televiziuneJoi 5 iunie, pe la 14.30, parcul Herăstrău a fost gazda unei reuniuni secrete. Gipuri negre, conduse de șoferi grași, cu uitături de K1, s-au îngrămădit pe aleea care unește lumea senină a parcului cu restaurantul Il Calcio. După numerele de înmatriculare, în spatele geamurilor negre au stat cururile șefilor și proprietarilor unor televiziuni de partid. Mașina lui Sorin Oancea (B1), a lui Cristian Burci (Prima), a lui Cozmin Gușă (Realitatea), a lui Sebastian Ghiță (Romania TV) și-au vărsat încărcătura la restaurantul lui Gino Iorgulescu, după ce, cu cinci minute mai devreme, mașina lui Bogdan Teodorescu și Adrian Thiess păreau să fi făcut același lucru. Mînați de foame și de spaima de a rămîne pe dinafară după noiembrie 2014, brokerii de pupincurism politic s-au prezentat la chemarea lui Sebi Ghiță ca să-și depună obediența la picioarele viitorului președinte dat de PSD. Cu cîteva zile mai devreme se spune că ar fi avut loc o întîlnire asemănătoare la restaurantul Doina, cam cu aceleași personaje, dar avîndu-l ca invitat special pe Gabriel Oprea. În această perspectivă, adunarea din Herăstrău arată ca o ședință tehnică pentru împărțirea bugetelor după cantitatea, calitatea și importanța muncii depuse. Trebuie spus că de la eveniment a lipsit Rolls Royce-ul lui Dan Diaconescu, dar se pare că mogulul din Caracal așteaptă să i se redeschidă, mai întîi, OTV-ul, anunță catavencii.ro

Consecințele acestui summit ar trebui să fie vizibile curînd. Stați cu ochii pe B1 și Realitatea, ca să fiți primii martori ai răsucirii. Cele mai spectaculoase se anunță pirueta lui Turcescu, roata țiganului Turturică, tumbele Laviniei Șandru, șpaga(tul) lui Rareș Bogdan și triplul salt mortal al bătrînului Cristoiu, mai scrie sursa citată.

Comentariile sunt închise.