Daniel-BarbuPatru dintre cercetatorii care faceau parte din comisiile de specialitate ale Ministerului Culturii au fost anuntati verbal ca nu mai fac parte din aceste structuri, a confirmat pentru NASUL TV conf. dr. Stefan Balici, vicepresedintele Asociatiei  „Arhitectura. Restaurare. Arheologie.”

Motivul invocat pentru care cei patru cercetatori – profesori universitari si doctori – au fost eliminati din comisiile de expertiza ale Ministerului Culturii este legat de faptul ca acestia s-au declarant impotriva proiectului minier de la Rosia Montana si au semnat la sfarsitul lunii septembrie o scrisoare deschisa, alaturi de alte 40 de somitati in materie, prin care cereau demisia ministrului Daniel Barbu.

Potrivit lui Stefan Balici, cei patru cercetatori sunt:  prof. dr. Nicolae Lascu, de la Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” Bucuresti, expert MC, membru al Sectiunii de urbanism si Zone protejate a CMI; Lect. dr. Celia Ghyka Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” Bucuresti – membru in Comisia Monumente pentru For Public; Prof. dr. Ana Maria Zahariade, de la Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” Bucuresti, membru ICOMOS, OAR, UAR, – membru in Comisia Nationala a Monumentelor de For Public si Dr. Ioana Popescu, membru in Comisia Nationala pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, fost Director General Adjunct al Muzeului National al Taranului Roman.

Cititi aici textul integral al scrisorii prin care se cerea demisia ministrlui Culturii Daniel Barbu:

„In data de 9 septembrie 2013, in jurul orei 21.43, ati facut pe postul de televiziune B1TV urmatoarea declaratie pe care o reproducem mai jos ad litteram, [1] cu privire la proiectul minier de la Rosia Montana („Proiectul Minier RMGC”): „Ministerul Culturii a avut experti in comisia de lucru care a redactat acordul cu compania [sic], am avut observatii cateva luni si in final pe textul pregatit de dl. Sova [sic] am dat aviz cu observatii pe cateva pagini. In acest moment, din punctul de vedere al Ministerului Culturii, proiectul se poate face [sic]. Pe latura de conservare si punere in valoare, in ochii expertilor Ministerului Culturii si evident a mea ca titular al acestui resort, nu exista nici un fel de probleme. Niciodata in istoria de 100 de ani a arheologiei romanesti nu s-au investit atatia bani ca in acest proiect. Daca acest proiect ar fi ajuns in Parlament, din partea Ministerului Culturii era in regula inceperea exploatarii. Din punct de vedere al expertizei tehnice, chestiunile de patrimoniu sunt in cele mai bune conditii si in limitele cadrului legal. Pe temeiului analizei experte acest lucru este adevarat, pe patrimoniu nu exista nici un fel de probleme!” (infra „Declaratia Barbu-B1TV”)

Or, reprezentanti ai forurilor si organizatiilor profesionale din domeniul patrimoniului cultural , ICOMOS Romania, Academia Romana, Europa Nostra, Uniunea Internationala a Arhitectilor, Consiliul European al Arhitectilor, Ordinul Arhitectilor din Romania, Uniunea Arhitectilor din Romania, Fundatia ProPatrimonio, Asociatia „Arhitectura. Restaurare. Arheologie”, Fundatia Culturala Rosia Montana si Comisia Nationala a Monumentelor Istorice, carora li se adauga specialisti membri ai Comisiei Prezidentiale [2] si 1038 specialisti din mediul academic international – oameni de stiinta si institutii de specialitate din comunitatea internationala a arheologilor, a istoricilor si a altor clasicisti [3] – au atras atentia de nenumarate ori asupra pericolului in care patrimoniul Rosiei Montane se afla, daca proiectul minier pe care il incurajati si aprobati in Declaratia Barbu-B1TV va fi initiat.
Conform opiniei unanime a forurilor si organizatiilor profesionale mentionate, [4] patrimoniul de la Rosia Montana, a carui valoare este recunoscuta prin lege si de Statul Roman (Legea 5/2000), [5] inclusiv prin includerea sa in Lista Monumentelor Istorice, [6] va suferi distrugeri ireversibile in urma efectuarii Proiectului Minier RMGC pe care Dvs. il incurajati si aprobati public, demonstrand prin Declaratia Barbu-B1TV ca va aflati in totala si grava contradictie fata de respectivele opinii si in acelasi timp cu legea Statului Roman.

In consecinta va solicitam:
1. Sa nominalizati in mod exhaustiv expertii Ministerului Culturii la care va referiti in Declaratia Barbu-B1TV si sa publicati numele si datele de contact ale acestora pe situl Ministerului Culturii. Acesti specialisti, prin expertiza lor, legitimeaza distrugerea peisajului cultural si mediului istoric reprezentat de Rosia Montana, prin urmare este de interes national ca acestia sa fie cunoscuti de comunitatea stiintifica interna si internationala si de toti cetatenii romani.
2. Sa aduceti clarificari cu privire la documentul numit de Dvs. in Declaratia Barbu B1TV „acordul cu compania” si sa faceti public acest document;
• sa nominalizati expertii Ministerului Culturii care au participat in comisia de lucru care a redactat „acordul cu compania”;
• sa publicati „acordul cu compania” pe situl Ministerului Culturii.

Subliniem ca Declaratia Barbu-B1TV demonstreaza ca Dvs, in calitate de Ministru al Culturii, ignorati responsabilitatile pe care functia pe care o ocupati le impune: Dvs. nu tineti cont de opinia stiintifica a specialistilor in domeniul patrimoniului din cele mai importante foruri si organizatii profesionale de profil, care v-ar legitima refuzul ferm al acestui proiect minier sau, cel putin, v-ar putea determina – daca nu ati face fata impactului politic al unei atitudini ferme de respingere – la o atitudine de retinere absoluta fata de Proiectul Minier RMGC. Mai mult, Domnule Ministru al Culturii, Dvs. luati decizii in defavoarea protectiei culturii si patrimoniului de la Rosia Montana, bazandu-va, pana la proba contrariului, pe opinii pseudo-stiintifice, pe concluzii superficiale ale unor comisii care lucreaza netransparent.
Astfel, Domnule Ministru al Culturii, prin afirmatiile facute de Dvs. in Declaratia Barbu-B1TV v-ati plasat in randul celor care activeaza pentru distrugerea patrimoniului de la Rosia Montana. D-voastra sustineti in fata romanilor ca sunteti gata sa incredintati patrimoniul inestimabil al Rosiei Montane promotorilor Proiectului Minier RMGC, adica celor care sunt responsabili, printre altele, pentru distrugerea unui numar de 150 de case traditionale de la Rosia Montana, celor care va propun sa acceptati distrugerea nepretuitului patrimoniu reprezentat de galeriile romane, sa inchideti ochii in fata distrugerii ireversibile a unui mediu istoric fundamental pentru aceasta tara.
Ignorarea opiniilor stiintifice in domeniu, a opiniei organizatiilor profesionale de prestigiu in domeniul patrimoniului cultural si atitudinea Dvs. ostila fata de realitatea stiintifica de la Rosia Montana comunicata de un spectru larg al comunitatii stiintifice romanesti si internationale arata ca prezenta Domniei Voastre la conducerea Ministerului Culturii reprezinta un pericol real pentru cultura romaneasca, pentru identitatea si siguranta nationala.

In consecinta, noi, semnatarii prezentei, inter alios cercetatori stiintifici in domeniul arheologiei, istoriei artei si arhitecturii, restaurarii monumentelor istorice si de arta,
VA SOLICITAM DEMISIA CU EFECT IMEDIAT”.

_________________________
Dr. Monica Margineanu Carstoiu
CsI : Institutul de Arheologie „Vasile Parvan” al Academiei Romane
Presedinte Asociatia „Arhitectura. Restaurare. Arheologie”
Membru in Koldewey Gesellschaft für Bauforschung (Germania)
_________________________
Prof. dr. Dan Mohanu
Universitatea Nationala de Arte Bucuresti
Membru Asociatia „Arhitectura. Restaurare. Arheologie”
Membru in Consiliul Director ICOMOS-Romania
_________________________
Prof. Serban Cantacuzino
Membru al Societatii Anticarilor si al Institutului Regal al Arhitectilor din Marea Britanie
Presedinte Fundatia „Pro Patrimonio”
________________________
Arh. Serban Sturdza
Vicepresedinte Fundatia „Pro Patrimonio”, vicepresedinte OAR
________________________
Prof. dr. Andrei Pippidi
Facultatea de Istorie Bucuresti
Membru corespondent al Academiei Romane
Fost presedinte al Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice
_________________________
Prof. dr. Ioan Piso
Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca
Fost director al Muzeului National de Istorie a Transilvaniei
Presedinte Fundatia Culturala „Rosia Montana”
_________________________
Conf. dr. Stefan Balici
Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu”
Vicepresedinte Asociatia „Arhitectura. Restaurare. Arheologie”
specialist MC, membru in Consiliul Director ICOMOS-Romania, OAR, RUR
_________________________
Dr. Virgil Apostol
Secretar Asociatia „Arhitectura. Restaurare. Arheologie”
specialist MC, membru ICOMOS, OAR, RUR
_________________________
Dr. Maria Alexandrescu Vianu
Cs I, Institutul de Arheologie „Vasile Parvan” al Academiei Romane
_________________________
Dr. Gheorghe I. Cantacuzino
Cs I, Institutul de Arheologie „Vasile Parvan” al Academiei Romane, membru ARA
_________________________
Maria Berza
Expert in politici culturale, Fundatia „Pro Patrimonio”
_________________________
Dr. Ioana Bogdan Cataniciu
Presedinte Asociatia Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie (RPER) Romania, membru ARA
_________________________
Prof. dr. Mircea Babes
emeritus Universitatea Bucuresti
Cs I Institutul de Arheologie „Vasile Parvan” al Academiei Romane
_________________________
Prof. dr. Aurelian Triscu
Fost Presedinte al Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice
_________________________
Arh. Serban Tiganas
Presedinte, Ordinul Arhitectilor din Romania (OAR)
_________________________
Dr. Radu Harhoiu
Cs I, Institutul de Arheologie „Vasile Parvan” al Academiei Romane
_________________________
Dr. Iulian Barzescu
Cs III, Institutul de Arheologie „Vasile Parvan” al Academiei Romane
_________________________
Dr. Florina Barzescu
Institutul de Arheologie „Vasile Parvan” al Academiei Romane
_________________________
Dr. Florian Matei
Cs III, Institutul de Arheologie „Vasile Parvan” al Academiei Romane
_________________________
Prof. dr. Alexandru Avram
Universitatea din Le Mans
Cs I, Institutul de Arheologie „Vasile Parvan” al Academiei Romane
_________________________
Dr. Alexandru Dragoman
Cs II, Institutul de Arheologie „Vasile Parvan” al Academiei Romane
_________________________
Dr. Cristina Georgeta Alexandrescu
Cs III, Institutul de Arheologie „Vasile Parvan” al Academiei Romane
_________________________
Dr. Nicusor Dan
Presedinte Asociatia „Salvati Bucurestiul”
_________________________
Conf. dr. Mihaela Criticos
Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” Bucuresti,
dir. Departament Istoria & Teoria Arhitecturii si Conservarea Patrimoniului
expert MC, membru OAR
_________________________
Prof. dr. Nicolae Lascu
Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” Bucuresti
expert MC, membru al Sectiunii de urbanism si Zone protejate a CMI
_________________________
Lect. dr. Stefan Vianu
Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” Bucuresti
_________________________
Lect. dr. Celia Ghyka
Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” Bucuresti
_________________________
Dr. Carmen Popescu
Université Paris I – Sorbonne, Universitatea Nationala de Arte Bucuresti
________________________
Prof. dr. Sorin Alexandrescu
Universitatea Bucuresti, Universitatea Amsterdam
_________________________
Dr. Ioana Popescu
membru in Comisia Nationala pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial
fost Director General Adjunct al Muzeului National al Taranului Roman
_________________________
Dr. Ruxandra Nemteanu
expert MC, membru ICOMOS
_________________________
Prof. dr. Rodica Crisan
Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” Bucuresti
membru ICOMOS, OAR, UAR
_________________________
Prof. dr. ing. Mircea Crisan
Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” Bucuresti
expert MC, membru ICOMOS
_________________________
Conf. dr. Valeriu-Eugen Dragan
Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” Bucuresti
specialist MC, membru ICOMOS, OAR
membru in Comisia de Istorie a Oraselor din Romania de pe langa Academia Romana
_________________________
Conf. dr. Stefan Ghenciulescu
Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” Bucuresti
_________________________
Conf. dr. Kázmér Kovács
Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” Bucuresti
membru OAR, UAR, UAP, INTBAU
_________________________
Dr. Carmen Popescu
Université Paris I – Sorbonne, Universitatea Nationala de Arte Bucuresti
_________________________
Conf. dr. Iosif Kiraly
Universitatea Nationala de Arte Bucuresti
_________________________
Lect. dr. Petru Mortu
Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” Bucuresti
specialist MC, membru OAR, ARA
_________________________
Prof. dr. Ana Maria Zahariade
Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” Bucuresti
membru ICOMOS, OAR, UAR
membru in Comisia Nationala a Monumentelor de For Public
_________________________
Lect. dr. Adrian Craciunescu
Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” Bucuresti, specialist MC
membru ICOMOS, ICLAFI, membru al Asociatiei pentru Arheologie Industriala din Romania, membru OAR
fost Director General pentru Patrimoniu Cultural National in Ministerul Culturii si Cultelor
_________________________
Arh. Mariana Celac
_________________________
Dr. Mihaela Manucu Adamesteanu
Cs II, Institutul de Arheologie „Vasile Parvan” al Academiei Romane
_________________________
Dr. Constanta Costea
Institutul de Istoria Artei „George Oprescu” al Academiei Romane, membru ARA

_________________________
Prof. Dr. Virgil Polizu
fost presedinte al Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice”

12 COMENTARII

  1. Tatal meu,supravietuitor al celui de-al 2-lea razboi mondial,4 clase primare,imi spunea:”…mai copile tu stii de ce este prostul periculos?…pentru ca are mintea odihnita!…si cand ti-o coace una prostul cu mintea lui odihnita vei fi cu adevarat in MARE PERICOL!…”
    …si ca sa pricep mai bine,facea precizarea: „mintea este odihnita cand creierul omului nu functioneaza!”…
    Caricatura din imagine dupa ce ca este urat,mai este si prost!…deci periculos!…
    Iarta-l DOAMNE ca nu stie ce face! Amin!
    …dar legea pamanteasca nu trebuie sa-l ierte!…ca altfel nu pricepe ce pacate a faptuit si nu are nici o sansa sa fie mantuit!…

  2. Criminal chior luate-ar dracu sa te ia cu pupincurismul tau cu tot. O sa infunzi puscaria mult si bine .Stai linistit . Dosarul tau se face din ce in ce mai gros. Asta inseamna ca vei sta la intuneric din ce in ce mai mult. Nu vei scapa nici in gaura de sarpe . Lepra dracului.

  3. Sclavia e pentru cine nu stie sa fie liber. Sclavia e pentru cei ce se lamenteaza si asteapta altii sa gandeasca in locul lor.

  4. Din 1990 ne conduc LACUSTELE MONDIALE! khazarii care-si spun – de aiurea – „evrei”! Iar noi cei ramasi NU miscam un deget!

    Daca au vazut ca le merge cu Ilici KGB (criminalul din 1989 si criminalul si seful mineriadelor), cu Petre Neulander Roman (cel care a distrus industria si agricultura si a DETERMINAT peste TREI milioane de romani – de toate profesiile – sa-si paraseasca tara!), cu Razvan Teodorescu (care I-a jignit pe romanii din Montreal, facandu-i „LUMPENI!”; desi romanii din Nord America sint categorisiti drept „ELITA!”), si multi altii ca ei, atunci, acesti infractori mondiali indraznesc in continuare sa ne umileasca in toate felurile precum o face si acest ITZIC Daniel Barbu (nu-I asa ca si-a tras un frumos nume neaos romanesc?)

    Pina cind sa le mai inchitim fara de legile acestor infractori internationali? Cei care au facut dintr-un fals „holocaust” un alt ghiseft international pentru a suge miliarde si miliarde de dolari de la nemti, romani, etc!

    Daca ii fugarim din tara vor incepe din nou sa ne faca: legionary, fascisti,….,antisemiti! Desi paradoxul este ca ei NU sint semiti! ci doar sarlatani infractori mondiali!

    • Vrajeli ca altii sunt de vina evrei si mai …, ne omoara ai nostri, romanasii nostri corupti pana in maduca oaselor. Randuiala in casa n-o fac musafirii, o face gazda. Doar ca am intrat in casa Eurepei si noi vrem sa facem ca pe la noi, sa punem mizeria sub pres, nu sa facem curatenie si sa dezinfectam. E timpul sa-i tragem de urechi pe ai nostri si nu sa le gasim circumstante atenunate.

      • atita vreme cit ne vom cauta lideri (chiar si caristmatici) si nu vom recunoaste puterea individuala si de grup, atita timp cit fiecare va delega responsabilitate catre altcineva (sechele comuniste) si nu isi va lua viata in stapinire, nu vom inainta spre o societate mai buna. Corupti in saracie vor fi intodeuna. Saracie in sensul lor a lumii materiale pe care voi o doriti si nu o veti avea decit in versiunea SCLAVAGISTA, din pacate. Acum sau mai tirziu depinde cind va treziti. Cu cit va treziti mai tirziu cu atit nu va mai fi cale de intoarcere. Inca tara nu e santier, inca mai avem ape si paduri si resurse viabile nu cacat de aur si argint, teluriu si uraniu hai ca m-apuca risul …

    • zici bine ce zici, o populatie necoapta, neinformata, iesita din intuneric care s-a agatat de toate jegurile stralucitoare, nu sint romanasii de vina ci aceia care au stiut si au planuit totul inainte si dupa. Acum si fututi si cu banii luati romanu nu mai are decit o cale sclavia prin cele strainataturi, dar cum spuneam inca de 5-6 ani inca se mai poate, inca nu au iesit toti in strada.

  5. Este adevarat ce au scandat tinerii la acel incident”TRADAREA DE TARA IN AUR SE MASOARA”,restul pentru acest nemernic, nimic nu mai conteza.

Comentariile sunt închise.