Un poliţist a fost ucis, iar alţi doi răniţi joi seara, într-un atac armat pe Champs-Elysée, la Paris. Autorul atacului a fost împuşcat mortal. Încă nu se ştie dacă bărbatul a acţionat singur sau a avut complici. În locuinţa principalului suspect s-ar fi găsit mesaje schimbate cu alţi extremişti islamişti în care afirma că va ucide poliţişti. Atacul a fost revendicat de organizaţia Stat Islamic la scurt timp după ce preşedintele francez Francois Hollande declara că principala pistă luată în calcul este aceea a unui act de terorism, scrie romaniatv.net

UPDATE: Poliţia franceză a emis un mandat de arestare pentru un al doilea suspect în atacul armat de pe Champs Elysee, de joi noapte, soldat cu moartea unui poliţişti şi rănirea gravă a altori doi, arată un document obţinut de Reuters.

Potrivit mandatului de arestare, bărbatul a venit joi cu trenul în Franţa, din Belgia. Mandatul de arestare avertizează că suspectul este periculos. Nu este clar dacă este vorba despre atacator sau despre un complice.

UPDATE: Doi candidați la prezidențialele din Franța, lidera de extremă dreapta Marine Le Pen și conservatorul François Fillon, au anunțat joi seară anularea deplasărilor lor prevăzute vineri, după un atac armat comis pe bulevardul Champs Elysées din centrul Parisului, soldat cu moartea unui polițist, transmite AFP.

UPDATE: Un individ, care a fost închis timp de 15 ani pentru că a încercat să omoare trei persoane, inclusiv doi poliţişti, este considerat drept presupusul autor al atacului de la Paris, potrivit site-ului cotidianului Le Parisien.

UPDATE: Statul Islamic a revendicat atentatul de la Paris prin intermediul orgnaului său de propagandă Amaq, confirmând că atacul a fost comis de un belgian al cărui nume ar fi Abu Yousef al-Belgiki.

UPDATE: Francois Hollande a avut o întâlinire de urgenţă la palatul Elysee cu premierul Cazaneuve şi cu ministrul de Interne. Preşedintele francez a declarat că „principala pistă în anchetă este cea a unui atac terorist”.

Francois Hollande a menţionat că a convocat, vineri dimineaţă, un consiliu de apărare. „Gândurile mele merg în aceste momente către familia poliţistului ucis şi către poliţiştii răniţi. Poliţistului ucis cu atâta laşitate i se va aduce un omagiu naţional. Trebuie să fim conştienţi că forţele de poliţie sunt foarte expuse. Reiterez toate angajamentele pe care mi le-am luat. Trebuie făcut totul pentru ca poliţiştii, jandarmii şi militarii să-şi poată exercita misiunea. Cetăţenii noştri sunt protejaţi. Trebuie să fie şi vor fi”, a declarat Hollande, care a dat asigurări că forţele de securitate vor da dovdă de o „vigilenţă absolută” în perioada alegerilor prezidenţiale.

Candidaţii la preşedinţie Marine Le Pen şi François Fillon şi-au suspendat campania ca urmare a atentatului de la Paris. Cei doi au anunţat că şi-au anulat deplasările prevăzute pentru vineri.

UPDATE: O turistă a fost rănită în timpul schimbului de focuri, potrivit Le Figaro. Femeia, a cărei naţionalitate nu a fost dezvăluită, ar fi primit un glonţ în genunchi.

UPDATE: Pe internet a apărut o înregistrare video efectuată chiar în timpul atacului:

UPDATE: O primă imagine cu principalul suspect de comiterea atacului de pe Champs-Elysees a fost făcută publică. Acesta s-ar umi Youssef El Osri şi ar fi ajuns în Franţa din Belgia. El se afla deja în atenţia autorităţilor franceze, întrucât existau indicii că ar fi un islamist radical care ar putea pregăti atentate.

Poliţia a descins la locuinţa sa la scurt timp după atacul de pe Champs-Elysees şi au găsit acolo mesaje pe Telegram în care spunea că intenţionează să ucidă agenţi de poliţie. Telegram este o platformă folosită deseori de terorişti ca mijloc de comunicare. Pe reţelele de socializare a apărut informaţia că organizaţia teroristă Stat Islamic ar fi revendicat atacul de la Paris.

Autorităţile franceze nu au confirmat identitatea autorului. „Identitatea autorului nu a fost stabilită cu precizie. Nu putem exclude varianta ca atacatorul să fi avut complici”, a declarat Pierre-Henry Brande, purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, care a infirmat, totodată, toate informaţiile privind alte incidente petrecute joi seară la Paris.

UPDATE: Schimbul de focuri care a izbucnit joi seară la Paris pe bulevardul Champs-Elysées, în cursul căruia un polițist și-a pierdut viața, seamănă cu „un atac terorist”, a afirmat președintele american, Donald Trump, prezentând „condoleanțe poporului francez”, transmite AFP. 

„Este un lucru foarte, foarte îngrozitor ce se întâmplă în lumea de azi. Se pare că a fost un atac terorist”, a declarat președintele republican — întrebat despre atacul armat care a avut loc cu trei zile înainte de primul tur al prezidențialelor din Franța—, cu prilejul unei conferințe de presă organizate la Casa Albă în comun cu premierul Italiei, Paolo Gentiloni.

„Asta nu se oprește niciodată”, a adăugat Donald Trump. „Trebuie să fim puternici și vigilenți, repet asta de mult timp”, a insistat el.

UPDATE: Autorităţile franceze au stabilit că atacatorul ucis pe Champs Elysees a acţionat singur. Informaţia privind focurile de armă trase într-un mall nu s-a confirmat.

UPDATE: Bilanţul victimelor a fost revizuit pentru moment: Un poliţist şi bărbatul care a deschis focul au murit şi alţi doi ofiţeri sunt răniţi.


UPDATE: Preşedintele francez Francois Hollande va face primele declaraţii după reuniunea de urgenţă la care au fost convocaţi premierul Bernard Cazeneuve şi ministrul de Iterne Matthias Fekl.

UPDATE: Trei staţii de metrou de pe Linia 1 – George V, Roosevelt et Champs-Elysées Clémenceau – au fost închise.

UPDATE: Pierre Henry Brandet, purtător de cuvânt al Ministerului de Interne din Franţa, a declarat că din primele informaţii adunate la faţa locului, un bărbat a coborât dintr-o maşină la semafor şi a deschis focul asupra patrulei de poliţie cu o armă automată. Ofiţerii se aflau în maşina de poliţie, care staţiona. Imediat după tirul de armă, bărbatul a fugit şi a rănit alţi doi poliţişti, înainte de a fi doborât.

„Din primele informaţii putem spune că poliţiştii au fost ţinta atacatorului”, a declarat reprezentantul Ministerului de Interne.

Surse judiciare susţin că atacatorul ucis mai fusese în trecut în atenţia poliţiei, posibil pentru radicalizare .

UPDATE: Preşedintele SUA, Donald Trump, a avut o reacţie rapidă la cele petrecute la Paris, după ce a aflat despre incidentul armat chiar înaintea unei întâlniri cu presa. „Se pare că este vorba despre un atac terorist”, a comentat Trump, adresând condoleanţe poporului francez.

UPDATE: Un martor care lucrează la un local din apropiere a povestit că a auzit un scurt schimb de focuri, însă în care pare că s-au tras multe gloanţe. „I-am dus rapid pe clienţi la subsol”, a povestit bărbatul.

UPDATE: Secţia antiteroristă a Parchetului din Paris a deschis o anchetă cu privire la incidentul de pe Champs Elysees. Preşedintele Francois Hollande a convocat o celulă de criză la sediul Administraţiei Prezidenţiale.

UPDATE: Pe Champs Elysees ar fi fost găsit şi un colet suspect, spun surse judiciare, însă informaţia nu s-a confirmat oficial. Atacul armat a avut loc în zona celebrei braserii Fouquet’s, în fața magazinului Yves Rocher.

UPDATE: Un al doilea poliţist rănit de atacator ar fi decedat. Acesta fusese împuşcat în cap.

UPDATE: Neoficial au apărut informaţii potrivit cărora autorii atacului ar fi făcut parte din celula teroristă destructurată la Marsilia, care ar fi pregătit un atac chiar în ziua alegerilor prezidenţiale din Franţa.

UPDATE: Le Parisien informează că o patrulă de poliţie a fost atacată de un bărbat cu o armă automată. Acesta a fost ucis, însă a reuşit, la rândul său să ucidă un poliţist şi să rănească un altul.

UPDATE: Incidentul a avut loc între staţiile de metrou Franklin-Roosevelt şi Georges V. Poliţia a recomandat pe Twitter ca zona incidentului să fie evitată până la încheierea operaţiunii.

Oficial încă nu se ştie dacă a fost vorba de un atac terorist sau despre un jaf.

Un bărbat înarmat a fost ucis, însă există informaţii că ar mai fi fost un atacator, care a reuşit să fugă.

 

Bulevardul a fost închis, iar autorităţile au cerut populaţiei să evite zona. Mai multe vehicule ale forţelor de securitate sunt la faţa locului. CNN Paris anunţă că o amplă operaţiune a poliţiei este în desfăşurare.

Acest atac are loc cu trei zile înaintea primului tur al alegerilore prezidenţiale.

Măsurile de securitate dinaintea primului tur al scrutinului au fost consolidate, în urma unei serii de atacuri în ultimii ani.

Poliţia franceză a anunţat marţi că a dejucat un atentat şi a arestat doi bărbaţi.

Incidentul aminteşte de două atacuri recente asupra unor militari care asigurau securitatea unor locuri celebre din Paris – unul la Luvru, în februarie, iar unul pe aeroportul Orly, luna trecută.

O martoră care s-a identificat doar Ines a declarat pentru postul BFMTV că a auzit un foc de armă şi a văzut corpul unui bărbat pe jos, după care poliţia a evacuat rapid zona în care se află magazinul la care lucrează.

Un post de televiziune care găzduieşte un eveniment cu cei 11 candidaţi la preşedinţie şi-a întrerupt emisia pentru a anunţa incidentul.

Niciunul dintre candidaţi nu a comentat imediat incidentul.