antena-3-cnnAntena 3 a lansat marti seara, 1 iulie, un atac fara precedent la adresa Statelor Unite ale Americii. In ziua in care noul complet de judecata a respins toate exceptiile ridicate de avocatii lui Dan Voiculescu in dosarul de coruptie, Antena 3 a prezentat in emisiunea Sinteza Zilei un reportaj bazat pe dezvaluirile Wikileaks.

In reportajul realizat de Antena 3 se afirma ca “Documentele publicate de Wikileaks dovedesc ca ambasadorii SUA s-au implicat in politica de stat a Romaniei in sensul numirii in functii cheie doar a acelor romani fara nici o competenta, dar care permiteau SUA sa detina pirghiile controlului absolut in statul roman in scopul satisfacerii intereselor americane in zona”, scrie HotNews.

Reportajul realizat de Antena 3 a fost prezentat in emisiunea Sinteza Zilei, moderata de Mihai Gâdea, directorul postului. Gâdea a introdus reportajul despre dezvaluirile Wikileaks spunind ca “Acestia sint oamenii care conduc Romania. Sint doar citeva din informatiile pe care americanii le au despre ei”.

In reportajul semnat de Antena 3 se arata ca informatiile care apar in telegramele Ambasadei SUA “au fost obtinute de la turnatorii romani propulsati spre ranguri inalte, repartizati pe retele distincte”. De asemenea, Antena 3 sustine ca “lista turnatorilor cuprinde politicieni de virf, sefi ai serviciilor secrete, generali MAPN, consilieri prezidentiali, jurnalisti, elite ale societatii civile, consultanti politici platiti de partide si care tradau in functie de cum comanda Ambasada SUA”.

Atacul Antena 3 la adresa SUA este fara precedent, apreciază jurnaliștii de la HotNews, pentru ca apare intr-un reportaj asumat de redactie. Pina acum, atacurile impotriva Washingtonului erau lansate de invitati aflati in platou, dar nu asumate de ziaristii trustului fondat de Dan Voiculescu.