Meteorologii au emis două avertizări de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabile în intervalul 27 iulie, ora 18:00 – 29 iulie, ora 09:00.

RO-140728

 
COD PORTOCALIU – INTERVALUL 27 IULIE, ORA 22:00 – 28 IULIE, ORA 10:00

În cursul nopţii de duminică spre luni (27/28 iulie), în judeţele Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea va ploua torenţial şi se vor cumula local cantităţi de apă de 50…70 l/mp şi izolat peste 80 l/mp.
 

COD GALBEN – INTERVALUL 27 IULIE, ORA 18:00 – 29 IULIE, ORA 09:00

În intervalul menţionat instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată în vestul şi sud-vestul ţării, precum şi în zona de munte. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie în Oltenia, Banat, sudul Crişanei, sud-vestul Transilvaniei şi nord-vestul Munteniei. Cantităţile de apă vor depăşi local 25…30 l/mp şi izolat 50 l/mp şi va cădea grindină.
Notă: Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pentru intervale mai scurte de timp şi pe arii restrânse.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza aceste avertizări.

 
 
Avertizările s-ar putea extinde şi în alte zone

Directorul Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a anuntat, la Comandamentul de urgenta convocat la Guvern duminica seara, ca avertizarea cod portocaliu de ploi si vijelii s-ar putea extinde luni si in alte zone si ar putea reveni in zilele urmatoare.

Comitetul de urgenta are loc in contextul in care judetele Mehedinti, Gorj si Valcea vor fi sub incidenta unui cod portocaliu de ploi, de duminica, ora 22.00, pana luni, la ora 10.00, in vreme ce mai multe judete din sud-vestul tarii se vor afla sub cod galben de duminica, de la ora 18.00, pana marti, ora 9.00.

„In afara de informatiile cuprinse in avertizare, trebuie adaugat ca aproape sigur maine (luni – n.red.) la ora 10.00 nu se opreste avertizarea cod portocaliu in sud vestul tarii, ea s-ar putea extinde in Olt, Dolj si Arges si va fi o pauza in Mehedinti.

Trebuie atentie pe acele judete unde se suprapun codurile galben si portocaliu, cum ar fi Gorj, Valcea, dar pot fi si altele. Trebuie mare atentie, pentru ca pot fi precipitatii care depasesc 100 de litri pe metru patrat.

In afara de fenomenele meteo extreme care nu pot fi avertizate cu mult timp inainte, aici avem de-a face cu un ciclon care s-a format sau care se formeaza in noaptea asta si va aduce cantitati mari de apa. Aceste fenomene se diminueaza miercuri la pranz si pot reveni in jur de 31 iulie-1 august in aceeasi zona, dar vedem zilele urmatoare cat de grav”, a detaliat directorul ANM.

Vicepremierul Liviu Dragnea, care a condus Comandamentul pentru situatii de urgenta de la Palatul Victoria, a spus ca situatia se va inrautati in orele urmatoare, fiind viituri pe mai multe rauri, si a precizat ca este important ca autoritatile locale „sa actioneze unitar, eficient si fara ezitare”.

De asemenea, reprezentantii Institutului National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor (INHGA) au amintit care sunt bazinele hidrografice vizate de avertizari cod galben si portocaliu de duminica seara, precizand, de asemenea, ca atentionarile s-ar putea extinde in zilele urmatoare.

Comentariile sunt închise.