Aproximativ 2000 de persoane s-au adunat marți seară în fața Guvernului pentru a protesta împotriva adoptării ordonanțelor privind grațierea unor pedepse și modificarea Codurilor penale, în sedinţa Executivului de marţi seară. Cele două acte normative nu erau pe ordinea de zi publicată pe site-ul Guvernului. Oamenii s-au strâns să protesteze şi în Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi, scrie realitatea.net

Oamenii care vor să ajungă la sediul Guvernul sunt blocaţi la Piaţa Romană, forţele de ordine restricţionând accesul acestora pe Bulevardul Ana Ipătescu. 

„Oamenii prezenţi în stradă au fost destul de clar, au ieşit în stradă. De ce sfidează poporul în aşa hal?”, a precizat un tănăr, aflat în faţa Guvernului.

Oamenii aflaţi în stradă mai spun că este trebuie organizate alegeri anticipate.

Ambele ieşiri din Guvern sunt blocate, înauntru aflându-se încă membrii Cabinetului Grindeanu.

Pentru prima oară de la Mineriadă s-au pus gratii pe uşa Guvernului. Presa, când a încercat să părăsească sediul Guvernului, nu a mai putut, jurnaliştii fiind „baricadaţi”, împreună cu membrii Cabinetului Grindeanu, în sediul din Piaţa Victoriei, transmite Realitatea TV.

„Noi suntem aici toată noaptea, aşteptăm lumea sa iasă din casă”, a afirmat, la Realitatea TV, un tănpr aflat în Piaţa Victoria. 

„Guvernul trebuie să plece”, a spus alt protestatar.

Oamenii aflaţi în Piaţa Victoriei discută că vor să meargă la Monitorul Oficial.

Protestarii strigă „ŞOBOLANII!”

La faţa locului au fost mobilizate jandarmi şi poliţişti şi au fost chemate şi echipaje suplimentare.

Circulaţia este blocată parţial, în piaţa Victoriei. Câţiva oameni au încercat să între în curtea Guvernului, dar au fost opriţi de jandarmi.

Oamenii din faţa Guvernului spun că sunt sfidaţi de graba cu care s-au adoptat cele două proiect şi că vor continua să iasă în stradă.

Un protestar a afirmat că protestează pentru că Ordonanţă a fost adoptată la o oră târzie, mişeleşte, pentru ca oamenii să nu iasă în stradă.

„Ajungem cu cuţitul la os şi ne pierdem răbdarea”, a spus un protestatar.

Protestarii scandează: „PSD, ciuma roşie”, „Demisia”, „Hoţii”, „Ieşi afară, javră ordinară” şi „DNA să vină să vă ia”.

Protestatarii afișează pancarte cu mesaje precum „În democrație, hoții stau la pușcărie”, „#Vă vedem” și „Jos labele de pe justiție”.

Membrii Guvernului s-au întrunit marți seară într-o ședință, în urma căreia au fost adoptată Ordonanţa privind amnistia.

Peste 45.000 de oameni au protestat, duminică seară, în Bucureşti şi alte zeci de mii în mai multe oraşe din ţară faţă de cele două proiecte de OUG, acestea fiind cele mai mari manifestaţii din România de după 1990. A fost al doilea week-end consecutiv când mii de oameni au protestat faţă de cele două proiecte, în urma unui apel pe Facebook.

De asemenea, noi proteste sunt anunţate pentru miercuri seară şi duminică seară.

100 de persoane au protestat şi în Cluj-Napoca

De asemenea, aproximativ o sută de persoane au protestat, marți seară, la Cluj-Napoca, împotriva proiectelor de acte normative referitoare la grațiere și modificarea codurilor penale.

Ei au purtat pancarte pe care se putea citi, printre altele, ‘Vrem justiție, nu corupție’ și au scandat ‘Fără hoție în democrație’, ‘Clujul cere fără grațiere’, ‘Hoții’, ‘Demisia’, ‘Dragnea, nu uita, pușcăria-i casa ta’, ‘PSD, ciuma roșie’, ‘Toate partidele, aceeași mizerie”Ieșiți din casă dacă vă pasă’, DNA, fă-ți treaba’.

‘Protestăm pentru faptul că vrem să se respecte legile. Nu s-a ieșit la vot, ok, nu a ieșit rezultatul pe care l-am vrut noi, cei care suntem acum în stradă, respectăm rezultatul votului, dar în cazul acesta, ceea ce se întâmplă în guvern, în parlament trebuie să fie cu respect față de lege. Faptul că modificăm Codul Penal, faptul că introducem niște ordonanțe de urgență care clar nu ar trebui să fie de urgență … Nu este nicio urgență. Toate lucrurile astea ne fac să ieșim în stradă și să spunem și noi că ne pasă și că nu vrem să se întâmple așa ceva. E o situație care nu ar trebui să existe într-un stat democratic’, a declarat unul dintre protestatari, Diana Vasile, studentă la Facultatea de drept.

Protestatarii s-au adunat în Piața Unirii din Cluj-Napoca în urma apelurilor lansate pe rețelele de socializare.

‘Alertă! Acesta este un protest spontan. Ne vedem la 18.30 în Piața Unirii. Aparent Guvernul nu a înțeles nimic în urma protestului de Duminică și va încerca să promoveze mâine Ordonanța de Urgență care aduce modificări ale codului penal dedicate tuturor politicienilor condamnați penal sau cercetați. Azi și mâine decidem în ce fel de țară vrem să trăim. Una guvernată de respectul față de legi și statul de drept, sau alta în care cele două nu mai înseamnă nimic. Mâine scapă toți!’, se spunea în apelul de pe Facebook.