20151219034918

Un exerciţiu tactic organizat de ISU Bucuresti-Ilfov a avut loc astăzi la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu, având ca temă gestionarea unei situaţii de urgenţă determinată de producerea unui accident aviatic.

Exerciţiul este desfăşurat în cooperare cu Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti S.A.

Structurile participante au fost membrii Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Ilfov şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov.

Resursele angrenate au fost 7 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 4 autospeciale descarcerare, 6 ambulanţe SMURD, Detaşamentul Special de Salvatori, 2 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, punct de comandă mobil. Scop: verificarea capacităţii organizatorice şi de comandă, a modului de cooperare dintre forţele participante şi antrenarea efectivelor pentru executarea operaţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă la aeroporturile civile din Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov.