04-dn1-2-465x390Separatoarele montate în zona Băneasa din Capitală nu vor rezista la un impact puternic, pentru că nu respectă normativele de siguranţă, avertizează specialiştii contactaţi de EVZ. Situația e la fel în toată ţara, cu lucrări făcute în bătaie de joc

Surse din cadrul CNADNR ne-au dezvăluit informaţii absolut scandaloase despre modul în care se montează separatoarele de sensuri pe drumurile naţionale, punându-se în mare pericol viaţa şoferilor.

După ce ani la rând nu au luat nicio măsură pentru a înlocui bordurile din beton care separă sensurile de circulaţie pe DN1 în zona Băneasa-Otopeni, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a decis brusc să monteze parapete metalice, care însă ar avea multe nereguli.

Astfel, specialişti din CNADNR ne-au declarat sub anonimat că pe toată porţiunea unde s-au instalat aceste parapete, stâlpii de rezistenţă au fost tăiaţi, dat fiind că nu intrau suficient de bine în pământ. „Acolo e macadam, un strat dificil de străpuns şi în loc să îi bată, i-au tăiat. Nu o să mai ofere siguranţă, asta e problema”, ne-au spus sursele.

Dacă nu am putut verifica adâncimea la care au fost montaţi stâlpii, echipa EVZ care s-a deplasat acolo a constatat însă că înălţimea parapetelor nu e respectată. Deşi sursele ne-au declarat că gardul de protecţie trebuia să aibă cel puţin 1,2 metri deasupra asfaltului, acolo se termină la circa un metru. Iar stâlpii au înălţimea de 80 de centimetri la exterior.

Exemple de lucrări făcute iresponsabil sunt în toată ţara, ne-a confirmat Alin Goga, consilier juridic în cadrul companiei şi membru în Grupul de Iniţiativă pentru Restructurarea şi Reprofesionalizarea CNADNR.

Citiți articolul integral pe evz.ro