olguta-dragnea

Toti bugetarii vor avea incluse in sporuri un voucher de vacanta si doua norme de hrana, a declarat joi, ministrul Muncii si Justitiei Sociale, Lia Olguta Vasilescu, informeaza Agerpres. Ministrul a precizat ca draftul legii salarizarii va fi gata probabil la finele lunii martie, cand vor fi finalizate discutiile cu toti partenerii, conform HotNews.ro

„Toti bugetarii vor avea in sporuri un voucher de vacanta si doua norme de hrana, absolut toti bugetarii. Dar asta nu ridica probleme, pentru ca se reduce nivelul de sporuri, adica vor fi 30% pe ordonator de credite. Ce ne asiguram noi cu aceasta ocazie este ca absolut toata lumea va avea o distributie corecta a sporurilor. Nu se mai intampla ca pana acum, cand unii, doar pentru ca erau sefi, luau niste sporuri foarte mari fata de restul angajatilor. Fiind obligatoriu ca fiecare bugetar sa aiba norma de hrana si sa aiba acest voucher de vacanta, atunci in nivelul sporurilor trebuie sa fie prinse pentru toata lumea. Consideram ca este o varianta mai corecta”, a spus Olguta Vasilescu, la finalul discutiilor cu sindicalistii din Educatie pe marginea proiectului Legii salarizarii bugetarilor.

Aceasta a precizat ca la elaborarea proiectului au fost luate in calcul datele de la ministere, dar si de la sindicate, privind numarul de angajati si salariile in plata la ora actuala.

„Discutiile cu toata lumea au fost de maniera: sunt niste sume in aceste anexe, daca nu ne vom incadra in anvelopa de 32 de miliarde lei vom mai scadea din ele si toata lumea a fost de acord. Sigur ca diferentele fata de anexele pe care ei le-au primit deja nu vor fi foarte mari”, a precizat ministrul Muncii.

Intrebata daca este vorba despre o lege de la zero sau despre amendarea celei din 2010, Olguta Vasilescu a precizat ca nu s-a putut merge pe aceeasi anvelopa salariala, deci porneste de la zero.

„De la zero, in sensul ca nici nu am putut sa pornim de pe aceeasi anvelopa salariala, pentru ca proiectul pe care l-a avut doamna Rovana Plumb a fost pe o anvelopa salariala de 42 de miliarde lei, proiectul nostru este pe 32 de miliarde lei, proiectul tehnocratilor era pe 19 miliarde lei. Va dati seama ca in aceste conditii a trebuit sa regandim totul, aproape de la zero. Sigur ca niste principii s-au pastrat de acolo, de exemplu o idee foarte buna in legea doamnei Rovana Plumb a fost 5%, un fel de fond de premiere, pe care sa il aiba la dispozitie ordonatorul de credite si pe care sa il distribuie impreuna cu sindicatele”, a precizat ministrul.

In ceea ce priveste afirmatiile lui Victor Ponta, care s-a intrebat de unde o sa ia guvernul bani pentru majorarea salariilor, Olguta Vasilescu a mentionat ca temerile sunt nejustificate, in conditiile in care anvelopa bugetara este cu 10 miliarde lei mai mica fata de cea din varianta Guvernului Ponta. „Nu vreau sa intru in niciun fel de polemica cu un coleg de al meu de partid, la care tin si foarte mult, dar vreau sa va spun un lucru. Pe varianta Guvernului Ponta exista o anvelopa salariala de 42 de miliarde. Pe varianta noastra este o anvelopa de 32 de miliarde, deci toate aceste temeri sunt nejustificate. Mai mult decat atat, s-au prezentat principiile legii salarizarii inca din perioada campaniei electorale sunt prinse in programul de guvernare: 56%, o crestere pe medie a salariilor, deci de la baza catre varf si suma de 32 de miliarde.”, a mai spus Vasilescu.