646x404După 15 ani petrecuţi în Franţa, patria lavandei, Simona Măricean s-a întors acasă, în Ileanda, un sat din Sălaj, unde a pus pe picioare o plantaţie ecologică de „aur mov”. Din lavandă, cultivatoarea face produse artizanale, pe care le vinde atât în ţară, cât şi în Franţa şi în Italia.

Sălăjeancă la origine, Simona Măricean şi-a petrecut 15 ani din viaţă în Franţa, în regiunea Provence, ţinutul lavandei, la câţiva paşi de cel mai faimos muzeu dedicat acestei parfumate plante – Musee de la Lavande. Acolo, în sudul Franţei, a descoperit lavanda şi lanurile ce se întind pe mii de hectare, dar şi câteva din tainele cultivării preţioasei flori.

Reîntoarsă pe meleagurile natale şi încă sub vraja miresmei câmpurilor violete din Franţa, Simona şi-a luat inima în dinţi şi a pornit pe un drum deloc uşor. În luna martie a anului trecut, la Ileanda, pe malul Someşului, femeia şi-a înfiinţat propria cultură ecologică de lavandă, pe un teren de aproape 2.500 de metri pătraţi. A numit-o “gradina cu lavandă”.

“A fost o cultură experimentală, pentru că doream să văd care sunt cerinţele ei, dacă varietatea aleasă – Lavanda Angustifolia Blue Scent – se aclimatizează bine la condiţiile de sol şi temperatură din Ileanda, dat fiind faptul că terenul pe care se află este la altitudine, iar iarna, temperaturile pot fi extrem descăzute”, povesteşte cultivatoarea. Din fericire, platele au rezistat foarte bine iernii, acesta fiind un motiv în plus pentru ca Simona Măricean să pună în aplicare un plan mai îndrăzneţ, prin care să îşi extindă cultura până la 1,25 de hectare. Proiectele sale pentru viitorul apropiat sunt, însă, mult mai ambiţioase: tânăra întreprinzătoare îşi doreşte să acceseze fonduri europene care să îi permită să lanseze o linie de produse artizanale cu lavandă.

“Intenţia este să ajung la 2,5-3 hectare, dar cu varietăţi de lavandă pentru ulei esenţial, precum şi cu alte plante medicinale. Astfel voi avea materia primă necesară pentru a confecţiona produse manufacturate cu lavandă”, spune cu optimism cultivatoarea. Extinderea afacerii sale va presupune şi crearea de locuri de muncă în mediul rural.

Citiți articolul integral pe adevarul.ro