În ziua de 25 mai, ziua alegerilor europarlamentare, eu am să ies din casă! Nu am să absentez! Nu am să dispar! Nu o să fiu invizibil! Dar nu înseamnă că am să votez! Nu înseamnă nici că nu am să votez!
Dar am să aleg!
Se vorbește mult pe net în ultimele zile. Sunt voci care îmi spun: votează! Îmi spun că Parlamentul European legiferează în privința celor mai mici aspecte ale vieții mele. Sunt voci care mă avertizează că nereprezentarea nu deranjează cu nimic politicul, atât de indiferent la indiferența mea. Voci care îmi spun că politicienii nu mă numără în absență, care îmi amintesc că pentru politicieni contează oricum doar procentele adunate din voturile celor care au ajuns la urne. Sunt voci care-mi spun că deși ”răul cel mai mic” este de mult o soluție enervantă, ea a rămas, totuși, singura! Vocile îmi amintesc că buletinul meu de vot, lăsat orfan într-un maldăr de foi neștampilate riscă să fie ”înfiat” nelegitim și însemnat cu nume care nu mă reprezintă. Și cred că-n mare măsură au dreptate! Cred asta pentru că, în fond, ele îmi spun doar aceleași lucruri pe care mi le tot spun și eu, la fiecare dintre alegeri.
Așa că le promit: pe 25 mai, o să ies din casă!
Poate că o să ajung la urne! Poate că o să mă semnez acolo, în pătrățica aceea care mă va fixa în istorie ca votant! Ca ”prezent”! Să-mi salvez buletinul și numele de la viol. Și poate că o să-mi anulez votul, nedându-l nimănui, ștampilând împotriva tuturor!
Dar sunt voci care-mi spun: Nu, nu faci bine, dacă-l anulezi va câștiga oricum partidul majoritar! E ca și cum ai absenta, tu nu vezi? Doar vei mări procentul de prezență la vot! Te vor număra, mișelește, ca votant, vei fi absorbit în procentele lor, nimeni nu va spune pe TV-uri, la ore de maximă audiență, că tu ți-ai anulat votul, dar toți vor spune că ai fost între cei care i-a votat. În sinea lor te vor disprețui, îți vor lua micul tău gest de frondă și ți-l vor răstălmăci umilitor. Mai caută, privește bine, poate găsești pe cineva, totuși, măcar unul care să ți se pară puțin mai bun! Mai de votat! Și eu le dau dreptate, același lucru mi-l spun și eu, la fiecare dintre alegeri.
Așa că le promit: pe 25 mai, o să ies din casă!
Și îmi dau seama că mi se cere mie să știu tot! Să știu pe numele său pe fiecare dintre candidați, să știu dincolo de ceea ce-mi spun eu, ce-au făcut, când au făcut și ce promit ei! Să știu ce pot ei să facă pentru mine și pentru cei ca mine… Îmi dau seama că, uitându-mă la toate afișele, bannerele și corturile partidelor politice, că văzând figuri și sloganuri, eu trebuie să știu cel mai bine! Eu! EU? Îmi dau seama că eu trebuie să fiu un cetățean model, unul educat, priceput în politică și în politici, îmi dau seama că eu trebuie să știu pentru toți cei care nu știu, pentru cei care nu văd filmulețe pe youtube și articole de bloguri și de ziare, îmi dau seama că eu trebuie să votez cât o mie de oameni și, cel mai înfricoșător: îmi dau seama că eu nu trebuie să greșesc! Îmi dau seama că mi se spune că-n tot sistemul acesta strâmb am obligația să aflu ceva drept și să mă sprijin de acel ceva, ca de un baston. Ceva drept? S-o găsi…
Așa că le promit: pe 25 mai, o să ies din casă!
Căci sunt și vocile politicienilor, vocile lor mieroase, brusc îndulcite, pline de rouă și de crezuri, de convingeri care sunt și ale mele, uneori mă și sperii, mă tem că mi le-au furat, mă caut în buzunarul de la piept să văd dacă mi-au mai rămas ceva convingeri, unele care chiar să fie doar ale mele și care să nu fi fost deja însușite, electoral, de fiecare dintre ei… Ei toți mă cheamă la vot, să votez pentru ei toți, pentru fiecare dintre ei, pentru unul, doar pentru unul dintre ei!
Și lor le promit: pe 25 mai, o să ies din casă!
NU o să absentez! Nu o să fiu anonim! Nu o să fiu fără proiect, fără idei și fără convingeri. Le promit că o să fiu un cetățean cât mai bun. Le promit că o să mai citesc pe lângă tot ce am citit, o să mai întreb pe lângă tot ce am întrebat, o să ascult pe lângă tot ce-am ascultat și o să văd mai mult decât am văzut până acum.
Da, promit: pe 25 mai, o să ies din casă! Nu o să las sila să mă țină dizolvat în albul orb al celor care nu mai votează, în vidul acela dureros care reprezintă, până la urmă, trei sferturi din populația cu drept de vot a României! Am să ies din ea, ca de fiecare dată. O să arăt că îmi pasă! O să zic ce cer, o să zic ce vreau!
Și vreau să ies din casă! Și vreau să cer, (de exemplu), ca în viitor, pe toate buletinele de vot să existe de acum înainte și pătratul ”meu” și al celor 75%, procentul ”absenților”, să existe pătratul în care să fie trecută simplu și limpede ca un adevăr, opțiunea: ”Niciunul!” Și vreau să am dreptul legal de a pune ștampila pe acea căsuță și vreau ca votul meu cu ”Niciunul!” să fie considerat vot, iar nu buletin anulat, nu absenteism și nicidecum o ”greșeală”! Și vreau că ei să se teamă de acel pătrat. Și să aibă consecințe politice! Și vreau ca fiecare dintre candidați în parte și ca toți politicienii care îi susțin și ca toate partidele pe care ei le reprezintă să știe că nemulțumirea mea nu înseamnă absență, nu înseamnă renunțare, nu înseamnă neștiință.
Refuzul nu înseamnă prostie!
Știu prea bine că acum nu va exista acea opțiune în buletinele de vot. Nici nu e posibil. Nu acum! Dar, promit: tot o să ies din casă! Mă voi duce la urne? Poate! Îmi voi anula votul? Irelevant!
Dar cert este că pe 25 mai, eu voi ieși din casă! Mă voi duce în stradă, purtând la buzunarul de la piept votul meu de nemulțumire, votul meu în care vor fi scrise legile incorecte care introduc inegalități de șanse pentru cetățenii români care vor să candideze, care produc acel lanț al nepotismelor și al obedienței de partid, votul meu în care vor fi scrise toate promisiunile lor încălcate și toate promisiunile lor de azi pe care nu au demonstrat o secundă că au dreptul și posibilitatea să le îndeplinească. Va fi un vot mare, votul meu! Unul cât un om, cât toți banii cheltuiți de partide și de candidați pe campanii menite să mă convingă să votez. Să-i votez…
Votul meu va fi un vot așezat în stradă, chiar în drumul minciunilor lor! Mă pot ignora! Mă pot ocoli! Mă pot nega! Dar nu vor putea spune că nu m-au văzut sau că am absentat! Căci votul meu, mare cât un om, e cât pentru o mie de oameni care nu au citit, nu au văzut, nu au auzit, pentru că nu mai vor, pentru că le e silă să citească, să vadă și să audă! Vocile care mă ceartă pe mine, nici nu mă ceartă pe mine! Vocile care mă ceartă pe mine, îi ceartă, de fapt, pe toți cei care nici măcar nu le mai aud, nici nu le mai ascultă. Îi ceartă pe aceia care, stând în case, și nemaivrând să știe drumul spre urne, nici nu văd un altul ca ei, ieșindu-le sub geam, cu capul plin de voci, zicând:
Pe 25 mai, omule, vecine, frățioare, eu ies din casă și votez! Și o fac chiar aici: în drum!
În calea lor!
Articol publicat pe blogul personal