Dan Fagella

La doar 25 de ani, Dan Fagella a decis să intre în lumea antreprenorială şi să-şi pună pe picioare propria afacere în oraşul natal, Wakefield, Rhode Island: o sală de arte marţiale cu specializare în Jujitsu brazilian, scrie Business Insider, citat de Ziarul Financiar

„Aveam 17 ani când am început cursurile de jujitsu brazilian şi m-am îndrăgostit instant de felul în care artele marţiale pot semăna cu un joc de şah”, a povestit Fagella.

Deşi,  în prezent, Dan Fagella poate fi considerat un om de afaceri de succes, norocul nu a fost mereu  de partea lui. După ce sala de sport a profesorului său s-a închis, tânărul a decis să folosească banii pe care îi câştigase din cursurile private pe care le ţinuse, dar şi din job-ul pe care îl avea pe plajă la momentul respectiv,  pentru a investi în propriul business. Şi-a deschis, astfel, primul studio şi a ajuns în scurt timp de la o sală de 46 mp, la una de 200mp. Pentru că a vrut însă să îşi continue şi studiile, Fagella şi-a folosit banii economisiţi până atunci şi s-a înscris la masterul de „Psihologie pozitivă aplicată” al Universităţii din Pennsylvania.

„Ziua mi-o petreceam în sală predând, iar noaptea o foloseam pe toată pentru muncă”, îşi aminteşte acesta. „Eram nevoit să dau telefoane de vânzari pentru a programa întâlniri, în timp ce alergam de colo-colo pentru a mă asigura că avem un număr suficient de cursanţi. În primul an al afacerii nu am dormit aproape deloc – şi am realizat că nu e chiar atat de rău!” a mai adăugat acesta.

Masterul de psihologie aplicată şi artele marţiale s-au completat bine pentru Fagella, iar cursurile pe care le ţinea ajunseseră atât de populare încât a fost nevoit să-şi extindă sala în care îşi desfăşura activitatea. „Imediat după ce am investit toţi banii în renovarea spaţiului, tavanul a picat şi a distrus aproape tot. În momentul acela am realizat cât de aproape sunt de faliment şi am decis să fac ceva pentru a nu rămâne sclavul acestui ghinion.”

În încercarea de a-şi face businessul cunoscut dincolo de oraşul natal, Dan Fagella şi-a lansat cursul în mediul online, în ianuarie 2013. Şi-a vândut sala şi s-a folosit de fotografiile şi filmările de la competiţiile şi seminariile pe care le susţinuse pentru a-şi creşte audienţa pe internet.  Science of Skill avea să devină o resursă online de fitness şi auto-apărare, oferind clienţilor de la module înregistrate în formate online până la diverse cursuri pe DVD. După şase luni de activitate, afacerea sa de pe internet îi aducea lunar circa 20.000 de dolari – mult mai mult decât sala pe care o avusese timp de patru ani.

În prezent, Fagella are din business un venit de aproximativ 230.000 de dolari pe lună, majoritatea banilor venind din abonamentele de membru. Science of Skill angajează colaboratori pentru a creea cursuri virtuale de instruire în diverse arte marţiale, cele mai populare programe în rândul clienţilor fiind acelea de auto-apărare şi lupte corp-la-corp, mai scrie zf.ro