adrian despot 1

Adrian Despot a făcut prima declaraţie publică după incendiul de la „Colectiv”. După audierile de la Parchet, solistul trupei Viţa de Vie s-a dus la Sibiu, împreună cu familia, unde acceptase în urmă cu două luni o invitaţie la o conferinţă despre succes şi viaţă, la Universitatea „Lucian Blaga”. Inevitabil, Adrian Despot a vorbit şi despre tragedia prin care a trecut acum trei zile, în urma căreia 32 de oameni au murit şi alţi peste o sută au fost răniţi.

„Am uitat să-i mulţumesc soţiei mele pentru că este aici, cu mine. Înseamnă foarte mult pentru mine. Asta vă spuneam, că am nevoie în momentul de faţă de prieteni, de familie şi am nevoie de… am nevoie de oameni care empatizează cu mine, de oameni care suferă împreună cu mine şi de oameni care vor să schimbe lucrurile. Trebuie să mai spun că vizavi de lipsa mea de declaraţii în spaţiul public, pentru evenimentul de la Colectiv, că se datorează unui fapt simplu, dacă vreţi. Mi-am făcut datoria civică, am fost la Poliţie, am fost audiat şi am depus mărturia mea. Şi, din punctul meu de vedere, tot ce ţine de spaţiul public şi de declaraţiile mele pentru acel eveniment s-a încheiat acolo. Există, bineînţeles, întrebarea OK, partea civică ţi-ai făcut-o? Dar partea morală? Partea morală… Asta-i o întrebare care vine din presă. Partea morală, faţă de oameni nu trebuie să ţi-o faci? Ei vor să afle ce-a fost acolo. Şi… asta mă face să zâmbesc puţin amar, pentru că mi se pare foarte neportivit că presa, mass-media să folosească cuvântul «morală». Am impresia că este un termen care a dispărut de ceva vreme din acest domeniu”, a spus Despot, citat de turnulsfatului.ro

Solistul a mai mărturisit că nu este cu nimic mai bun, mai înalt sau mai frumos decât cei care s-au aflat în club la momentul tragediei, însă a fost doar norocos. Foarte norocos.

adrian-despot-2

Adrian Despot le-a destăinuit studenţilor că cea mai bună terapie după tragicul eveniment este să stea alături de cei doi copii ai săi. ”Mi s-au recomandat terapii, după evenimentele astea tragice care s-au întâmplat. Dar cea mai bună terapie este să stau cu copiii mei. Eu vreau să stau numai cu ei”, a spus artistul. Adrian Despot are doi copii, Toma de 11 ani şi Maia de 9 ani.

”Sunt un om norocos, nu sunt cu nimic mai bun decât voi. Am fost norocos să fac ceea ce-mi place. Nu simt că muncesc şi nu m-am apucat de muzică pentru bani. Adevăratul succes e acela pe care ţi-l clădeşti tu cu tine, prin forţe proprii şi chiar cu şi eşecuri. E important să vă întrebaţi dacă vă doriţi cu adevat succesul. Trebuie să aveţi o balanţă cât mai egală în tot ceea ce faceţi în viaţă”, a spus Adrian Despot.

La începutul conferinţei toţi participanţii au păstrat un moment de reculegere în memoria victimelor de la Colectiv, mai scrie turnulsfatului.ro

adrian-despot-3

Sursa foto: turnulsfatului.ro