„Doamnă Udrea, aud că ați primit 6 ani. Don’ Băsescu, aud că v-ați înfuriat. Să ştiți că se poate şi mai rău. Mama (de exemplu) a primit prima pensie. Acum 40 de ani mă năştea pe mine. Tocmai termina facultatea de medicină (cu media peste 9). Să vă povestesc amintirile mele din copilărie? Pleca luni, venea vineri. Am plâns mult după ea. Pe la 5 ani am făcut şi eu prima gardă într-un spital şi am mâncat cu ea mâncare de cartofi. Păzeam nou născuți cu sida. Salva mereu alți copii de la moarte. Am mereu imaginile astea pe retină. Alerga (albă la față) cu ei în brațe. Părinții după ea, cu chipuri paralizate de spaimă. Şi nu ştiu ce le făcea că îi întorcea printre vii.
Mi-o amintesc în şaretă, iarna. Acum are Logan, s-a scos. Mergea din casă în casă şi avea obiceiul straniu să-şi bage nasul în căcatul pruncilor. Apoi vorbea cu mamele şi le liniştea. De sărbători aducea în casă copii săraci sau bolnavi, pacienți care aveau să-l cunoască pe Moş Crăciun. Zilele ei (de când îmi e mamă) au început la 5 dimineața şi s-au terminat la 1 noaptea. Când eu învățam pt facultate, ea încă învăța pentru nu ştiu ce examene din nişte cărți imposibil de lecturat (am încercat). Toată viața ei a învățat, tinerețea şi-a petrecut-o mergând în rate cu geamul spart (până la Slobozia, țin minte frigul ăla de parcă acum m-ar îngheța), a muncit cum nu ştiu să mai fi văzut pe cineva muncind, a avut vreo cinci concedii in 40 de ani, a scris rețete pe care le-a completat cu bani pentru medicamente şi… nu vă mai plictisesc. Spuneam că se poate şi mai rau, doamnă Udrea. I-a venit prima pensie: 1.300 de lei. Asta e umilința. Ăsta e motiv de furie. Aşa arată adevărata nedreptate. Ce vi se întâmplă dvs e perfect normal”, a scris actriţa, pe Facebook, ca reacţie la scandalul provocat pe scena politică de condamnarea la 6 ani de închisoare cu executare a Elenei Udrea.