească pentru a traduce. L-am întrebat cum m-a găsit. I-a fost spus să încerce la Hotel Intercontinental. Şansele ca el să mă găsească aici, după atâtea luni, erau minuscule. Şi mai uimitor, aveam în servietă această poză imprimată în format mare şi i-am oferit-o. L-am întrebat dacă poate explica expresia de tristeţe şi fericire de pe chipul său. Ca fotojurnalist, există atât de multe momente în care nu putem decât să ne imaginăm ce înseamnă o expresie, iar eu am avut şansa să pun această întrebare. M-a privit şi mi-a spus că tocmai ieşise din tura de noapte de la fabrică şi a văzut trecând un camion plin cu cadavre ale oamenilor ce au fost omorâţi în timpul revoltelor populare împotriva lui Ceauşescu. Apoi, mi-a zis că soţia sa era invalidă şi că era obişnuit să trăiască împreună cu cineva în durere şi tristeţe. Mi-a spus că era bucuros că anii de opresiuni făcute de regimul lui Ceauşescu ar putea să ia sfârşit şi că nu reuşea să se abţină să se gândească la familiile morţilor care ar putea suferi o tristeţe veşnică datorată pierderii celor iubiţi. Am rămas în Bucureşti până la câteva zile după Crăciunul din 1989, după ce Ceauşescu a fost executat de un pluton, în vreme ce eu eram în biroul personal al acestuia din Palatul Prezidenţial, privindu-i execuţia la televizorul personal împreună cu alţi revoluţionari- unul dintre cele mai suprarealiste momente din cariera mea. În fiecare an pe vremea asta, îmi amintesc de acele zile şi de această fotografie şi de acest domn văzut aici. Există anumite chipuri, expresii şi momente pe care nu le poţi uita.

© Peter Turnley, Bucharest, Romania, 1989

Traducere de UVT

Sursa: Facebook