gadea izauraCa orice breaslă, jurnaliștii uzează nu doar de termenii specializați, tehnici, ai profesiei, ci și de un limbaj „secret“ formulat din cuvinte împrumutate care capătă alte înțelesuri. Argoul mediatic se servește fără înhibiții din gastronomie, botanică, zoologie, din terminologia militară sau istorică și are, până la un punct, același rost ca argoul hoților sau cel al elevilor: să nu fie înțeles de cei din afara grupului. Semnificativ este că, spre deosebire de limbajul secret al altor comunități, argoul jurnaliștilor păstrează o amprentă deontologică. Termenii sunt, implicit, o critică din interiorul meseriei, ca un reflector fixat asupra conduitei etice a practicienilor. Când vorbesc despre „fonfleul“ sau despre „chifteaua“ de presă, când atribuie „mogulilor media“și „mercenarilor“ multe dintre păcatele presei de azi, jurnaliștii emit judecăți etice implicite.

„Desecretizăm“, începând cu acest număr, câțiva dintre termenii argoului jurnalistic.

Nasul jurnalistului experimentat simte pe loc dacă un subiect provine din inspirație și trans­pirație profesională, dacă este „o comandă“ sau, mai riscant, „o servită“. Cel de-al doilea termen este luat din argoul șco­­lar și studențesc și se re­fe­ră la examene fraudate. Dic­ționarul de argou al limbii române publicat de George Vol­ceanov în 2007 explică: „servită, servite s. f. (stud.) 1. me­todă de fraudare a unui examen scris prin substituirea colii de A4 imaculate cu o coală ce conține rezolvările su­biectelor de examen pregătită de acasă; 2. coală ce conține subiectele de examen re­zolvate de acasă, predată la sfârșitul unui exa­men scris“. La jurnaliști, o „servită“ este subiectul primit de gata din afara redacției, introdus cu alt scop decât interesul public. O definiție apare pe blogul lui Zoso: „servita es­te un material care a picat în braţele jur­n­a­listului fără ca acesta să îl caute; sten­o­gramele sunt servite, turnătoriile între po­li­ticieni sunt servite, casa lui Ciutacu e servită, vizita lui Geoană la Vântu a fost servită“. O „servită“ vine de obicei pe filiera acelor șefi editoriali sau patronali care folosesc mass-media ca ins­trument politic sau ca tun pe câmpul de bătălie al afa­ce­rilor. Păpușarul din umbră, chiar bănuit, rămâne de cele mai multe ori necunoscut pu­blicului. Procedura e simplă: șeful primește un caz asezonat cu dosarul afe­rent – documente scrise, interceptări, filmări, declarații, martori etc. – și îl dă în lucru, in­di­când cum trebuie preparat subiectul. Poate să iasă un articol, o emisiune sau, mai mult, un serial sau o campanie de presă. Depinde de înțelegerea din culise și de avantajele ce decurg de aici. Mai depinde de disponibilitatea jurnaliștilor de „a pune botul“. Îi apără clauza de conștiință, dacă hotărăsc să refuze. De obi­cei, „servita“ are impact și se extinde con­tagios în toată presa. Jurnaliștii neimplicați în­cearcă deslegarea ițelor și completarea ta­blou­lui, fiindcă subiectele servite, ca și cele co­man­date, amestecă informații autentice cu in­formații parțiale, trunchiate, părtinitoare.

Campania Bercea Mondial-Mircea Băsescu la Antena 3 îndeplinește toate condițiile pentru ilustrarea unui caz servit. Înainte de a fi ajuns la organele competente, înregistrările audio ale unui prezumtiv trafic de influență au ajuns la Antena 3. Avocatul lui Bercea, fost șef alIGP și general din cercul lui Voiculescu-Felix, a preferat să pledeze în studiourile de te­leviziune, sub bagheta exersată în intoxicări a lui Gâdea și a ciracilor. „Mondialu’“ le-a livrat jur­naliștilor acuzații fierbinți direct din dubă. Întregul montaj a fost prezentat publicului ca un act legitim și profesionist, de vigilență me­diatică față de actele de corupție (nede­mons­trate) ale președintelui, într-o campanie neo­bosită, zi de zi, ceas de ceas. Fiindcă, zicea mai deunăzi Andrei Pleșu, „miza este de ordin strict pugilistic: adversarul trebuie burduşit, evacuat, exterminat…“. Subiectul s-a întins ca râia în toată presa. Conivența cu inamicii politici ai președintelui, între care Dan Voi­culescu, turnător dovedit și pușcăriabil, este vârf de atac, s-a relevat când parlamentul a uti­lizat campania antiprezidențială a An­te­nelor și acțiunile legale ale DNA împotriva lui Mircea Băsescu pentru a cere demisia șefului statului. Când decizia editorială este sub­sti­tuită de interese alogene, când altcineva face agenda pentru a obține efecte străine in­te­resului public, deși cazul se vinde ca atare, verificarea rezonabilă, căutarea surselor in­de­pendente, consultarea poziției oficiale a jus­ti­ției pot scoate subiectul servit din zona ma­nipulării și a intoxicării.

 

Sursa: revista22.ro

Comentariile sunt închise.