evgheni-sevciuk

Administratia separatista de la Tiraspol anunță că așa-zisele alegeri prezidențiale care au loc astăzi în Transnistria pot fi considerate valabile. Potrivit site-ului oficial novostipmr.com, până la ora 12.00, au votat 28,25% din alegătorii înscriși în liste, conform radiochisinau.md

Pentru validarea scrutinului este obligatorie o prezență de cel puțin 25%.

Datele departamentului de interne de la Tiraspol arată că în Transnistria ar exista 413 mii de personae cu drept de vot.

În regiunea separatistă nistreană au loc astăzi, 11 decembrie, așa-zise alegeri prezidențiale. Pentru funcția de așa-zis președinte al Transnistriei candidează șase persoane.

Este vorba de actualul lider al administrației de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk; de președintele Sovietului Suprem, adică a legislativului transnistrean, Vadim Krasnoselski; de liderul comuniștilor din regiune, Oleg Horjan; de procurorul general din Transnistria, Aleksand Deli; de fostul președinte al Curții Constituționale de la Tiraspol, Vladimir Grigoriev; și de blogerul Irina Vasilachii.

Potrivit unor sondaje realizate de companii sociologice din Rusia, cele mai mari șanse la acest scrutin le au Evgheni Șevciuk și Vadim Krasnoselski. Primul este creditat cu aproape 53 la sută din intențiile de vot; cel de al doilea – cu peste 30 la sută.

Analiștii de la Chișinău accentuează, însă, că nu poate fi vorba despre un proces electoral autentic în regiunea separatistă și, indiferent de rezultatul scrutinului, Transnistria va rămâne în continuare o anexă a intereselor Moscovei.