AcasăHomepageBarroso: Comisia Europeana nu alege cazurile de pe rolul instantelor romanesti, de...

Barroso: Comisia Europeana nu alege cazurile de pe rolul instantelor romanesti, de care se intereseaza, in functie de afilierea politica

Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, i-a adresat un raspuns scris, pe 16 ianuarie 2013, eurodeputatului roman Adrian Severin. Severin ii adresase o intrebare legata de o scrisoare prin care secretarul general al CE, Catherine Day cerea informatii  in mai multe cazuri concrete de coruptie la nivel inalt. Printre acestea se numarau cele ale unor politicieni precum Gheorghe Copos, Adrian Nastase, Serban Bradisteanu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remes, Dan Voiculescu, George Becali, Catalin Voicu si Tudor Chiuariu. Secretarul general se mai interesa despre stadiul anchetei privind eventualele fraude de la referendum, despre deciziile parlamentului in cazul parlamentarilor gasiti incompatibili de Agentia Nationala de Integritate (ANI), dar si despre motivul pentru care Camera Deputatilor a decis sa respinga solicitarea DNA de incepere a urmaririi penale in cazurile fostilor ministri Laszlo Borbely si Victor Paul Dobre.

Intrebarea lui Adrian Severin, datata 16 noiembrie, acuza ca „se remarca faptul ca toate persoanele vizate sunt oponenti ai presedintelui Romaniei, niciunul nefacand parte din cercurile proprezidentiale”. „Care este temeiul legal in baza caruia cere detalii referitoare la cazuri in curs de judecare? Este aceasta o exceptie sau o schimbare in pozitia Comisiei? In ce masura se poate evita ca asemenea cereri sa fie percepute drept presiuni ilegitime asupra justitiei romanesti si incalcari ale principiilor statului de drept?”, se intreba eurodeputatul roman.

In raspunsul dat de Jose Manuel Barroso in numele CE si datat 16 ianuarie, se afirma ca executivul comunitar dialogheaza in mod frecvent cu autoritatile romane cu privire la progresele pe care acestea le inregistreaza in indeplinirea obiectivelor de referinta prevazute in cadrul Mecanismului de Cooperare si de Verificare (MCV). „Ca parte a acestui proces, Comisia solicita periodic actualizari detaliate ale situatiei. Printre aceste informatii se numara progresele cazurilor de coruptie la nivel inalt. Al treilea obiectiv de referinta din cadrul mecanismului se refera la cercetari profesioniste si impartiale cu privire la acuzatiile de coruptie la nivel inalt”, se mentioneaza in raspuns. In plus, se precizeaza ca executivul comunitar nu accepta premisa eurodeputatului, conform careia ar incerca sa exercite presiuni asupra procesului juridic din Romania. „Monitorizarea cazurilor de catre Comisie este utilizata doar pentru a urmari evolutia performantei globale a sistemului judiciar si a evalua progresele inregistrate in domenii cum ar fi coerenta si eficienta procesului judiciar. Pentru a efectua astfel de evaluari, CE monitorizeaza progresele realizate in anumite cazuri de coruptie la nivel inalt si solicita periodic autoritatilor romane sa ii furnizeze informatii actualizate” privind acestea, se noteaza in document.

„Comisia Europeana monitorizeaza progresele realizate in anumite cazuri de coruptie la nivel inalt si solicita periodic autoritatilor romane informatii actualizate pentru a evalua indeplinirea obiectivelor de referinta din MCV. CE nu incearca sa exercite presiuni asupra procesului juridic din Romania”, a precizat Barosso. El a subliniat ca, in ciuda celor sugerate de Adrian Severin, „alegerea cazurilor nu are legatura cu afilierea politica a persoanelor care fac obiectul unei investigatii, ci cu gravitatea si natura cazului, de exemplu deturnare de fonduri ale UE, conflict de interese sau trafic de influenta”. „In speta, CE a solicitat informatii referitoare la mai multe cazuri importante susceptibile sa inregistreze intarzieri si in privinta carora este posibil ca instantele sa se pronunte in lunile urmatoare. Comisia a salutat raspunsul guvernului roman, care a furnizat cele mai recente informatii privind aceste cazuri, precum si alte cazuri”, a mai afirmat Barroso.

RELATED ARTICLES

8 COMENTARII

  1. Admin,de ce la mine nu este verde la”imi place”si rosu la „nu-mi place”,ca la celelalte comentarii?

  2. Felicitari domnul Barroso,imi place,puneti-l la punct pe acest corupt,care s-a lasat minjit si-n parlamentul european.Rusine lui Severin si ADMIRATIE pentru domnul Jose Manuel Barroso,bine ca va avem pe d-voastra si pe toti justitiarii Comisiei Europene ,sa ne salvati de mafioti.

  3. …COMISIA EUROPEANA mai poate salva justitia noastra de acesti hoti si mafioti care ne conduc ….speram sa-i opreasca ei , noi inca suntem prosti si saraci cu duhul ……daca nu vom fi precum oile lui becali ne ducem spre taiere sigur.

    • …dar un om valoros pentru usl. O nulitate, un parvenit, un…(nu vreau sa folosesc un limbaj precum ar merita personajul).

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.