banicioiuDl Banicioiu ne anunta zilele trecute ce economii remarcabile au fost facute in prima luna de functionare a cardului de sanatate.

„Prima luna de card de sanatate a adus o scadere a numarului de servicii. Astfel daca in aprilie 2015 s-au raportat 15.546.030 servicii, in mai au fost 12.228.000. O scadere semnificativa (3.318.030) a serviciilor decontate si validate. Ne apropiem astfel de ceea ce ne doream, ca numarul de servicii raportate sa fie la fel cu numarul de servicii validate”, a declarat ministrul Sanatatii.

Intamplarea face sa ma fi lamurit exact si pe propria piele cum a facut sistemul sanitar economii, cu sau fara cardul de sanatate.

Asigurata si platitoare la zi a contributiilor de sanatate am avut si eu nevoie, pentru prima data, de un serviciu medical in ambulatoriu decontat de Casa de Sanatate. Din fericire, nu ceva complicat.

Cu cardul in mana m-am dus nu in Turcia, ci la medicul de familie. Dupa ce i-am expus problema mi-a indicat investigatia de urmat si mi-a eliberat un bilet de trimitere. M-am pus pe sunat pe la diverse policlinici din Bucuresti pentru programare, specificand ca doresc o investigatie decontata de Casa de Sanatate.

Niciuna dintre ele nu mai avea fonduri. Desi, ne spune dl ministru, fraudarea a scazut substantial, ne apropiem de decontarea exclusiv a serviciilor reale si s-au facut economii spectaculoase. Una dintre operatoarele cu care am vorbit s-a oferit, amabila, sa ma puna pe lista de asteptare. Si cat ar dura? Doua luni. Pentru o banala radiografie.

Daca avem nevoie de ceva mai complex pateam una si mai si. O cunostinta imi povestea recent ca a incercat sa-si programeze mama, pensionara, pentru un RMN decontat de Casa de sanatate si a primit pe lista de asteptare gloriosul numar 4.000. Norocul pacientei a fost ca si-a permis sa scoata din buzunar suma deloc neglijabila, care poate ajunge la cateva mii de lei, pentru un RMN atunci cand avea nevoie de el.

La fel cum am procedat si eu cu modesta mea radiografie. M-am dus si mi-am facut-o pe banii mei, ca un neasigurat.

Dar sunt oameni care nu-si permit aceste costuri. Oameni pentru care si o banala radiografie reprezinta o gaura in buget, ce sa mai vorbim de un RMN, si care pot plati aceasta neputinta cu multa suferinta daca nu chiar cu viata.

Dar si cand iti poti permite costul investigatiei, te intrebi, de ce platesti luna de luna banii pentru asigurarile de sanatate. La ce iti foloseste plasticul acela numit card de sanatate daca atunci cand ai nevoie sa beneficiezi de propria ta contributie la sistem te blochezi intr-o lunga lista de asteptare?

Asa se fac economiile in sistemul sanitar. Cu oameni care ori se lasa pagubasi si isi platesc investigatiile si tratamentele, ori mor asteptandu-le. Toate investigatiile la care asiguratii sunt indrituiti, dar de care nu beneficiaza sunt in spatele acestei economii extraordinare.

Cand l-am intrebat pe dl Banicioiu in interviul acordat Ziare.com in mai, dupa intrarea in vigoare a cardului de sanatate, despre listele de asteptare mi-a raspuns asa: „Asa ne zic furnizorii, ca nu mai sunt bani. De asta m-am grabit cu cardul in mai. Vreau si eu sa vad daca, intr-adevar, cele 45 de milioane de seturi de investigatii paraclinice se termina chiar in prima saptamana”.

Suntem in a doua luna de functionare a cardului. O fi vazut dl ministru ce dorea sa vada? Ca economiile or fi remarcabile, nu zic, dar si listele de asteptare la fel de lungi. Iar pacientul ramane la fel de umilit, pe banii lui, pus sa aleaga intre a se trata ca un neasigurat sau a astepta cu lunile, uneori cu riscul unor agravari poate iremediabile ale bolii.

Pana cand asiguratul cu plata la zi nu-si va putea face investigatia de care are nevoie atunci cand are nevoie, in baza banilor pe care ii plateste luna de luna, as dori foarte mult sa nu-l mai aud pe dl Banicioiu vorbind de economii. Pentru ca ele sunt facute in buna masura prin faptul ca pacientul nu primeste serviciile la care ar avea dreptul in baza banilor deja platiti. Adica o forma de furt.

sursa: ziare.com

3 COMENTARII

  1. Nu cred ca ne cred prosti. De fapt ei sint niste idioti, cretini si atot stiutori. Ce mama dracului cauta Banicioiu la Ministerul Sanatatii ? Ce pregatire are ? Doctorul Oprescu asfalteaza strazi si Banicioiu ne opereaza la buzunare. Daca maine il da jos probabil din cauza sistemului care nu este performant, poimane il pune ministru la invatamint si uite frate romane ca acesti smenari le stiu pe toate. Jos cu ei. Dar eu ma intreb: Cadrele medicale din Romania de ce nu ies in strada sa il dea jos si sa puna cel mai cunoscut medic care este recunoscut de forurile international ? Oare tot sistemul medical este corupt ori sint membrii PSD sau colaboratorii sistemului ticalos ? In primul rind ei sa iasa in strada si lumea ii va sustine. Sa iasa 100.000 de cadre medicale si venim si noi 200.000 de cetateni sa ii sustinem. Dragi medici si asistenti medicali va rog ca pe cel mai sfinti oameni invatati si care trebuie tot timpul sa studiati pt. a veghea si interveni in ajutorul nostrum care platim. Va rog frumos. Tot de la PSD este si seful SINDICATULUI DIN SANATATE ? Nu va mai lasati prostiti ca rade toata Europa de voi in primul rand. Cum mama dracului in tara nu aveti valoare si cind plecati in alte tari sinteti dintre cei mai buni ? SINDICATUL ESTE CORUPT.
    VA INTREB RESPECTUOS SI VA ROG SA IMI RASPUNDETI DOAR UNUL:
    1. DE CE MINISTERUL SANATATII ESTE IN SUBORDINEA GUVERNULUI ?
    2. DIN ACEST MOTIV ( ALTUL NU EXISTA ) SISTEMUL MEDICAL DIN ROMANIA ESTE CEL MAI NENOROCIT. VEZI SUEDIA, FINLANDA, DANEMARCA ETC.
    3. IESITI IN STRADA.
    4. NU VA MAI LASATI MANIPULATI SI PROSTITI, SINTETI OAMENI INVATATI CARE ATI STUDIAT ANI DE ZILE CIND ALTII ISI TRAIAU COPILARIA. NU VA DOARE ACEST LUCRU ? VA ROG FRUMOS SA INTELEGETI CA MINISTERUL SANATATII NU ARE CE SA CAUTE IN SUBORDINEA GUVERNULUI INDIFERENT CINE IL CONDUCE SI CA NICI NU VA IMAGINATI CAT DE REPEDE ESTE POSIL SA ALINIATI SALARIILE LA NIVELUL CELOR TREI TARI ENUMERATE MAI SUS.
    CU DEOSEBIT RESPECT ACELASI

    CU DEOSEBIT RESPECT
    3.

  2. Daca vor ajunge la concluzia ca singurul efect al acestui card este acela ca scoate in evidenta functionarea dezastruoasa a sistemului asigurarilor de sanatate in secunda urmatoare il vor elimina chiar daca pentru implementare s-au cheltuit sume importante.

  3. Niste loaze! Astia chiar ne cred prosti si ne trateaza in consecinta. Hoti ordinari.

Comentariile sunt închise.