pod de flori 1
Cu toții am fost surprinși în ultima lună de acțiunile DIICOT împotriva extremismului maghiar, acțiuni care au dus la arestarea a doi lideri ai grupării “64 de Comitate”, acuzați de terorism. În același timp, tot în această perioadă au fost trimiși în judecată alți doi maghiari – Csibi Barna, ciumpalacul extremist care l-a spânzurat ritualic pe Avram Iancu, și liderul unei formații rock cu mesaje anti-românești…

Spun că am fost surprinși pentru că acțiunile extremiste ale unor maghiari sunt cunoscute de peste 20 de ani și nimeni nu le-a făcut nimic. Ba, mai mult, autoritățile s-au prefăcut că nu există și au pupat UDMR-ul în fund cu orice ocazie. De ce acum e altfel? – Pentru că avem un context internațional diferit, iar României I S-A DAT VOIE să își facă ordine în ogradă! Nu din umanism, ci pentru a fi mai de folos unor interese geostrategice foarte mari care presupun ca țara noastră să fie puternică și stabilă. Tot din această perspectivă ar trebui pivite și acțiunile DNA care decimează clasa politică… Asta înseamnă că, paradoxal, pentru noi există o fereastră de oportunitate pe care, dacă o folosim cum trebuie, ne vom putea dezvolta rapid.

Privind contextul internațional în care ne găsim trebuie să recunoaștem că suntem între ciocan și nicovală. Pe de o parte, Rusia (respectiv Imperiul Țarist și apoi Uniunea Sovietică) s-a dovedit de 200 de ani unul dintre principalii noștri dușmani – ne-a jefuit de resurse, ne-a furat teritorii, ne-a ucis elitele, a făcut tot posibilul să ne distrugă identitatea. Oricât de creștin ortodoxă se pretinte astăzi, până când nu își ia mâinile de pe Basarabia, nu ne returnează întregul tezaur și nu recunoșate public toate măgăriile pe care le-a făcut împotriva românilor, nu putem avea încredere în ea. Pe de altă parte SUA, principalul aliat al României, este preocupată să se folosească de noi ca tampon în fața Rusiei și desigur, vrea să pună mâna pe resursele noastre. Pe multe a și pus… Cu alte cuvinte, oricum ar da-o, românii nu pot să-și folosească la maxim resursele în propriul interes și nu se pot dezvolta cum ar vrea pentru că alții, mai puternici, fac regulile jocului.

Și totuși, în acest moment există o fereastră de oportunitate care ne va permite să ne dezvoltăm până la un punct, să ne facem ordine în țară și să aducem Basarabia acasă… Iar în acest context, decapitarea extremismului maghiar pregătește și anunță unirea Basarabiei cu România! Haideți să vedem de ce…

Poate ați observat că ori de câte ori s-a pus mai serios problema unirii Basarabiei cu România, în așa-zisul ținut secuiesc apăreau acțiuni destabilizatoare ca un avertisment ce ne spunea: dacă faceți unirea, o să pierdeți Transilvania, lucru care arăta înțelegerile care existau și există încă între Rusia și Ungaria. Teama pierderii Transilvaniei a blocat mereu acțiunile ferme realizate în vederea unirii. Mai mult decât atât, nu ne-am putut atinge de extremiștii maghiari, din aceleași motive – riscam destabilizarea țării, în regia Rusiei și Ungariei.

Ce s-a schimbat astăzi? E vorba de noul Război Rece generat de intervenția americanilor în destabilizarea Ucrainei și apoi de intervenția Rusiei și ocuparea Crimeii, iar mai recent, de intrarea Rusiei în Siria și sprijinirea lui Al-Assad împotriva intereselor americane care vor să-l îl dea jos pe președintele sirian…

Asta face ca americanii să aibă nevoie de o Românie puternică și stabilă, pentru a-i sluji mai bine interesele la granița cu Ursul Rusesc. Iar o Românie puternică și stabilă presupune eradicarea corupției (în special a celei care face servicii Rusiei) – așadar undă verde pentru DNA, eliminarea factorilor de destabilizare etnică internă, pentru a pregăti terenul unirii cu Basarabia – așadar undă verde pentru DIICOT împotriva extremismului maghiar, creștere economică reală pentru a susține mai bine efortul militar în parteneriatul cu NATO – așadar mai multe investiții străine dar și o dezvoltare a afacerilor românești. Peste toate, sentimentul meu este că acest context va fi favorabil și pentru demolarea unei părți din falsurilor istorice care ne otrăvesc trecutul.

În ceea ce privește unirea Basarabiei cu România, o confirmare a acestor concluzii este dată de agenția americană Stratfor, condusă de George Friedman, care vorbește în aceste zile cât se poate de direct despre această posibilitate dar și de presa europeană (vezi spre exemplu ziarul german “Frankfurter Allgemeine Zeitung”) care alocă spații tot mai largi dorinței moldovenilor de a se uni cu România și care le explică restului europenilor că Basarabia este pământ românesc.

Să ne înțelegem – dacă vom fi lăsați să ne dezvoltăm și să ne unim cu Basarabia, nu este pentru că americanilor (nu mă refer la poporul american, ci la cei care îi controlează destinul) sau liderilor europeni le pasă de noi în mod special, ci pentru că în acest fel le suntem mai de folos! Indiferent de motivul lor însă, trebuie să profităm de această situație și să ne refacem țara teritorial, economic și spiritual! Astfel de oportunități nu sunt prea dese în istorie…

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/