Actorul Gerard Depardieu, declarație INCENDIARĂ | Dacă europenii încetează să-i mai asculte pe acești americani, eu aș fi mai fericit! Ei au folosit primii bomba atomică!

13772
18
Gérard DepardieuAmericanii sunt „un popor care nu încetează să-i distrugă pe ceilalți”, a declarat, la Moscova, actorul francez Gerard Depardieu, care a spus că preferă „să fie rus”.
  „S-au luptat între ei, i-au distrus pe indieni, au introdus sclavia și apoi a fost războiul de secesiune”, a exemplificat celebrul actor într-un interviu cu jurnaliști ruși difuzat joi la postul de radio France Inter.’, anunţă Agerpres. „Ei au fost primii care au folosit bomba atomică. Pe oriunde trec lasă mormane de rahat. Nu, eu prefer să fiu rus”, a adăugat Depardieu, care a devenit cetățean al Federației Ruse în urmă cu peste doi ani la intervenția președintelui Vladimir Putin, conform France Prese.
„Și apoi, dacă europenii încetează să-i mai asculte pe acești americani, ei bine, eu aș fi mai fericit”, a conchis el înainte de a urca pe scena unui teatru din Moscova pentru a interpreta, alături de Fanny Ardant, „La Musica deuxieme”, o piesă a Margueritei Duras.
Actorul a anunţat în 2012 că renunță la pașaportul francez în semn de protest față de nivelul de impozitare a celor mai mari averi din Franța introdus de guvernul socialist. El a primit pașaportul rusesc direct de la Putin, pe care actorul francez nu ezită să îl laude de câte ori are ocazia. Pentru atitudinea sa pro rusă, Depardieu a fost inclus de Ucraina pe o ”listă neagră”, alături de regizorul Emir Kusturica.

18 COMENTARII

  1. Cele mai enorme crime le-au făcut comuniști pe întreaga planetă s-au strâns date la un institut din Germania,cifra morților depășește 220 de milioane,auziți și stați bine, începând cu revoluția bolșevică până mai curând.Comparativ cu ceau făcut, nazismul apare ca o simplă joacă de tembeli și nimic mai mult. Este la prima vedere de necrezut dar cu atâta propagandă comunistă, care se declară niște mielușei despre care toată lumea spune numai minciuni mulți habar nu au ce s-a petrecut.Cifra este defalcată pe țări și perioade, materialul fiind public, cam greu de procurat, tăcerea este de aur și pentru criminali.

    • Acuzatia se aplica grupului de interese care a promovat si mentinut comunismul. Rusia a fost prima victima a acestui experiment. Gandirea superficiala creaza si ea monstri…

      Depardieu
      DepardieuFostul actor Francez stie bine ce spune !

    • Cele mai enorme crime le-a facut Inchizitia …………. 650.000.000 de victime doar din date oficiale care se cunosc …..

  2. Depardieu are dreptate cand vorbeste de crimele jewmericane dar doar 50%, a uitat sa vorbeasca si nu va vorbi niciodata despre crimele Rusilor. Deci depinde la ce stapan slujesti.

    • Ca americaniștii nu au făcut crime?Nu ajungi mare putere ca țară fara să faci crime, chiar crime financiari.

  3. Cite milioane de ani va trebuie sa va desteptati. „SUA”-statele unite ale americi – rezultatul intre aproximativ, 1400-1900,NU ESTE TOT UNA CU „SU”-statele unite, infintate aproximativ 1870 cu sediul in „WASHINGTON DC-CASA ALBA” DC-DISTRICT OF COLUMBIA????????????????
    „SU”-ESTE CEA CARE PRODUCE DEZASTRELE SI ARE IN COMPONENTA MAFIOTI INTERNATIONALI-CFR, GRUPUL MARILOR BANCHERI „ASASINI REALII INTERNATIONALI SI CEI CARE SCIMBA DUPA BUNL LOR PLAC SITUATIA OMENIRI SI A GUVERNELOR INCLUSIV A CELOR DI ROMANIA POST LOVITURA DE STAT DIN 1989.
    NICI NU STITI PE CE LUME TRAITI SI COMENTATI SI CRITICATI”DE-AN PU?EA”.
    HAI!!!! MARSH LA SOMNICA!!!!!!!!! CA TARE TOLOMACI MAI SINTETI.

  4. Depardieu are perfecta dreptate,numai ca trebuie sa afle acum si ce au facut rusii dea lungul timpului.

  5. Depardieu: decaderea cinematografiei franceze. Pocitul asta a jucat toate personajele din literatura franceza care ar fi trebuit jucate de actori aratosi, daca nu, neaparat frumosi. Contele de Monte Cristo jucat de Depardieu! Iti vine sa versi.

  6. Sa nu uite ast circar ca la fondarea bazei societatii Americane stau si multi strabunici ai lui si sa nu uita ca -socialistii -comunisti -nu au luat numai impozite ci totul in tarile comuniste – Societati perfecte??? nema

  7. Depardieu s-a vandut pe multi bani, alcool si coorve rusilor! Sa lase propaganda asta ieftina!

Comentariile sunt închise.