Meteorologii au emis, luni, o avertizare de cod portocaliu de ninsori și viscol pentru județele din sudul țării, inclusiv București și județul Ilfov.

map1În Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi zona Munţilor Banatului şi a Carpaţilor Meridionali vor fi precipitaţii, predominant sub formă de ninsoare, ce vor cumula local 20 l/mp. Vântul va avea intensificări de peste 55…60 km/h, viscolind ninsoarea. Averizarea este valabilă din această seară, de la ora 20:00, până marți dimineața, la ora 4:00. Începând cu această orăîn jumătatea de sud a ţării va ninge, iar vântul va avea intensificări, viscolind ninsoarea. În Lunca Dunării vor fi precipitaţii mixte şi se va forma polei.

Vremea se va înrăutăți și mai mult în cursul zilei de marți, 26 martie.

mapDe marți dimineața până la ora 4:00 până la ora 14:00, sudul țării intră sub avertizare de Cod Portocaliu de ninsori și viscol. În intervalul menţionat, în judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Ilfov – inclusiv municipiul Bucureşti – precum şi în nordul judeţelor Olt, Teleorman şi Giurgiu, va ninge local abundent, viteza vântului va depăşi la rafală 70 km/h, iar zăpada va fi puternic viscolită şi troienită. În nordul şi centrul Moldovei, precum şi în Maramureş va ninge liniştit, dar se va depune strat nou de zăpadă.

Codul portocaliu va fi prelungit

Codul portocaliu va fi prelungit mâine după-amiază, fiind de aşteptat ca vremea rea, cu ninsoare şi vânt puternic, să se deplaseze către sud-est. Astfel, ar putea intra sub cod portocaliu judeţele Buzău, Vrancea, Galați și posibil nordul județului Ialomița. Specialistul ANM Ion Sandu a precizat luni, în videoconferința cu prefecții de la Guvern, că deocamdată nu se poate preciza dacă marți va fi menținut codul portocaliu în București după ce va expira cel în vigoare până la ora 14.00. Pe de altă parte, marți noapte va începe din nou să ningă în sud-vestul țării.

Școlile din București vor fi închise marți

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a decis suspendarea cursurilor în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din Capitală, marţi, din cauza avertizărilor meteo de ninsori şi viscol.

Având în vedere avertizările şi atenţionările meteorologice cod galben şi de cod portocaliu caracterizate prin ninsori abundente, zăpadă puternic viscolită şi troienită, temperaturi scăzute – de la nivelul municipiului Bucureşti, în intervalul 25 -26 martie şi recomandările Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a decis suspendarea cursurilor în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din capitală, marţi, 26 martie 2013, informează ISMB.

Cursurile vor fi reluate, în program normal, miercuri, 27 martie, iar orele de marţi, 26 martie, vor fi recuperate, prin replanificare, până la sfârşitul anului şcolar, a mai precizat sursa citată.

Comandament de iarnă la Primăria Capitalei

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a cerut operatorilor de salubrizare sa inceapa aplicarea tratamentelor antiderapante inca de luni seara si sa-si pozitioneze utilajele de dezapezire atat in intersectii, cat si langa rampe, poduri si pante, având in vedere avertizarile meteorologice.

Edilul a solicitat, de asemenea, operatorilor de dezapezire din toate sectoarele Capitalei sa aiba utilajele alimentate cu carburant si materiale antiderapante, iar echipele de interventie sa fie pregatite sa actioneze.

Tot la comandamentul care a avut loc luni la Primaria Capitalei, Oprescu a cerut si reprezentantilor ENEL sa fie pregatiti cu echipe de interventie care sa poata rezolva in cel mai scurt timp eventualele avarii la reteaua electrica.

Si reprezentantii RATB trebuie sa-si pregateasca, in cursul zilei de luni, plugurile pentru curatarea liniilor de tramvai.

Totodata, Directia generala de asistenta sociala a municipiului Bucuresti continua programul de adapostire a persoanelor defavorizate in doua centre respectiv adapostul Sfantul Luca din Berceni si Complexul de Servicii medicale din Bulevardul Theodor Pallay.

Municipalitatea pune la dispozitia bucurestenilor, pentru orice fel de sesizari privind eventuale disfunctionalitati cauzate de conditiile meteo respectiv RADET, ENEL, Apa Nova, RATB, un numar de telefon gratuit – 0800.800.868.

Comentariile sunt închise.