President Barack Obama talks on the phone in the Oval Office with Russian President Vladimir Putin about the situation in Ukraine, March 1, 2014. (Official White House Photo by Pete Souza)

Statele Unite au anunţat pentru prima dată luni că au angajat elicopterele lor de atac Apache contra grupării Statul Islamic în Irak, sporindu-şi angajamentul militar împotriva jihadiştilor după ce preşedintele Barack Obama a autorizat utilizarea lor mai devreme în acest an, informează AFP şi Reuters, conform stiripesurse.ro

Prima lovitură a elicopterelor, care a avut loc duminică în valea Tigrului, a fost „aprobată” de guvernul irakian, a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului, Christopher Sherwood.

Secretarul american al apărării Ashton Carter a propus la începutul lunii decembrie guvernului irakian să angajeze contra SI câteva elicoptere de atac Apache desfăşurate la faţa locului pentru a asigura protecţia trupelor americane care antrenează armata irakiană.

Dar până acum guvernul irakian nu a răspuns, notează France Presse.

Potrivit responsabililor americani, reticenţa guvernului Abadi se explică prin dorinţa sa de a menaja miliţiile şiite, care refuză orice revenire a trupelor americane în luptele terestre în Irak.

Prima lovitură dată de un elicopter Apache a avut loc pentru a sprijini o operaţiune a armatei irakiene în apropiere de al-Qayyarah, la 60 km sud de marele oraş Mosul pe Tigru.

A recuceri Mosul, al doilea oraş irakian, de la gruparea Statul Islamic este un obiectiv militar major al coaliţiei împotriva jihadiştilor în Irak.

Potrivit unui oficial american, vorbind cu condiţia anonimatului, două elicoptere au participat la misiune dar lovitura aeriană a fost efectuată doar de un singur Apache asupra unui vehicul la sol, notează Reuters, scrie agerpres.ro.