O nouă catastrofă aviatică s-a petrecut azi în Spania! Potrivit primelor informații de la fața locului, cel puţin zece persoane au murit şi alte 13 au fost rănite după ce un avion de luptă F-16 grec s-a prăbuşit luni în timpul unor exerciţii NATO în Spania, potrivit Ministerului Apărării de la Madrid, citat de Reuters şi DPA. 

Avionul F-16 s-a prăbuşit la scurt timp după ce a decolat la centrul de antrenament de la Albacete, la 262 de km sud-est de capitala Madrid.

„Avionul, parte a Tactical Leadership Programme al NATO, desfăşura un exerciţiu (de antrenament) în momentul în care, la decolare, s-a oprit şi s-a prăbuşit într-o zonă de parcare a avioanelor, avariind mai multe aeronave care se aflau acolo”, a precizat Ministerul Apărării în comunicat.

Potrivit ministerului, pompierii încearcă să stingă incendiul izbucnit în urma prăbuşirii, iar zona a fost izolată.

sursa stiripesurse.ro