A fost odată ca niciodată că dacă n-ar fi nu s-ar povesti. Au fost o găină și un Cocoș. La început, Cocoșul a găsit-o pe găină pe marginea drumului. Presta orice pentru două grăunțe. Dar Cocoșul, înaripat deștept, a văzut ce potențial zăcea în găină…
I-a aranjat penele și a trimis-o la gâscan. Apoi, la rățoi. Apoi, la păun. Încet-încet, Cocoșul și găina s-au strecurat pe sub pielea celorlalte orătănii din ogradă și au devenit indispensabili. Furnizori. Între timp găina s-a rafinat, a învățat, s-a documentat, și-a înfoiat penajul până ce a ajuns să se creadă lebădă…
Cocoșul și găina aveau grijă și de câțiva canari care zăceau pe gard și cântau toată ziulica despre ce vedeau în ogradă. Așa că ăștia începură să compună triluri foarte frumoase despre găină. Iar pe Cocoș se făceau că nu-l văd.
Găina avea ambiții mari. A ajuns protejata Lebădoiului-șef al ogrăzii. Cu binecuvântarea Cocoșului. Cocoșul, băiat deștept, era discret. Underground. Găina, la derută, acoperea zilnic cu cotcodăceli viteze manevrele subterane ale Cocoșului. Seara, își numărau împreună ouăle…
De la un timp, ca prin minune, ouăle deveniră de aur! Ciorile care vegheau hambarele au tăcut ce-au tăcut până când, într-o zi, au prins a-l smotoci pe Cocoș. Cu fundul pe ouăle de aur, găină cotcodăcea cât o țineau puterile: „Ouăle nu-s ale mele, habar n-am de ele, mi le-a vârât Cocoșul sub fund când nu mă uitam!”… În vremea aiasta, Lebădoiul nu mai era șef. De fapt, nu mai era nicăieri. Nici fulg de el… Tăcere! Și în tăcerea asta, din fundul curții continua să se audă cotocodăceala din ce în ce mai stinsă a găinii:„Ouăle nu-s ale mele, ouăle nu-s ale mele, ouăle nu-s ale mele…” (To be continued) – Povestire scurtă publicată pe facebook
Orice asemănare cu personaje reale e pur întâmplatoare. Sau nu?…
P.S: Probabil că titlul e greșit. Trebuia să se cheme „Punguța cu mulți bani”. Să rămână totuși doi, așa, de dragul lui Creangă…
sursa: reportervirtual.ro
Comentariile sunt închise.