După Sorin Apostu, Dan Voiculescu, Adrian Năstase, Relu Fenechiu și George Becali, Dan Diaconescu e al șaselea client de marcă pe care avocatul Gheorghiță Mateuț îl scapă după gratii, subliniază Neculai Constantin Munteanu pe pagina de Facebook.

„Omul ăsta ar merita o decorație. Pentru merite deosebite în lupta cu corupția. Și cu corupții ! Vreți la pușcărie ! Apelați cu încredere la Gheorghiță. Servicii garantate!”, punctează ironic jurnalistul.

Gheorghiță este unul din avocații politicienilor, oamenilor de afaceri sau a altor personalități, însă în ultima vreme o dă din lac în puț. Parcă nimic nu-i mai iese. Este ciudat cum pierde mereu că îți vine să te gândești dacă nu e „avocatul diavolului” mai degrabă decât apărătorul clientului său.

Iată palmaresul avocatului Gheorghiță Mateuț!

Radu Bica, vicele spagar al Consiliului Judetean Cluj, aparat de avocatul Gheorghita Mateut. 5 ani cu executare.

Sorin Apostu, fost primar al Clujului, aparat inca de la prima retinere de Gheorghita Mateut. 4 ani si 6 luni cu executare.

Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor, aparat de Gheorghita Mateut. 5 ani cu executare.

Cristian Vasile, inculpat in dosarul Trofeul Calitatii, aparat de avocatul Gheorghita Mateut. 6 ani cu executare.

Dan Voiculescu, om de afaceri si mogul media, aparat de avocatul Gheorghita Mateut – 5 ani cu executare

Și totuși, Mateuț joacă pe bani mulți, după cum scria și un ziar local la vremea când Voiculescu a fost condamnat.

„A iesit de cateva minute de la instanta. Il privesc cum se balbaie si cum e incapabil sa termine cuvintele plurisilabice. Sunt convins ca i-a fost cald in cele 11 ore in care a stat acolo, pentru a-l apara pe Voiculescu, dar, totusi, e avocatul Gheorghita Mateut, cel care ia minim 50 000 de euro in faza de urmarire penala! Vine de doua-trei ori si gata! Daca il mai vrei, mai bagi o fisa… asta, o factura de cateva mii de euro. Unii clienti, fosti clienti, spun ca in cateva luni au ajuns sa decarteze si 150 000 de euro catre marele penalist al Romaniei, cel care facea agenda instantelor prin 2008-2009 si a carui stea apune cu cate zece lucsi la fiecare nou insucces

(…)

Pana si Gigi, ciobanul Gigi, i-a dat eject lui Mateut in dosarul Valiza dandu-i peste nas reputatului penalist chiar in sala de judecata cand, spre amuzamentul asistentei, a cerut instantei sa nu-l mai asculte pe avocat: „Domnul Mateut spune numai prostii!”.

Unii se plang ca nu citeste dosarul, altii se plang ca, disperat dupa bani ia prea multe cauze, e drept, sunt si multe invidii in breasla asta. Dar cel mai important pentru un avocat, ca si pentru un atacant, este numarul de goluri inscrise, numarul de victorii din CV-ul sau intru apararea clientilor sai.

Ii tin pumnii in continuare „domnului profesor Mateut”, sper sa iasa din pasa asta proasta care dureaza deja de aproape trei ani.

Imi vine altceva in gand. Ma gandesc cat de ironica e viata uneori.

Si nu incetez sa ma intreb cum dracu’ dom’ Profesor Voiculescu, un smecher de o inteligenta malefica, cu simtul pericoului si al ridicolului, s-a lasat ingropat si impachetat pana la ultimul pliu de acest profesor al facturierului…„, scria Liviu Alexa în ziardecluj.ro

În contextul în care avea loc procesul lui Dan Voiculescu, o remarcă venea și din partea jurnalistului Ionel Stoica de la Evenimentul Zilei.

Se vede din avion că susţinerile lui Mateuţ sunt slabe, repetă de jumătate de oră că i s-a încălcat dreptul la apărare al clientului său (…) Camelia Bogdan a respins recuzarea ca inadmisibilă, Mateuţ vrea acum motivarea respingerii în scris. Penibil!”, remarca jurnalistul Ionel Stoica, potrivit paginadepolitica.ro

Asta nu am mai văzut. În lipsă de argumente Gheorghiţă Mateuţ a început să citeze din cartea Cameliei Bogdan. Este imposibil avocatul ăsta, este de râs”, adăuga jurnalistul.

Şi un alt reprezentant al mass-media aflat în sala de judecată, Attila Biro de la Gândul relata despre zbaterile lui Gheorghiţă Mateuţ.

Aproape o oră pierdută. Mateuţ spune că avea nevoie de timp să-şi pregateasca apărarea pe schimbarea încadrării juridice şi de asta dorea amânarea. Acum a scos din dosar concluziile scrise. Adică avea apărarea făcută. A reuşit totusi o tergiversare de o oră”, scria Biro Attila.

Acesta relatează şi felul în care judecătoarea Camelia Bogdan i-a tăiat la un moment dat elanul lui Mateuţ:

Mateuţ cere pentru a treia oară recuzarea completului de judecată. Motivul: Completul nu i-a aprobat amânarea procesului pentru pregătirea apărării. Instanţa a explicat: „Faptele domnului Voiculescu au fost descrise prin rechizitoriu încă din 2008″ (…) A treia recuzare. În urma cu o lună completul a anunţat avocaţii că pune în discuţie schimbarea încadrării şi le-a atras atenţia că trebuie să se pregatească. Acum Mateuţ spune că nu ştia de această schimbare de încadrare. Pentru că nu ştia el spune că are nevoie de timp să se pregatească”, a completat ziaristul.

Attila Biro remarcă şi faptul că „Mateuţ repetă frazele. Pledoariile sale cred că pot intra în Cartea Recordurilor”.

 

 

 

Comentariile sunt închise.